Articol de Tudor Belivacă - Publicat joi, 22 octombrie 2026, 11:02 / Actualizat joi, 22 octombrie 2026 11:03
Marc Cucurella a fost introdus pe teren de Jose Mourinho în minutul 70 al confruntării Real Madrid - RB Leipzig, scor 4-1 meci din Liga Campionilor. După ce a pășit pe gazonul de pe Bernabeu, la fiecare atingere de balon se auzeau fluierături din tribunele stadionului.
Acest lucru a cauzat confuzie pe stadionul grupării blanco, dar cotidianul spaniol Marca a venit cu explicația pentru evenimentul surprinzător.
Confuzie pe Bernabeu. Marc Cucurella, fluierat pe stadionul Realului
Jurnaliștii spanioli au explicat că pe lângă cele 2000 de bilete din sectorul oaspeților, fanii nemți ai celor de la RB Leipzig au cumpărat tichete la mâna a doua și s-au infiltrat printre madridiști în sectoare destinate oaspeților. Asta a creat impresia că fundașul lateral este fluierat din toate părțile. Cucurella este „clientul” nemților din cauza momentului ciudat din sfertul de la Euro 2024, Spania - Germania.
„Planul de securitate al celor de la Real Madrid a anticipat prezența a aproximativ 2.000 de fani germani la inelul superior al tribunei nordice. Totuși, realitatea de pe teren a scos la iveală un scenariu complet diferit. Profitând de bișnițari și de alte canale neoficiale, sute de suporteri germani au reușit să se infiltreze discret în tot stadionul, amestecându-se printre fanii gazdelor. Prezența lor dispersată a creat o senzație neobișnuită: huiduielile nu păreau să vină dintr-un singur punct, ci răsunau puternic din fiecare colț al stadionului Bernabeu”, au scris juranliștii de la Marca.
Deși ofensiva sonoră a fanilor germani infiltrați a luat stadionul prin surprindere în primele minute, răbdarea suporterilor madrileni a fost rapid epuizată. Conștientizând capcana ciudată în care se afla Cucurella, restul publicului de pe Bernabéeu s-a mobilizat în jurul jucătorului, încercând să contracareze atmosfera ostilă prin aplauze.
Marc Cucurella a fost protagonistul unei faze controversate în sfertul de finală de la Euro 2024. Fundașul celor de la Real Madrid a blocat cu mâna un șut al lui Jamal Musiala în prelungirile partidei. Arbitrul nu a acordat penalty, dar nici VAR-ul nu a intervenit. În cele din urmă Spania s-a calificat în faza următoare grație unui gol marcat de Mikel Merino în minutul 119. UEFA a admis la acel moment greșeala.

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”