Articol de Maria Olteanu - Publicat miercuri, 06 mai 2026, 11:16 / Actualizat miercuri, 06 mai 2026 11:19
Bayern Munchen - PSG, returul semifinalelor Ligii Campionilor, se joacă în această seară, în Germania, de la ora 22:00. Meciul care va decide a doua finalistă a celei mai prestigioase competiții intercluburi de pe continent va fi transmis liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1.
În tur, parizienii s-au impus cu 5-4 pe teren propriu, la capătul celui mai spectaculos meci din istoria recentă;
Câștigătoarea acestei „duble” va juca în finala Ligii Campionilor cu Arsenal, care a trecut de Atletico Madrid, cu 2-1 la general;
Finala Ligii Campionilor se va juca pe 30 mai, la Budapesta
LIVE de la 22:00 » Bayern Munchen - PSG
Click AICI pentru mai multe detalii și statistici despre meci
Bayern Munchen - PSG, echipele probabile
Bayern Munchen: Neuer - Stanisic, Upamecano, Tah, Davies - Kimmich, Pavlovic - Olise, Musiala, Diaz -Kane
Antrenor: Vincent Kompany
PSG: Safonov - Zaïre-Emery, Marquinhos, Pacho, Mendes - Fabián, Vitinha, Neves - Doué, Dembélé, Kvaratskhelia
Antrenor: Luis Enrique
Stadion: Allianz Arena (Munchen)
Arbitru: Joao Pinheiro (Portugalia)
Bayern Munchen - PSG, meci de 5 stele pentru al doilea bilet din finala Ligii Campionilor
Europa își ține respirația înaintea unuia dintre cele mai așteptate retururi din Liga Campionilor din ultimii ani. După ce prima confruntare de la Paris s-a încheiat cu un spectaculos 5-4 în favoarea lui Paris Saint-Germain, Bayern are un dezavantaj mic de recuperat la returul care se anunță la fel de dramatic.
Bavarezii au demonstrat un caracter incredibil, revenind de la 2-5 la o înfrângere la limită, ceea ce îi oferă antrenorului Vincent Kompany motive de optimism înaintea bătăliei decisive de pe Allianz Arena.
În centrul atenției va fi Harry Kane, care are un număr impresionant de 13 goluri în acest sezon al competiției. Lupta lui cu căpitanul lui PSG, Marquinhos, va fi decisivă pentru deznodământul meciului.
Apărarea lui Bayern, condusă de Dayot Upamecano, va avea sarcina dificilă de a-l opri pe Khvicha Kvaratskhelia. Georgianul este într-o formă excelentă, cu 10 goluri și 5 pase decisive în campanie, reușind două goluri în primul meci, la Paris. Michael Olise va fi, de asemenea, sub lupă, după ce a înregistrat deja 5 goluri și 7 pase decisive, devenind o armă principală a bavarezilor pe flanc.
Ultimele rezultate ale ambelor echipe sugerează anumite ezitări în apărare. Bayern vine după un egal 3-3 împotriva lui Heidenheim în Bundesliga, în timp ce PSG a remizat, de asemenea, 2-2 cu Lorient în Ligue 1.
Istoria întâlnirilor directe de la Munchen oferă un avantaj gazdelor. În ultimele două meciuri de acasă împotriva acestui adversar în Liga Campionilor, Bayern a înregistrat victorii clare cu 1-0 (noiembrie 2024) și 2-0 (martie 2023).
Costel Gâlcă, întrebat despre demisie după Rapid - CFR: „Normal să fie frustrați. Vom vedea”