INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  OPTIMI

FOTO Arbeloa & Valverde i-au dat clasă lui Guardiola! » Real Madrid a zdrobit-o pe City, englezii mai scapă doar printr-o minune

Valverde, eroul serii, felicitat de Arbeloa. În plan depărtat, Guardiola pare că nu-și explică ce i se întâmplă. Foto: Imago Images +16   FOTO
Valverde, eroul serii, felicitat de Arbeloa. În plan depărtat, Guardiola pare că nu-și explică ce i se întâmplă. Foto: Imago Images

Articol de , - Publicat miercuri, 11 martie 2026 23:53 / Actualizat joi, 12 martie 2026 10:29

Real Madrid s-a distrat cu Manchester City în prima manșă din optimile de finală ale UEFA Champions League. Madrilenii s-au impus clar, scor 3-0, pe stadionul Santiago Bernabeu, într-un meci dominat aproape în totalitate de gazde. Federico Valverde a fost MVP-ul partidei, reușind o „triplă” în prima repriză.

Surpriza serii a fost titularizarea lui Thiago, un mijlocaș central în vârstă de doar 18 ani, spaniol, aflat la debutul în primul „11” într-un meci de Liga Campionilor pentru Real Madrid. Chiar și fără jucători importanți precum Kylian Mbappe, Rodrygo și Jude Bellingham, madrilenii au controlat partida și au obținut un avantaj uriaș înaintea returului.

Federico Valverde, eroul serii pe „Bernabeu”, în Real Madrid - Manchester City 3-0. Repriză pentru istorie

Scorul a fost deschis în minutul 20 de Federico Valverde, după o fază spectaculoasă pornită chiar din propriul careu. Portarul Thibaut Courtois a trimis un balon lung, Valverde a preluat perfect, l-a driblat pe Gianluigi Donnarumma și a trimis mingea în poartă.

Al doilea gol a venit la 7 minute distanță. Din pasa lui Vinicius, Valverde a preluat și l-a executat pe Donnarumma cu stângul.

În minutul 42, după o pasă foarte bună oferită de Brahim Diaz, Valverde a reușit faza meciului. A preluat, a dat mingea peste Guehi, și a marcat pentru 3-0, completând un hattrick spectaculos pe Bernabeu.

Vinicius ratează, Courtois salvează

În repriza secundă, Vinicius Junior a avut șansa să majoreze avantajul madrilenilor, însă a ratat o lovitură de pedeapsă în minutul 58, șutul său fiind apărat de Donnarumma.

Partida a rămas însă într-un ritm alert. În minutul 73, tânărul Thiago a comis o gafă în propriul careu, iar Manchester City a fost aproape de golul de onoare, însă Courtois a intervenit salvator.

Returul dintre Manchester City și Real Madrid este programat pe 17 martie, de la ora 22:00, în Anglia. „Cetățenii” mai pot spera doar la o minune pe Etihad.

Câștigătoarea acestei „duble” va întâlni în sferturile de finală învingătoarea duelului dintre Bayern Munchen și Atalanta.

Cele mai tari imagini din Real Madrid - Manchester City 3-0 // Imago Images
Cele mai tari imagini din Real Madrid - Manchester City 3-0 // Getty Images
Cele mai tari imagini din Real Madrid - Manchester City 3-0 // Getty Images
Cele mai tari imagini din Real Madrid - Manchester City 3-0 // Getty Images
Cele mai tari imagini din Real Madrid - Manchester City 3-0 // Getty Images
+11 FOTO

FINAL » Real Madrid - Manchester City 3-0

  • Click AICI pentru statistici

  • Marcator: Valverde 20', 27', 42'

  • Minutul 58: Vinicius Junior ratează un penalty. Acesta a executat pe colțul din stânga al portarului, dar Gianluigi Donnarumma reușește să respingă.

  • Minutul 42: Hattrick pe Santiago Bernabeu! Tot Federico Valverde este decisiv. După o pasă excelentă a lui Brahim Diaz, mijlocașul îl ridiculizează pe Marc Guehi, fundașul central al englezilor, și reușește „tripla”.

  • Minutul 27: Valverde reușește „dubla” după o combinație de pase excelentă a madrilenilor, pornită din flancul stâng. Uruguayanul preia balonul și finalizează cu piciorul stâng, trimițând mingea în plasa laterală, imparabil pentru Gianluigi Donnarumma. 

  • Minutul 20: Federico Valverde înscrie după o fază superbă, în care Thibaut Courtois a oferit un assist din propriul careu. Uruguayanul a preluat excelent, l-a driblat pe Gianluigi Donnarumma și a trimis balonul în plasa porții, deschizând scorul.

  • Televizare: Prima Sport 1, Digi Sport 1

Real Madrid - Manchester City, echipele de start:

Real Madrid (4-4-2): Courtois - Alexander-Arnold, Rudiger, Huijsen, Mendy - Valverde, Tchouameni, Arda Guler, Thiago* - Brahim Diaz, Vinicius
Rezerve: Lunin, F. Gonzalez - Carvajal, Camavinga, Gonzalo, Asencio, F. Garcia, Mastantuono, Aguado, Cestero, Manuel Angel, Palacios
Absenți: Mbappe, Rodrygo, Bellingham, Militao, Ceballos, Alaba, Carreras
Antrenor: Alvaro Arbeola 

  • *Thiago (18 ani) este debutant în Liga Campionilor

Manchester City (4-2-3-1): Donnarumma - Khusanov, Dias, Guehi, O'Reilly - Rodri, Bernardo Silva - Savinho, Semenyo, Doku - Haaland
Rezerve: Trafford, Bettinelli - Reijnders, Stones, Ake, Marmoush, Cherki, Nico, Ait-Nouri, Nunes, Foden, Alleyne
Absenți: Gvardiol, Kovacic, Lewis, Nypan
Antrenor: Pep Guardiola

Arbitru: Maurizio Mariani
Stadion: Santiago Bernabeu

Citește și:
Umăr la umăr înaintea sprintului final: Universitatea Craiova îi anulează ultima șansă lamentabilei Rapid și o egalează pe U Cluj
Superliga
Umăr la umăr înaintea sprintului final: Universitatea Craiova îi anulează ultima șansă lamentabilei Rapid și o egalează pe U Cluj
Nemaivăzut: arbitrul Danny Makkelie a primit un telefon în timpul finalei Cupei și s-a dus să răspundă
Campionate
Nemaivăzut: arbitrul Danny Makkelie a primit un telefon în timpul finalei Cupei și s-a dus să răspundă
Rasism în văzul lumii » Mesaje oribile afișate unul după altul de olteni, fără cenzură
Superliga
Rasism în văzul lumii » Mesaje oribile afișate unul după altul de olteni, fără cenzură
Noile calcule la titlu în Serie A, după rezultatul din Verona - AC Milan » Două scenarii pentru Cristi Chivu
Campionate
Noile calcule la titlu în Serie A, după rezultatul din Verona - AC Milan » Două scenarii pentru Cristi Chivu
Hidroelectrica redeschide accesul către un celebru monument
Profit.ro
Hidroelectrica redeschide accesul către un celebru monument
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

O mai recunoști? La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin e mai în formă ca niciodată: „Abia aștept să revin!”

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”


Comentarii (8)
Contrahateri2025
Contrahateri2025  •  12 Martie 2026, 09:46

Valverede a ilustrat aseara pe deplin problemele cauzate de catre unii antrenori spanioli, printre care si X. Alonso: uruguayanul era de nerecunoscut la inceputul sezonului tocmai din cauza incorsetarilor tactice impuse de basc, iar aseara a demonstrat ce inseamna sa i se acorde deplina libertate! Au antrenorii basci (ii am in vedere si pe Arteta si Emery) atatea conceptii rigide, care le-au cauzat serioase probleme, mai ales cand au de gestionat vestiare pline de personalitati! Nu sunt exonerati de critici nici Guardiola ("inovator" si adept al experimentelor paguboase) si L. Enrique, ultimul avand serioase probleme in Ligue I, unde o echipa muncitoare din Nord ii contesta suprematia!

Stelian66
Stelian66  •  11 Martie 2026, 23:57

A cam șters Real cu ei pe jos . Deși unii hateri de pe aici preziceau ca le dă City cu terenul în cap . Și Real a jucat cu improvizații maxime .

Pavarotti
Pavarotti  •  11 Martie 2026, 23:37
Postat de Dodel pe 11 Martie 2026, 23:11

Shity e in "Recycle Bin" golit definitiv. Nu mai exista "Undo", nu ma exista "Restore Point" ;))

A cam dat arbitrul acel 5% gazdelor,dar la 3-0 nu prea se poate comenta. *** a avut ocazii mari…la fel si Liverpool ieri.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!