INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  INTERVIU CU COSTEL PANTILIMON

Pantimillion dollar baby

Articol de GSP - Publicat vineri, 31 iulie 2009 00:00

Portarul care a gafat la golul egalizator, dar a şi scos mingi imposibile, povesteşte trăirile din timpul meciului cu Şahtior

- Panti, ce s-a întîmplat la golul lor egalizator? Ai interpretat greşit faza?
- La golul doi am simţit că pot să scot mingea, dar nu îmi dau seama cum a intrat în poartă. Asta e viaţa, pînă la urmă aşa a fost să fie. Am scos mingi foarte grele în acest meci. Care a fost cea mai grea? Acea lovitură de cap pe care am respins-o în bară. S-ar putea să nu fi văzut mingea. A fost un reflex.

 - L-ai certat la un moment dat pe Bonfim, după ce-l scăpase din marcaj pe Gladki...
- În timpul meciului există mereu tensiuni. La final, am discutat cu Bonfim în vestiar şi am lămurit ce era de lămurit, iar eu mi-am cerut scuze. Ne-am împăcat imediat. Se mai întîmplă asemenea momente în timpul meciurilor.

- Ce v-a spus Sabău în vestiar după meci?
- Neluţu Sabău ne-a felicitat în vestiar şi ne-a spus că am făcut un meci bun. La pauză ne-a spus să rămînem la fel de montaţi şi de concentraţi şi să nu le permitem să înscrie pe greşelile noastre. Ne doream foarte mult un rezultat bun şi ne bucurăm că l-am reuşit. În acest mod, calificarea se va juca la Timişoara.

- Oamenii de fotbal spun că vei ajunge la unul dintre marile cluburi ale Europei.
- Nu mă gîndesc la alte echipe acum. Mă gîndesc doar că sînt tînăr, am o viaţă lungă înainte şi sper doar să am putere de muncă pentru că sînt sigur că restul lucrurilor vor veni de la sine. Acum mă gîndesc numai la Timişoara şi la această oportunitate. Pentru orice jucător din lumea asta este un lucru extraordinar să joace în grupele Champions League. Pentru asta te apuci de fotbal. Mai avem însă pînă acolo.

"Pantilimon va ajunge unul dintre cei mai mari portari ai Europei, in ciuda gafei cu Şahtior"
Dumitru Dragomir, preşedinte LPF

Am profitat de ghinionul lui Luce
Recunoscut ca un mare ghinionist în fotbal, Mircea Lucescu are două borne incontestabile în lupta sa cu neşansa: înfrîngerea cu Irlanda de Nord, din toamna lui 1985, pe fostul "23 August" şi eliminarea din Cupa UEFA, de acum două sezoane, cînd a primit gol în ultimul minut de joc de la portarul Palop! Cifrele meciului cu irlandezii, consemnate în Gazeta Sporturilor din 17 octombrie 1985 de Gheorghe Nertea şi Mircea M. Ionescu (facsimil), seamănă cu cele monitorizate de italienii de la DSP miercuri seară după Şahtior - Poli. Iată-le:

2,3 AUDIENŢĂ a înregistrat meciul de la Donețk dintre Șahtior și Poli

Citește și:
„Moldoveancă fără să știu” » Giorgia s-a îndrăgostit de tenis: „Un eveniment de neuitat”
Tenis

Îl recunoști? Fostul număr 1 ATP, nomad în Munții Atlas: „Casa noastră - mama natură”

Panduru a propus un antrenor pentru FCSB în direct » Răspunsul lui MM Stoica
Superliga
Panduru a propus un antrenor pentru FCSB în direct » Răspunsul lui MM Stoica
Conceptul care a surprins pe toată lumea » Imagini cu mașina care măsoară doar 2,79 metri lungime
Noutati auto
Conceptul care a surprins pe toată lumea » Imagini cu mașina care măsoară doar 2,79 metri lungime
EXCLUSIV FOTO Trump va replica în București Trump Tower din Chicago
Profit.ro
EXCLUSIV FOTO Trump va replica în București Trump Tower din Chicago
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ion Țiriac s-a întors din China și dezvăluie cadoul exorbitant pe care i-l face Nadiei, la 50 de ani de la Montreal: „Pe 18 iulie îi dau cheile”

Îl recunoști? Fostul număr 1 ATP, nomad în Munții Atlas: „Casa noastră - mama natură”

Comentarii (4)
ff90
ff90  •  31 Iulie 2009, 10:50

nu ll mai plangeti frate pe lucescu asta cu ghinionu lui,ce naibii? doar nu suntem cu totii prost apropo,imi explik si mie cineva exact care e faza cu playoff-ul?

teutzinhos
teutzinhos  •  31 Iulie 2009, 09:25

aveti niste jocuri de cuvinte de imi vine sa ma scarpin pe burta

 •  31 Iulie 2009, 08:45

este vorba si de tactica.stilul lucescu tot timpul a fost neeficace

Vezi toate comentariile (4)
Comentează
Selecționerul Gică Hagi: „Am un mesaj pentru cei mai bogați oameni din România!”