INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  INTER MILANO - BAYERN MUNCHEN 2-0

Mourinho l-a făcut pe Milito ucigaşul în serie al granzilor Ligii şi al rivalilor din Serie A » Rambo 2.0

Diego Milito, Milito, Inter Milano
Diego Milito, Milito, Inter Milano

Articol de - Publicat luni, 24 mai 2010 00:00

Diego Milito s-a transformat într-un sezon cu Mourinho din "Il Principe" în ucigaşul în serie al granzilor Ligii şi al rivalilor din Serie A. Nebunie la Milano! Suporterii interişti au sărbătorit în Piaţa Domului (video)

Nu e genialul Messi şi nu are talentul lui Maradona. Nu va fi titular în echipa Argentinei la Mondial. Milito a trebuit să aştepte pînă la 31 de ani pentru primul titlu important. Şi asta în timp ce învinsul său din semifinalele Ligii are deja 14 trofee la 22 de ani, o vîrstă la care Diego se războia prin ţară cu fratele Gabi şi se lăuda doar cu un titlu în Apertura cu Racing.

"Il Principe", poreclă împrumutată de la uruguayanul Francescoli, a devenit acum noul " Rambo". Şi nu numai pentru izbitoarea asemănare cu celebrul Stallone, din interminabila serie de thrillere. Pentru că un thriller cu happy-end e cariera eroului finalei de la Madrid şi al precedentelor două finale ale sezonului. Gol cu Roma (1-0) în finala Cupei, gol la Siena (1-0) în ultima etapă şi sîmbătă ambele goluri ale trimfului istoric cu Bayern. În toate marile victorii ale Interului, inclusiv cu Chelsea şi Barcelona, apare tuşa lui Milito.

Retrograda în C1 în 2005
Puţini îşi amintesc că în 2004 juca prin Serie B şi, după un sezon şi jumătate în care a dat 33 de goluri în 59 de jocuri, pica în liga a treia, în urma unui scandal de corupţie! Diego era colet poştal între Genoa şi Zaragoza, care-l plimbau ca să nu-i afecteze cota la fiecare retrogradare.

Refuzat de granzii Barcelona şi Real, căreia i-a dat 4 goluri într-o semifinală de Cupă, Milito a fost în 2007 al doilea "bomber" al Spaniei după Van Nistelrooy. Însă nu a "explodat" decît tot la Genoa. Cele 24 de goluri reuşite l-au lansat pe orbita Interului. A fost văzut de Mourinho, ce l-a adus în vară să-l substituie pe Ibrahimovici, l-a trimis în Paradis şi e gata să-l ia cu el la Real.

2 a fost talismanul lui Milito în acest sezon. 22 e numărul cu care joacă la Inter. 22 de goluri a marcat în campionat. 22 de milioane de euro a costat transferul său în vară de la Genoa. Două goluri a realizat sîmbătă, în finala cu Bayern. Şi alte două (singurele) au adus şi celelalte două trofee ale "nerazzurrilor", titlul şi Cupa Italiei. Per total, 30 de goluri în 52 de meciuri în toate competiţiile cu Inter.

Faţa tristă a bucuriei
Expresia feţei lui Milito, mai degrabă tristă decît fericită, după fiecare reuşită trimite automat cu gîndul la grimasa lui Stallone, asemănarea cu actorul american fiind evidentă, pe lîngă faptul că amîndoi au rădăcini italiene. Mai mult, în 1979, cînd "Sly" lansa pe piaţă Rocky II, peliculă cu încasări de 200 de milioane de dolari, se năştea Diego.

Citește și:
Marius Croitoru crede că FCSB a descoperit o „nestemată”: „E foarte talentat, are un viitor frumos!”
Superliga
Marius Croitoru crede că FCSB a descoperit o „nestemată”: „E foarte talentat, are un viitor frumos!”
Partenera lui Vinicius junior vine cu detalii din viața intimă: „Când merg la ginecolog, trebuie să mă consult cu medicul lui Real Madrid. Pentru orice unguent!”
Campionate
Partenera lui Vinicius junior vine cu detalii din viața intimă: „Când merg la ginecolog, trebuie să mă consult cu medicul lui Real Madrid. Pentru orice unguent!”
Gigi Becali și-a ales favoritul din victoria obținută de FCSB cu Botoșani: „E mai bun decât Bîrligea”
Superliga
Gigi Becali și-a ales favoritul din victoria obținută de FCSB cu Botoșani: „E mai bun decât Bîrligea”
Imagini istorice la Milano! Cristi Chivu a purtat torța olimpică
Campionate
Imagini istorice la Milano! Cristi Chivu a purtat torța olimpică
PREMIERĂ Hidroelectrica nu mai este cel mai ieftin furnizor de electricitate
Profit.ro
PREMIERĂ Hidroelectrica nu mai este cel mai ieftin furnizor de electricitate
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (7)
 •  24 Mai 2010, 16:16

numarul doi .. coincidente de tot felul .. dar cand l-am vazut dupa finala plangand cu baietzelul in brate mi-am dat seama pentru ce lupta si cand se bucura cu adevarat - felicitari pentru caracter - Diego Milito

 •  24 Mai 2010, 12:11

mai trebuia adaugat la numarul norocos 22 si data finalei care a fost tot 22.Oricum,interesante coincidente ...

 •  24 Mai 2010, 10:08

D-le Scorpie, eu am invatat la scoala sa recitesc lucrarea scrisa inainte de-a o preda.N-ar strica sa faci la fel,altfel vei deveni "ucicasul" limbii romane.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează