INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  BRAGA - CFR CLUJ 0-2

Mario de nota 10 » Cum l-au ales oficialii lui CFR pe Felgueiras în detrimentul lui Beto

Felgueiras a avut o prestaţie de excepţie în meciul cu Braga.
Felgueiras a avut o prestaţie de excepţie în meciul cu Braga.

Articol de GSP - Publicat vineri, 21 septembrie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 21 septembrie 2012 13:15

Caracterul şi calităţile sale probate în Liga 1 au înclinat balanţa decisiv în favoarea fostului portar al Braşovului, care a fost monitorizat atent timp de 3 luni.

Trei luni, informaţiile au fost adunate într-un dosar complet. Educaţie, familie, caracter, calităţi, personalitate. Cînd au pus în balanţă ideea de a-l achiziţiona gratis pe Beto (30 de ani) de la campioana Porto cu o negociere dură cu Braga pentru serviciile lui Mario Felgueiras (25 de ani), decizia era deja luată. Surprinzător, oficialii lui CFR l-au ales pe fostul portar al Braşovului, desemnat cel mai bun portar în Liga 1.

24 de intervenţii reuşite la Braga şi primul milion de euro primit de la UEFA au reprezentat doar o mică parte a serviciului întors de goalkeeperul lusitan. "Cu toţii am evoluat foarte bine, am acţionat ca o echipă şi am obţinut un foarte bun rezultat. Aş putea spune că am făcut un meci perfect. Sînt însă doar 3 puncte, trebuie să ne concentrăm acum pe campionat, pe meciul cu Pandurii, după care vom vedea ce vom face în Liga Campionilor cu Manchester. Sîntem pe primul loc în grupă, dar a trecut un singur meci. Vrem mai mult şi o să ne luptăm pentru asta", a povestit ieri Mario.

400.000 de euro de la Vaslui!
În vară, cînd negocierile cu CFR erau în toi, Steaua l-a contactat pe jucător pentru a-i asigura lui Tătăruşanu un concurent pe măsură. Dar la fapte a trecut doar Adrian Porumboiu, care a încercat să-l deturneze pe goalkeeper cu un salariu pe măsură în primul sezon: 400.000 de euro pe an! Totuşi, Mario a refuzat elegant propunerea, deşi la CFR urma să cîştige doar 180.000 de euro anual. "Mi-am dat cuvîntul, voi juca la Cluj" a fost răspunsul său.

Şi apoi a venit motivaţia. "După cîţiva ani petrecuţi în Portugalia, m-am gîndit că singura mea şansă să mai fiu remarcat la echipa naţională e să plec de la Braga şi să continuu să joc în România. Am vrut să fiu meci de meci pe teren şi de-aia am decis să aleg Clujul. Şi cred că am fost destul de inspirat", a conchis Felgueiras.

"Rafa e partenerul meu de cameră şi de aceea a jucat atît de bine, a respectat regulile pe care le-am impus" (Mario Felgueiras, portar CFR)

"E bine că Manchester a cîştigat. Va trebui să fim pregătiţi cînd o vom înfrunta. E o echipă mare cu o mare experienţă, cu fotbalişti de mare valoare şi va fi o plăcere să jucăm împotriva lor" (Mario Felgueiras, portar CFR)

"Nu vreau să mai vorbesc de Braga, face parte din trecutul meu. Nu am avut de luat nici o revanşă, am dat ce am putut mai bun pentru actuala mea echipă, CFR, şi asta o să fac şi în continuare". (Mario Felgueiras, portar CFR)

3.060 de minute a evoluat Felgueiras în sezonul trecut, fiind singurul jucător integralist în Liga 1 din stagiunea 2011-2012

Interviu-eveniment cu Stanislas Wawrinka, omul care „a spart” BIG 4: „Am ZERO regrete pentru Wimbledon și am trăit cel mai frumos sentiment din tenis ”. Ce spune despre dispariția reverului cu o mână

Presimte o alegere-șoc la Rapid: „Sunt aproape sigur că el vine! Este înaintea lui Șumi ca variantă”


Comentarii (24)
cfrclujole
cfrclujole  •  22 Septembrie 2012, 01:57
Postat de napoca.republic pe 21 Septembrie 2012, 20:59

Totusi,parca Beto era mai Beton.

Felgueiras pare mai sigur, in plus nu am vazut sa gafeze in stilul lui Beto.

galbennegru
galbennegru  •  21 Septembrie 2012, 21:08
Postat de haideusicfr pe 21 Septembrie 2012, 19:38

Sincer sa fiu imi place foarte mult Beto.(Si) el i=a facut campioni pe cfr. Pana la acest meci Felgueiras nu m=a impresionat. Intr=adevar a fost mare .Numai sa nu fi fost o chestie de ambitie personala (oare ce=ar fi sa joc la Porto ,Benfica ..Braga ____?????) Succes Felgueiras !

Daca ai dubi iti sugerez sa vizionezi meciul FC Brasov - Petrolul de anul trecut ca sa te convingi! Cine s-a uitat sezonul trecut la majoritatea meciurilor din campionatul nostru nu poate sa il puna pe Beto sau altii peste SuperMario! Bafta Mario...

napoca.republic
napoca.republic  •  21 Septembrie 2012, 20:59

Totusi,parca Beto era mai Beton.

Vezi toate comentariile (24)
Comentează