INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  PENALTY

Fostul mare fotbalist a izbucnit în direct la TV, după Atletico - Arsenal: „Mă enervează la culme!”

Ronald De Boer / Foto: Instagram
Ronald De Boer / Foto: Instagram

Articol de - Publicat joi, 30 aprilie 2026 10:03 / Actualizat joi, 30 aprilie 2026 10:22

Ronald de Boer (55 de ani), fost internațional olandez și actual analist TV, a fost în studioul unei televiziuni batave pentru a analiza turul semifinalei de Liga Campionilor, Atletico - Arsenal, scor 1-1.

Fostul internațional a vorbit despre arbitrajul lui Danny Makkelie, „central” olandez, iar apoi s-a contrat cu prezentatorul emisiunii, Wytse van der Goot. În studio se mai afla și o altă legendă din Țările de Jos, Jaap Stam, care în cele din urmă a dezamorsat situația.

Ronald De Boer: „Nu mi se pare deloc penalty! Nu este nenatural”

La faza penalty-ului acordat lui Arsenal în prima repriză, De Boer a considerat că Makkelie a luat decizia corectă. Însă, în a doua repriză, Makkelie a greșit flagrant, în opinia sa. Makkelie însuși nu văzuse hențul fundașului lui Arsenal, Ben White, dar a fost atenționat de VAR, după care a indicat punctul cu var. O decizie greșită, conform lui De Boer, deoarece mingea îi vine din picior în mână lui Ben White. Prezentatorul a explicat că fundașul englez și-a mărit aria corpului cu brațului, iar fostul fotbalist a răbufnit.

„Nu mi se pare deloc penalty, pentru că mingea îi vine din picior în mână. Tu ai studiat regulile, Wytse, așa că probabil poți să-l acorzi.”, a început De Boer dialogul, conform sportnieuws.nl.

Van der Goot a explicat apoi că regulile UEFA stipulează că o minge care vine din corp nu este un factor în acordarea sau nu a unui penalty: „Și aici, brațul lui Ben White îi mărește nenatural corpul”, a explicat prezentatorul.

Fostul mare fotbalist a izbucnit în direct la TV, după Atletico - Arsenal: „Mă enervează la culme!”
Ronald De Boer și Jaap Stam

„Nenatural? Ce nenatural?! Nu o să jucăm fotbal cu mâinile la spate. Hai, Wytse, chiar mă enervează asta. Nu o să ne apărăm așa, hai. Nu este deloc nenatural. Când mă rotesc, mâna mea nu se duce așa?! Nu este nenatural”, a continuat, vizibil iritat, Ronald De Boer.

Jaap Stam i-a calmat pe cei doi, iar apoi De Boer a reiterat că, în opinia sa, nu trebuia să se acorde penalty. La fel cum a considerat și în cazul penalty-ului anulat pentru Arsenal în finalul meciului, când VAR a trebuit să-l cheme pe Makkelie la monitor pentru a-și revizui decizia.

Consider că a fost o decizie bună. Înțeleg că Makkelie îl acordă inițial, mai ales din unghiul său. Dar dacă te uiți din nou, este atât de ușor. Cred că Makkelie a arbitrat oricum bine.

-Ronald De Boer, potrivit sursei citate

  • Ronald De Boer (55 de ani) a jucat la Ajax, Twente, Barcelona, Rangers, Al Rayyan și Al Shamal. Are o Liga Campionilor cu Ajax, o Supercupă a Europei, un titlu în Spania și 5 campionat și 3 Cupe în Olanda.

Citește și:
L-a cucerit pe Raul Rusescu: „Putem să vorbim de cel mai bun jucător din istoria Campionatelor Mondiale”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
L-a cucerit pe Raul Rusescu: „Putem să vorbim de cel mai bun jucător din istoria Campionatelor Mondiale”
Interviul brutal prin care Pochettino îi va supăra pe americani: „Accept aroganța spaniolă, argentiniană, engleză, franceză. Dar când o văd aici...”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Interviul brutal prin care Pochettino îi va supăra pe americani: „Accept aroganța spaniolă, argentiniană, engleză, franceză. Dar când o văd aici...”
De data asta chiar nu a fost AI! Cum a fost fotografiată iubita lui Neymar în tribunele Mondialului
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
De data asta chiar nu a fost AI! Cum a fost fotografiată iubita lui Neymar în tribunele Mondialului
Universitatea Craiova și-a aflat adversara din primul tur preliminar al Ligii Campionilor!
Liga Campionilor
Universitatea Craiova și-a aflat adversara din primul tur preliminar al Ligii Campionilor!
Tranzacție: Fabrică din România preluată de francezi
Profit.ro
Tranzacție: Fabrică din România preluată de francezi
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Un altfel de Iran » Cum s-au comportat, departe de casă, persanii din Los Angeles la meciul cu Noua Zeelandă

Motivul pentru care fanii Japoniei strâng gunoaiele după fiecare meci de la Campionatul Mondial


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează