INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  ETAPA 1

Bayern și United au dat recital în Liga Campionilor, dar performera serii a venit din Italia » Clasament după prima etapă

Manchester United - Sabah Baku // foto: Imago
Manchester United - Sabah Baku // foto: Imago

Articol de , - Publicat vineri, 11 septembrie 2026 00:15 / Actualizat vineri, 11 septembrie 2026 00:21

Prima etapă a grupei unice din Liga Campionilor s-a încheiat joi cu ultimele 6 meciuri. În primele meciuri ale serii, PSV - Șahtior și Fenerbahce - AS Roma au remizat 1-1, iar după final antrenorul turcilor a demisionat. Bayern Munchen a făcut scorul serii, 5-0 cu Bodo/Glimt, în timp ce Manchester United s-a impus cu 4-0 pe teren propriu, cu debutanta Sabah Baku.

Debutanta Como, performera serii în Liga Campionilor: victorie spectaculoasă cu Leipzig

Como, la primul meci din istorie în Liga Campionilor, s-a distrat acasă cu Leipzig, scor 4-1, în timp ce Lens a câștigat un meci dramatic, în deplasare, la Slavia Praga, scor 3-2, după ce a fost condusă 1-0 și 2-1 în prelungiri, dar a jucat cu om în plus aproape o repriză.

În prima etapă din Liga Campionilor, alte victorii la scor au fost obținute de Barcelona și PSG, miercuri seară. Catalanii au trecut de olandezii de la Feyenoord cu scorul de 5-1, în timp ce campioana ultimelor două ediții, PSG, a învins-o pe Slovan Bratislava cu scorul de 6-1.

Marți seară, Răzvan Marin a marcat superb din lovitură liberă unicul gol din AEK Atena - LASK Linz, iar Interul lui Cristi Chivu a fost răpus pe „Bernabeu” de Real Madrid, cu Jose Mourinho la cârmă, scor 1-2.

Clasamentul din Liga Campionilor după prima etapă

FINAL » Bayern Munchen - Bodo/Glimt 5-0

  • Click AICI pentru statistici!

  • Au marcat: Musiala 47, Kane 61, Davies 77, Olise 83, 90+2

  • Bjortuft a primit cartonașul roșu în minutul 88

  • Televizare: Prima Sport 2, Digi Sport 1

Bayern s-a distrat la debutul în grupa unică a Ligii Campionilor. Norvegienii de la Bodo/Glimt nu au avut șanse, într-un meci dominat autoritar de gazde. Olise, cu o „dublă”, Musiala, Kane și Davies, au adus victoria bavarezilor, care pornesc cu dreptul în noua ediție.

Echipele de start:

Bayern: Neuer - Davies, Tah, Upamecano, Laimer - Pavlovic, Kimmich - Diaz, Musiala, Olise - Kane
Antrenor: Vincent Kompany

Bodo/Glimt: Haikin - Sjovold, Nielsen, Bjortuft, Bjorkan - Kitolano, Berg, Fet - Auklend, Heimersen, Blomberg
Antrenor: Kjetil Knutsen

FINAL » Como - Leipzig 4-1

  • Click AICI pentru statistici!

  • Au marcat: Baturina 15, Douvikas 38, Diao 54, Perrone 90+1 / Maksimovic 58

  • Televizare: Prima Sport 3, Digi Sport 3

Como, la primul meci în Liga Campionilor, a produs o surpriză plăcută și s-a impus clar acasă, scor 4-1, contra nemților de la Leipzig. Italienii s-au dezlănțuit în prima parte, au condus cu 3-0, adversarii au încercat să revină în meci, dar insuficient, pentru că gazdele au mai punctat o dată până la final.

Echipele de start:

Como: Butez - Couto, Chalobah, Ramon, Valle - Da Cunha, Milla - Baturina, Paz, Diao - Douvikas
Antrenor: Cesc Fàbregas

RB Leipzig: Vandervoordt - Raum, Lukeba, Orban, Baku - Nkunku, Seiwald, El Aynaoui - Nusa, Guiu, Maksimovic
Antrenor: Martín Demichelis

FINAL » Manchester United - Sabah Baku 4-0

  • Click AICI pentru statistici!

  • Au marcat: Cunha 27, B. Fernandes 43, Sesko 45, Martinez 69

  • Televizare: Prima Sport 1, Digi Sport 2

Manchester United nu a avut emoții la debutul în Liga Campionilor. Micuța Sabah Baku, la prima participare din istorie în competiție, nu a reușit să emită pretenții în deplasarea de pe Old Trafford și a încasat patru goluri.

Echipele de start:

Man. United: Lammens - Mazraoui, Yoro, L. Martinez, Dorgu - Tielemans, Mainoo - Mbeumo, Bruno Fernandes, Cunha - Sesko
Antrenor: Michael Carrick

Sabah: Pokatilov - McCarthy, Puchacz, Dashdamirov, Zadadka - Lepinjica, Rakhmonaliev - Nwachukwu, Simic, Parris - Mickels
Antrenor: Valdas Dambrauskas

FINAL » Slavia Praga - Lens 2-3

  • Click AICI pentru statistici!

  • Au marcat: Sturm 51, 88 / Sima 73, Thauvin 90+1, Aguilar 90+3

  • Konecny a fost eliminat în minutul 49, după ce a văzut direct cartonașul roșu. Acesta doar ce fusese introdus pe teren la pauza meciului

  • Televizare: Prima Sport 4, Digi Sport 4

Slavia Praga - Lens a fost cel mai dramatic meci al zilei de joi din Liga Campionilor. Cehii au rămas în 10 oameni imediat după pauză, Konecny, abia introdus pe teren în minutul 46, întorcându-se repede la vestiare. În inferioritate, Slavia a marcat, a condus 1-0, s-a văzut egalată, dar apoi, înainte de final, a mai marcat o dată cu om în minus.

Sturm, marcatorul primului gol, a semnat „dubla”, dar Lens a mai revenit o dată pe tabelă, în prelungiri. Oaspeții au dat până la urmă lovitura în minutul 90+3, când Aguilar a marcat pentru 3-2, succes dramatic, obținut cu om în plus, după ce Lens a fost condusă de două ori.

Echipele de start:

Slavia Praga: Markovic - Vlcek, Zima, Chaloupek - Isife, Sadilek, Nowak, Kubiak - Ayosi, Chytil, Sturm
Antrenor: Jindřich Trpišovský

RC Lens: Risser - Sagnan, Ganiou, Antonio - Udol, Haidara, Bulatovic, Skoras - Ivanovic, Sima, Thauvin
Antrenor: Dino Toppmöller

FINAL » PSV - Șahtior 1-1, Dennis Man doar rezervă la gazde

  • Click AICI pentru statistici!

  • Au marcat: Dest 48 / Mendoza 45+1

  • Televizare: Prima Sport 2, Digi Sport 3

Mendoza a fost cel care a deschis scorul în acest meci în primul minut al prelungirilor din prima repriză. Gazdele de la PSV au revenit repede pe tabelă, după întoarcerea de la cabine, iar Dest a pătruns perfect în careu și a șutat tare, fără speranțe pentru portarul advers. Dennis Man a rămas rezervă neutilizată în acest meci.

Echipele de start:

PSV: Kovar - Dest, Geertruida, Obispo, Kostic - Til, Sano, Wanner - Perisic, Pepi, Van Bommel
Rezerve: Olij, Smolenaars, Gasiorowski, Flamingo, Bajraktarevic, Mijnans, Man, Fernandez, Santos, Bouhamdi, Merien
Antrenor: Peter Bosz

Șahtior: Riznyk - Hernrique, Matviyenko, Bondar, Tobias - Ocheretko - Mendoza, Isaque, Gomes, Santana - Kaua Elias
Rezerve: Fesiun, Traore, Krysiv, Newertton, Azarov, Ghram, Karavaiev, Tsukanov, Carvalho, Nazaryna, Ferreira, Meirelles
Antrenor: Arda Turan

FINAL » Fenerbahce - AS Roma 1-1

  • Click AICI pentru statistici!

  • Au marcat: Brown 48 / Cristante 39

  • Televizare: Prima Sport 1, Digi Sport 1

Cristante a fost cel care a deschis scorul în Turcia, în minutul 39, cu o execuție spectaculoasă, din afara careului. Gazdele au egalat la scurt timp după pauză, prin Brown, care, rămas singur cu portarul advers, a îndeplinit o simplă formalitate.

Fenerbahce a revenit în Liga Campionilor după o absență de 17 ani, în timp ce AS Roma a jucat din nou în cea mai importantă competiție europeană intercluburi după 7 ani.

Echipele de start:

Fenerbahce: Ederson - Muldur, Skriniar, Ake, Brown - Yuksek, Elmal, Kante - Greenwood, Muriqi, Akturkoglu
Rezerve: Cetin, Gunok, Lukaku, Demir, Kahveci, Oppong, Mercan, N. Semedo, Nene, Aydin, Mimovic
Antrenor: İsmail Kartal

AS Roma: Svillar - Hermoso, N'Dicka, Mancini - Franca, Kone, Cristante, Rensch - Soule, Malen, Dybala
Rezerve: De Marzi, Gollini, Koulierakis, Castro, De Roon, Molina, Balerdi, Pisilli, Lulli, R. Mora, Ghilardi
Antrenor: Gian Piero Gasperini

Clasamentul din Liga Campionilor

Citește și:
Craiova - Getafe 1-1 » Fură atât de aproape! 9 minute le-au lipsit oltenilor pentru o victorie mare, la debutul în Conference League
Conference League
Craiova - Getafe 1-1 » Fură atât de aproape! 9 minute le-au lipsit oltenilor pentru o victorie mare, la debutul în Conference League
„Scoală-te, Adolf, aprinde cuptoarele!”» Scene îngrozitoare în Conference League, s-au făcut de râsul Europei!
Conference League
„Scoală-te, Adolf, aprinde cuptoarele!”» Scene îngrozitoare în Conference League, s-au făcut de râsul Europei!
Mihai Stoica, accident în București: „Sunt bine. Mașina e daună totală. E o intersecție ciudată acolo”
Superliga
Mihai Stoica, accident în București: „Sunt bine. Mașina e daună totală. E o intersecție ciudată acolo”
Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”
Stiri extrasport
Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (2)
Mario.86
Mario.86  •  11 Septembrie 2026, 00:33
Postat de rva4 pe 10 Septembrie 2026, 21:22

Doamne, ce slab campionat e în Italia!! Vai de ei! Roma se chinuie cu Fener?! A rămas doar numele din marile echipe de odinioară, din Italia. Ca și națională lor. Trist!

Vezi ca o echipa din Italia tocmai a umilit una din Germania ! Te miri ca Roma a scos doar un egal in Turcia..si ca se chinuie ..de parca a jucat cu o echipa din malta ! Te ai uitat pe loturile celor doua echipe ? Roma nu are lot cu nimic superior celor de la Fener ! Stii macar ce jucatori au turcii ? Au castigatori de champions league in echipa( Ederson, Ake, Kante) plus inca vreo 2-3 finalisti) ....acolo unde roma nu a mai fost de multi ani pana astazi...!

rva4
rva4  •  10 Septembrie 2026, 21:22

Doamne, ce slab campionat e în Italia!! Vai de ei! Roma se chinuie cu Fener?! A rămas doar numele din marile echipe de odinioară, din Italia. Ca și națională lor. Trist!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează