Articol de Eduard Apostol - Publicat miercuri, 23 iulie 2025 09:17 / Actualizat miercuri, 23 iulie 2025 09:22
FCSB a scăpat bine doar cu 0-1 la Skopje, cu Shkendija, având șanse pentru retur datorită paradelor și norocului lui Târnovanu. O mare problemă, a doua oară la rând contra unui adversar mediocru: campioana României ajunge să fie călărită în partea secundă și pe final de meci.
Shkendija - FCSB, 1-0, la Skopje, iar optimismul roș-albaștrilor s-a mai estompat după eșec. Al doilea într-o săptămână în cupele europene, tot contra unui oponent mediocru. Shkendija e mai bună decât Inter d'Escaldes, dar nu e vreo forță. Iar nord-macedonii au zburdat după minutul 60 și au luat la bani mărunți o echipă cu o cotă de piață pe transfermarkt de zece ori mai mare.
Shkendija - FCSB 1-0. Notele macedonenilor: s-au trezit din pumni și-au bumbăcit campioana României!
- Gaye (nota 7) * A ieșit el caraghios pe o centrare în prima repriză, dar apoi a mers ceas. Și a blocat cât a putut - și a avut de apărat! -, fiind ajutat și de bară. A scos fantastic la șutul lui Olaru, în minutul 59, a fost declicul care i-a trezit, din nefericire, pe cei de la Shkendija. După acel moment, totul s-a năruit pentru FCSB.
- Trumci (nota 7) * A fost fără cusur, cu toate că și-a dat-o tare cu Tănase. În plus, a oferit assist-ul pentru unicul gol. Și a mai avut câteva situații în care a urcat temerar.
- Cake (nota 6) * OK. Și cu probleme, dar s-a achitat până la urmă de sarcini.
- Fetai (nota 6) * Decent.
- Webster (nota 5) * A avut câteva faze care au creat nemulțumiri în tribune, doar că FCSB n-a știut să profite de presiunea pe care spectatorii gazdelor au pus-o pe proprii jucători, în anumite momente.
- Qaka (nota 4) * Fostul jucător al FCSB le-a dat la gioale celor de la Shkendija, tocmai când erau pe val, la 1-0. Roșu direct pentru un fault la Crețu, în minutul 71. A aruncat la gunoi ceea ce făcuse bine până atunci. Dar a echilibrat Tase situația...
- S. Ramadani (nota 5) * Așa și așa.
- Tamba (nota 6) * A hărțuit apărarea roș-albaștrilor, a avut câteva curse ce-au creat panică.
- Krasniqi (nota 4) * La număr prin echipa celor de la Shkendija.
- Krstevski (nota 4) * Văzut ca o speranță a fotbalului local, n-a mișcat nimic. A rămas la cabine la pauză.
- Ibraimi (nota 5) * Multă reclamă pentru nimic. Vedeta gazdelor nu s-a evidențiat decât prin travaliu. În rest, nicio fază mai acătării.
Antrenor Jeton Bekjiri (nota 8) * A simțit la pauză că ai lui sunt previzibili și fără căpătâi. A produs două modificări. Au intrat în startul părții secunde Alhassan, care a înscris spectaculos, și Latifi, care a înșirat trei adversari și l-a obligat pe Tănase să facă fault de "roșu". Restul e istorie.
Au mai jucat:
- Latifi (nota 7) * A intrat în minutul 46 în locul lui Krstevski. A creat panică printre jucătorii lui Charalambous și Becali.
- A. Alhassan (nota 7) * A intrat în minutul 46 în locul lui Krasniqi. A dat un gol de nu știu dacă putea să-l scoată vreun portar pe lumea asta, reluare cu capul, la vinclu.
- Ademi * A intrat în minutul 83 în locul lui Ibraimi.
- Murati * A intrat în minutul 90+2 în locul lui Tamba.
Notele pentru FCSB - După o oră în control, a fost călărită de un adversar modest
- Târnovanu (nota 8) * Din nou la post. Providențial. Ține FCSB în viață pentru retur. Are acele momente când arată o remarcabilă stăpânire de sine. Cum s-a întâmplat în minutul 33, practic, unu la unu cu Tamba. Cum s-a întâmplat apoi înainte de golul lui Alhassan (unde a zburat cât a putut) tot unu la unu cu Tamba. Cum s-a întâmplat de patru ori pe final, o dată având și mare noroc, ce-i drept.
- Crețu (nota 4) * Hai-hui. Bine că nu mai face tumbele alea!
- Ngezana (nota 5) * A avut un tackling impresionant de bun (și spectaculos), dar în rest, nimic.
- M. Popescu (nota 4) * A avut o eroare ce putea să coste mult, la faza din minutul 33, când a degajat greșit, iar Tamba a semnat o mare ocazie. Nu a fost una din acele seri.
- Radunovic (nota 6) * A avut jocul său, a urcat, a încercat să creeze superioritate.
- Chiricheș (nota 5) * A ordonat jocul campioanei în prima repriză. Dar a scăpat hățurile în repriza secundă, a interpretat greșit o fază, doar Târnovanu salvând acolo. Totuși, unul dintre oamenii pe care te poți baza.
- Șut (nota 5) * A avut câteva oportunități când putea face diferența. Pe zonă centrală! Și n-a făcut-o.
- Miculescu (nota 4) * Slăbuț.
- Olaru (nota 5) * OK, nu este în vârf de formă, dar se așteaptă la mai mult fiindcă are calitate și e liderul echipei. A avut și o ocazie uriașă, portarul advers a făcut o minune și de acolo a pornit declinul.
- Cisotti (nota 5) * Capabil să scoată ceva (nou) din joben. Dar într-o altă zi, într-un alt meci, nu la Skopje.
- Fl. Tănase (nota 4) * A pus presiune în atac, a încercat să-și impună punctul de vedere în fața porții adverse în prima repriză. A avut și ghinion, nimerind bara, după un șut inteligent. E de blamat cartonașul roșu și intrarea, dar Latifi scăpase de Cisotti și de Ngezana, având posibilitatea de a crea superioritate pentru golul 2. Era departe, dar dacă nu-l mai prindea nimeni pe ăla?!
Antrenor Elias Charalambous (nota 4) * Nimic, nimic, nimic. Fără inspirație + noroc la schimbări, fără reacție când FCSB a început să ia apă și să se scufunde, fără să simtă că unii din echipă au terminat benzina. Practic, o nouă umilință după andorranii ăia. Shkendija are cotă de 5 milioane de euro pe transfermarkt, FCSB de zece ori mai mult!
Au mai jucat:
- Ștefănescu (nota 4) * A intrat în minutul 63 în locul lui Șut. Invizibil.
- Perianu (nota 4) * A intrat în minutul 63 în locul lui Olaru. A alergat și el pe acolo.
- Oct. Popescu * A intrat în minutul 76 în locul lui Chiricheș. A rămas pe promenadă.
- Stoian * A intrat în minutul 90+5 în locul lui Miculescu.
În astfel de meciuri te aștepți să îți impui ritmul. Noi am avut doar anumite momente, nu am avut continuitate. Ceva ne lipsește. Acest lucru ne îngrijorează. Am avut câteva șanse de a marca, dar știm că trebuie să fim mai buni. Să rămânem calmi și să căutăm soluțiile
Elias Charalambous, antrenor FCSB