INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  SEMIFINALĂ, TUR BARCELONA - MANCHESTER UNITED 0-0

Rijkaard - Ferguson: acest şah numit fotbal

Articol de GSP - Publicat joi, 24 aprilie 2008 00:00

Barcelona şi Manchester au jucat meciul de aseară prin minţile celor doi antrenori. Verdictul, pe “Old Trafford”.

Tot ceea ce urmează ar fi rămas în plan secund dacă, în minutul 2, Cristiano Ronaldo transforma un penalty acordat cam uşor de elveţianul Busacca la un henţ evident neintenţionat al lui Milito. Nu l-a transformat, poate şi pentru că o astfel de lecţie de tactică trebuia savurată pînă la capăt. A vrut să dea plasat, să-l umilească pe Valdes, dar i-a ieşit un balon în tribună. La 1-0 pentru Man chester în debut, continuarea nu mai avea rost.

DIAVOLUL ŞI SFÎNTUL

Greu de imaginat ce poate naşte un simplu meci de fotbal! Asta dacă Barcelona - Manchester, duelul unor branduri ce pot finanţa, cu bugetele lor, finalizarea Autostrăzii “Soarelui” de la noi, poate fi numit “simplu”. Privind stemele celor două cluburi observăm bine desenat pe cea a lui United un diavol. “Diavolul Roşu”, ce dă supra numele celor de la Manchester. Iar pe cea a Barcelonei o cruce, crucea Sfîntului Gheorghe, “San Jordi”, Sfîntul protector al provinciei Catalunya.

De aici pînă la conotaţiile mistice ori religioase n-a fost decît un pas. Ziariştii şi-au imaginat o bătălie între bine şi rău, cei catalani, fireşte, care neavînd prea multe motive de optimism în evoluţiile echipei lor în ultima vreme se agăţau şi ei de ce puteau. Lesne de dedus cine era binele şi cine răul. Iar faptul că ziua meciului s-a nimerit să fie exact cea de San Jordi a dat şi mai multă apă la moară.

ACŢIUNE ŞI REACŢIUNE

În iarbă duelul n-a avut nimic din religie. Eventual ceva din şah. Căci aşa au gîndit cei doi antrenori meciul, ca pe unul de şah, fiecare încercînd prin mutările sale să-l surprindă pe celălalt. Ar trebui ca partida să fie înmînată fiecărui antrenor de la noi, chiar şi celor care pretind că le ştiu pe toate, pentru a trage niscaiva învăţăminte.

Ferguson a făcut prima mutare, cu Hargreaves fundaş dreapta, extrem de contondent în acea zonă unde Brown nu oferea garanţii. Rijkaard a răspuns cu Iniesta acolo, obligîndu-l pe Hargreaves să nu urce în sprijinul lui Rooney sau Ronaldo, spre a crea superioritate în bandă. Ferguson a repetat, cu Tevez în stînga, pentru a bloca, alături de Park, urcările lui Zambrotta lîngă Messi. Rijkaard a răs puns iar, cu Deco la mijloc, ca ajutor al lui Toure Yaya în marcajul asupra lui Cristiano Ronaldo. Ferguson a făcut acelaşi lucru: Carrick şi Scholes blocînd la Xavi. Ce mai rămîne? Eto’o alergînd ca un apucat de fiecare dată cînd mingea ajungea la Van der Saar, încercînd să împiedice fenomenala pasă lungă a olandezului.

REMIZĂ ÎNTRE GENIALI

Şahul a continuat în repriza a doua. Fiecare a aşteptat greşeala celuilalt, ca şi cu o seară înainte, la Liverpool. Aşa se joacă în Liga Campionilor, la acest nivel. Un episod s-a desprins dintre toate. În minutul 50. Eto’o scăpase undeva în dreapta, a intrat în careu şi a fost atacat imprudent de Brown. Putea să cadă, obţinea penalty şi even tual eliminarea englezului. Ar fi făcut-o 9 atacanţi din 10. Inzaghi primul. Eto’o e al 10-
lea, căci n-a căzut, a continuat faza şi totul s-a terminat aici.

Trebuia să fie duelul celor două genii, Messi şi Cristiano Ronaldo, două destine cu o singură finalitate, Balonul de Aur, pe care sigur cei doi îl vor cîştiga, mai devreme sau mai tîrziu. De la Messi s-a aşteptat totul.
A dat tot ce-a putut şi mai mult decît atît. A terminat energia şi a fost schimbat cu Bojan, minunea de 17 ani descoperită de Barcelona. Ronaldo a ratat acel penalty şi a încercat apoi să se scoată, să rezolve totul de unul singur. Extrem de bine închis, în special de acest imens Toure Yaya, răsărit parcă din neant, portughezul n-a fost acelaşi pe care-l ştiam.

S-a terminat 0-0, pentru că Manchester s-a apărat prea bine. Şi pentru că Barcelona n-a izbutit, din 21 şuturi, să-l învingă pe Van der Saar.

CINEVA A LIPSIT

Ceva însă a lipsit de la acest festin. Cel ce aducea zîmbetul, bucuria şi plăcerea jocului. Cel ce făcea din orice minge o bijuterie. Vorbim de Ronaldinho. Cine nu i-a simţit lipsa aseară să ridice mîna

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (27)
 •  25 Aprilie 2008, 18:28

d-le Andrei Niculescu nu se poate sa fiti de toata jena si sa spuneti ca Milito nu a vrut sa faca hentz ... Nu v-ati uitat meci... sau aveti probleme de vedere..

 •  24 Aprilie 2008, 19:15

messi a jucat bine dar pacat ca coechipierii nu prea stiau ce vrea sa faca el dak era si ronaldinho castiga barca

 •  24 Aprilie 2008, 16:42

Manchester a facut un joc specific unei echipe care joaca in deplasare.Drept e ca jocul acesta nu o favorizeaza,dar important e k totul s-a terminat cu bine in prima mansa.Cristiano Ronaldo e un jucator valoros si nu trebuie sa se descurajeze, caci sunt sigura k pe Teatrul Viselor va arata ce poate.

Vezi toate comentariile (27)
Comentează