INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  TOTTENHAM

Revenire după fix cinci ani pentru Radu Drăgușin » Ce intenții are Tudor cu stoperul român pe Metropolitano

Radu Drăgușin are 44 de meciuri la Tottenham, fără nicio contribuție la gol / Foto: Imago
Radu Drăgușin are 44 de meciuri la Tottenham, fără nicio contribuție la gol / Foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 09 martie 2026, 20:50 / Actualizat luni, 09 martie 2026 20:51

Radu Drăgușin (24 de ani) a auzit ultima oară imnul Champions League pe 9 martie 2021, în returul „optimilor” cu FC Porto, pe care Juventus a depășit-o în prelungiri. Stoperul român a fost atunci rezervă nefolosită în echipa lui Andrea Pirlo, la fel cum ar avea de gând să procedeze și managerul Igor Tudor marți la Tottenham, în prima manșă a aceleiași faze a competiției, pe terenul lui Atletico Madrid.

Drăgușin debuta în Liga Campionilor în sezonul 2020-2021 în tricoul lui Juventus, jucând din minutul 69 în locul turcului Merih Demiral, în partida din grupe cu Dinamo Kiev (3-0), pregătită atunci de Mircea Lucescu. A fost prima, dar și singura apariție a internaționalului român în întrecerea premium a Europei în care revine marți seară.

Cristiano Romero și Micky van de Ven, disponibili la Spurs

La cinci ani distanță, fundașul central de 24 de ani va figura din nou pe foaia de joc a unei partide din Ligă. Radu este apt, după ce a stat pe bară la derby-ul cu Crystal Palace (1-3), din cauza protocolului din Premier League privind loviturile primite la cap, și se află în lotul deplasat de Tottenham la Madrid.

„Tricolorul” a fost înscris pe lista trimisă la UEFA, alături de Mathys Tel și Connor Gallagher (venit în iarnă tocmai de la Atletico), și este o variantă pentru Igor Tudor la turul „optimilor” Champions League contra echipei lui Diego Simeone, de pe „Metropolitano” (ora 22:00, livetext pe GSP.ro, în direct la Digi Sport 2 și Prima Sport 2).

Asta e vestea bună, dar există și alta mai puțin bună. Potrivit Football London, Radu Drăgușin va ieși din formația de start, după ce fusese titular de șase ori la rând în Premier League (până la întâlnirea cu Crystal Palace).

Revenire după fix cinci ani pentru Radu Drăgușin » Ce intenții are Tudor cu stoperul român pe Metropolitano
Radu Drăgușin, apărându-se aici la Harry Wilson în Fulham - Tottenham / Foto: Imago Images

Igor Tudor îi are acum disponibili pe senatorii de drept din apărare, Cristian Romero și Micky van de Ven, dar și pe Djed Spence, astfel încât Kevin Danso va completa linia de trei fundași centrali, în timp ce Pedro Porro va începe meciul la Spurs în flancul drept.

Radu Drăgușin are șapte meciuri cu 424 de minute bifate de când a revenit după operația de ligamente încrucișate, în patru partide din Premier League fiind integralist și niciodată învingător: cu Manchester City (2-2), Newcastle (1-2), Arsenal (1-4) și Fulham (1-2).

Citește și:
„Bestia” de 400.000 de euro cu care a apărut Mirel Rădoi la întâlnirea cu Gigi Becali: cum arată mașina modificată » Imagini spectaculoase
Superliga
„Bestia” de 400.000 de euro cu care a apărut Mirel Rădoi la întâlnirea cu Gigi Becali: cum arată mașina modificată » Imagini spectaculoase
„Nu mi-am dat seama cât e de scurtă sau de transparentă” » Eugenie Bouchard a venit la evenimentul de la Indian Wells cu o rochie pe care nu o probase
Tenis
„Nu mi-am dat seama cât e de scurtă sau de transparentă” » Eugenie Bouchard a venit la evenimentul de la Indian Wells cu o rochie pe care nu o probase
Victor Pițurcă numește adevăratul motiv al venirii lui Mirel Rădoi la FCSB: „Dacă m-ați întrebat, o să vă spun!”
Superliga
Victor Pițurcă numește adevăratul motiv al venirii lui Mirel Rădoi la FCSB: „Dacă m-ați întrebat, o să vă spun!”
Mirel Rădoi tocmai a ieșit de la negocierile cu Becali: „Nu vreau să par arogant ...” » Patronul, primele declarații: „Nu e o veste bună, dar mi-a spus asta”
Superliga
Mirel Rădoi tocmai a ieșit de la negocierile cu Becali: „Nu vreau să par arogant ...” » Patronul, primele declarații: „Nu e o veste bună, dar mi-a spus asta”
ULTIMA ORĂ Taxe locale schimbate: Impozitul pe locuință va fi fără reduceri pe ianuarie și februarie. Noile scăderi, aplicate abia din martie
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Taxe locale schimbate: Impozitul pe locuință va fi fără reduceri pe ianuarie și februarie. Noile scăderi, aplicate abia din martie
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Nu mi-am dat seama cât e de scurtă sau transparentă” » Eugenie Bouchard a venit la evenimentul de la Indian Wells cu o rochie pe care nu o probase

Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează