Articol de Daniel Scorpie - Publicat marti, 13 octombrie 2026, 20:14 / Actualizat marti, 13 octombrie 2026 20:17
Vinicius Junior (26 de ani) are avocat puternic în antrenorul său de la Real Madrid. În ajunul partidei de pe „Olimpico” contra fostei sale echipe AS Roma, din etapa a 2-a a grupei de Champions League, Jose Mourinho a comentat situația extremei dreapta braziliene, eliminate în La Liga după ce a tras un adversar de păr.
José Mourinho a revenit la Roma, de care s-a despărțit în ianuarie 2024 după ce a câștigat Conference League și a jucat finala Europa League. The Special One revine mâine seară pe „Olimpico” ca adversar, în calitate de antrenor al lui Real Madrid.
Portughezul de 63 de ani a prefațat meciul la conferința de presă din capitala Italiei: „În primele două jocuri din Liga Campionilor, am nimerit cu cele mai bune două echipe din Serie A. Mai întâi, Inter. Iar acum, Roma. Suntem pregătiți pentru stilul de joc al Romei, deși știm că ei pot juca ceva diferit, și vom fi pregătiți să reacționăm”.
Jose Mourinho: „Am fost tratat bine la multe cluburi, dar suporterii Romei sunt cu siguranță niște oameni speciali”
Jose Mourinho a repetat ceea ce spusese deja în interviul acordat săptămâna trecută pentru Corriere dello Sport: „În cele 90 de minute, eu și fanii Romei vom fi adversari. Dar nu vom fi niciodată dușmani, ci doar rivali. În timpul meciului, nu va fi nicio îndoială. Atât eu, cât și Roma vrem să câștigăm mâine”.

Când a fost demis, Mourinho nu a avut ocazia să-și ia rămas bun de la suporterii giallorossi: „Asta e viața și asta-i fotbalul. Poate mâine voi avea ocazia să simt dragostea oamenilor și voi încerca să mă controlez. Am fost tratat bine la multe cluburi, dar fanii Romei sunt cu siguranță oameni speciali.”
Tehnicianul portughez a încercat să detensioneze situația, în urma cartonașului roșu primit de Vinicius Junior în victoria cu Villarreal și a protestelor lui Mourinho, care nu s-a prezentat la conferința de presă de după meci.
„Mi-a frânt inima să-l văd pe Vinicius în acea situație. Este un tip vesel, care muncește din greu, dar nu a găsit încă bucuria de a fi decisiv în acest sezon. Vom vedea dacă poate fi în următoarele meciuri, dar simt că se va întâmpla curând.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.