Articol de Aurelian Botezatu - Publicat miercuri, 17 aprilie 2024 10:42 / Actualizat miercuri, 17 aprilie 2024 18:11
Distrus de ziarele spaniole, arbitrajul lui Istvan Kovacs în Barcelona - PSG 1-4 a fost apreciat de presa neutră. Prestigiosul cotidian italian Gazzetta dello Sport i-a dat nota 6.
Barcelona a fost eliminată de PSG din „sferturile” Ligii Campionilor, 1-4 cu PSG, după 3-2 în tur, iar catalanii l-au arătat cu degetul pe arbitrul Istvan Kovacs.
Antrenorul Xavi Hernandez și ziarele catalane au considerat că decizia „centralului” român, de a-l elimina pe Araujo în minutul 29, pentru un fault din postură de ultim apărător asupra lui Barcola, a fost exagerată.
Cotidianul Mundo Deportivo a scris despre „un arbitraj suspect favorabil echipei favorite a UEFA”, în timp ce Marca l-a notat cu o singură „stea”. În traducere, „slab”.
![Gestul acuzator pe care l-a făcut Araujo după ce a fost eliminat de Istvan Kovacs. Sud-americanii au lămurit ce înseamnă](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/17042024/a576ba57-41f1-43d0-9716-da1da73776d1.jpg?width=195&height=130)
Ziarele italiene sunt împărțite în privința lui Istvan Kovacs
În schimb, Gazzeta dello Sport a văzut drept OK arbitrajul lui Kovacs. „Justă eliminarea lui Araujo și lovitura liberă acordată. În rest, a trebuit să calmeze nervii băncii de rezerve a gazdelor, care scăpase de sub control.
![Momentul în care Araujo îl faultează pe Barcola, foto: Imago Nota INCREDIBILĂ primită de Istvan Kovacs de la exigenta publicație L'Equipe: „Ar fi putut evita asta”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/17042024/0e0ab29a-c84e-4461-b9a9-57f1e8250b8c.jpg?width=900&height=0)
A făcut-o cu cartonașe roșii”, a scris prestigiosul cotidian italian, care l-a notat cu 6. În schimb, Corriere dello Sport i-a dat 5.
Kicker sportmagazin: „Barcola a fost oprit neregulamentar”
În Germania, Kicker sportmagazin a considerat la rându-i drept corectă eliminarea fundașului uruguayan al Barcelonei. „Barcola a fost oprit neregulamentar de Araujo, în marginea careului”.
De asemenea, n-a obiectat la celelalte decizii importante luate de arbitrul român: lovitura de la 11 metri dictată la faultul lui Cancelo asupra lui Dembele, neacordarea unui penalty lui Gundogan, la scorul de 1-3, și cartonașele roșii dictate împotriva antrenorului Xavi Hernandez și secundului acestuia, Jose de la Fuentes.
Francezii sunt mulțumiți de arbitrajul lui Istvan Kovacs. L'Equipe i-a dat 7
Presa din Franța este desigur mulțumită cu arbitrajul lui Istvan Kovacs. „Ce poți să-i reproșezi? A fost faultul lui Araujo asupra lui Barcola și deci cartonaș roșu (29), a fost faultul lui Cancelo asupra lui Dembélé în careu, deci penalty (59).
Și a avut dreptate să-l expulzeze pe Xavi pentru gestul său nepotrivit (56), chiar dacă ar fi putut evita să-l elimine apoi secundul acestuia (65)”, a comentat cotidianul L'Equipe, care i-a dat arbitrului român nota 7.
Gundogan îl arată cu degetul pe Araujo, dar susține că Istvan Kovacs trebuia să-i dea un penalty
Curios însă, decizia lui Kovacs de a-l elimina pe Araujo este susținută chiar de coechipierul acestuia, Ilkay Gundogan: „Noi i-am făcut cadou calificarea lui PSG. Aș prefera să primesc gol decât să risc o eliminare. Dă-i portarului o șansă să apere. Eliminarea lui Araujo a omorât tot jocul nostru”.
Pe de altă parte, internaționalul german susține că a avut penalty și Kovacs nu i l-a dat: „Cred că meritam un penalty. Alergam și adversarul m-a faultat clar. I-am spus arbitrului că este penalty și, în schimb, mi-a dat cartonaș galben".
Ești expert în Superligă? Plasează gratuit predicțiile tale pe derby-ul FCSB - Rapid și câștigă premiile puse în joc!
VIDEO. Xavi l-a atacat pe Istvan Kovacs după Barcelona - PSG 1-4
Ați mai putea citi:
Expertul în arbitraj l-a distrus pe Kovacs: „În Spania n-ar avea loc nici la liga a treia!”
Arbitru de cupe europene la FCSB - Rapid, derby-ul care poate stabili campioana
![Rivalul lui David Popovici a părăsit Satul Olimpic și îi dă dreptate sportivului român » Prim mic iureș la Paris: „Trebuia să facem ceva!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/26072024/eb10b62d-4e8b-4b29-b680-d6f16de2ed37.jpg?width=195&height=130)
![Gigi Becali l-a desființat pe Vlad Chiricheș: „Nu se poate să tac, doar el e vinovat”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/26072024/0f4c0221-610a-4b61-b88d-9901eec78863.webp?width=195&height=130)
![Campioana FCSB este 99% CALIFICATĂ în grupele unei competiții europene](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/23072024/af3fb08e-be57-42a9-b2e8-1e209d7fdba6.jpeg?width=195&height=130)