INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  BASEL - CFR CLUJ, MÎINE, ORA 21:45 (DIGISPORT, DOLCESPORT, LIVETEXT GSP.RO)

Titular în ambele confruntări cu Basel din 2010, Rada ştie care e diferenţa de acum: ”Mai puternici şi mai uniţi”

Rada şi ceilalţi clujeni spersă să se întoarcă de la Basel măcar cu o remiză
Rada şi ceilalţi clujeni spersă să se întoarcă de la Basel măcar cu o remiză

Articol de GSP - Publicat luni, 20 august 2012 00:00 / Actualizat luni, 20 august 2012 10:23

Stoperul "feroviarilor" a jucat atunci fundaş stînga şi a marcat în victoria de la Cluj (2-1).

- Ionuţ, e dificil să joci 3 meciuri pe săptămînă sau e mai mult o scuză folosită pentru lipsa de rezultate?
- Cîteodată poate să fie şi o scuză, dar atît timp cît eşti angrenat într-o astfel de competiţie, îţi iei şi măsuri înainte. Cum, probabil, este şi la noi în acest an. La cum am început sezonul, cred că vom face faţă pe 3 fronturi. La un moment dat se acumulează şi oboseală, fizică, psihică, dar cînd cîştigi un campionat, datoria ta ca şi club e să formezi un lot competitiv pentru a face faţă.

- E ritmul diferit în meciurile din Liga Campionilor faţă de cele din campionat?
- E o încărcătură emoţională în plus în primul rînd, nu neapărat un alt ritm de joc. Am jucat şi cu Bayern, şi cu Arsenal cînd eram la Steaua şi nu pot să spun că ritmul a fost infernal. E vorba de încărcătură emoţională care apasă asupra noastră, pentru că noi ne întîlnim o dată la 2-3 ani cu grupele Ligii Campionilor, iar ei au parte întotdeauna de meciuri internaţionale foarte grele şi la echipele naţionale, şi la cele de club.

- Cînd ştii că trebuie să-i faci marcaj unui atacant de calibru, de exemplu Ibrahimovici, te mobilizezi suplimentar sau, dimpotrivă, devii mai emotiv?
- Emoţii sînt înainte de meci. Personal, am emoţii pînă intru pe teren, indiferent de adversar. Într-adevăr, te uiţi la adversarul tău, însă n-ai timp să realizezi că e Ibrahimovici sau Van Persie. Îl tratezi ca pe orice alt adversar şi încerci să te achiţi de sarcini cît mai bine.
Streller şi fraţii Frei, plusurile elveţienilor

- Ai marcat cu Basel acum doi ani, îi cunoşti pe elveţieni. Este Streller un jucător care poate face diferenţa de unul singur?
- E un jucător bun, cu experienţă, am înţeles că a marcat două goluri etapa trecută. Joacă de ceva timp acolo, mai sînt şi fraţii Frei... Au rămas cîţiva jucători cu experienţă, au şi vîndut doi fotbalişti foarte buni, dar întotdeauna Basel a avut resurse şi o organizare excelentă a clubului. Nu cred că vor simţi lipsa lui Shaqiri sau a lui Xhaka.

- Faţă de 2010, CFR e mai pregătită acum de duelurile cu Basel?
- Sîntem şi mai puternici, şi mai uniţi. Acum au venit puţini jucători noi, scheletul şi oamenii care au dus greul anii trecuţi au rămas. Iar sistemul de rotaţie ne-a ţinut pe fiecare în priză, s-a cîştigat mult pentru echipă. S-a văzut la fiecare meci că nu a contat dacă a intrat Rui Pedro, care nu jucase pînă atunci, sau orice alt jucător. Fiecare a demonstrat că este profesionist şi că merită să joace la CFR.

- Ai trecut pe la multe formaţii în carieră, ce face special acest club, CFR Cluj?
- Chiar după ce îmi încheiasem contractul în Dubai, cu Al Nasr, vorbeam cu ai mei, în familie, şi spuneam că singurul club pentru care m-aş întoarce în ţară ar fi CFR. În Gruia e un club nou, care are nevoie de trofee şi din cauza asta avem şi noi în vestiar o anumită presiune. De aceea, la începutul fiecărui sezon ne dorim să cucerim cît mai multe trofee, pentru a construi o istorie frumoasă a clubului.

Aprecieri pentru Danciu-gol
Dintre atacanţii care i-au fost adversari în Liga 1, Rada îl apreciază cel mai mult pe Ionel Dănciulescu. "Întotdeauna am spus că «Danciul» e un atacant incredibil. A ajuns şi el la o vîrstă şi, din păcate, nu prea mai joacă la Dinamo. Astea sînt condiţiile actuale de acolo. L-am considerat întotdeauna un real pericol. Acum îl aveai în marcaj, imediat dispărea şi marca", a spus stoperul CFR-ului.

Nu regretă nici un transfer
Rada a schimbat 9 echipe în carieră, 7 în România, printre care U Craiova, Rapid, Steaua, şi două în străinătate, Al Nasr din Dubai şi Karlsruhe din Germania. "Sincer, nu am nici un regret. Toţi paşii pe care i-am făcut i-am gîndit înainte şi am fost mulţumit apoi. Chiar dacă la un moment dat mi s-a spus: «Ai plecat de la Rapid, acolo ai jucat 3 ani şi jumătate meci de meci, ai mers la Steaua şi ai stat pe bancă». Fiecare etapă a avut şi momente bune, şi momente mai puţin bune", a menţionat Rada.

50.000 de euro va încasa fiecare elev al lui Andone dacă gruparea clujeană ajunge în grupele UCL

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (3)
robyg
robyg  •  20 August 2012, 18:26

un sfat bun pt CFR : luati-l pe Andrei Cristea de la Dinamo !!!

motul_calator
motul_calator  •  20 August 2012, 17:21
Postat de mixy pe 20 August 2012, 08:06

Vorbeste prea mult si joaca prea putin.

E un jucator cu inteligenta peste media Ligii 1, in consecinta e unul dintre jucatorii care da interviuri de placere, la fel ca Piccolo.

mixy
mixy  •  20 August 2012, 08:06

Vorbeste prea mult si joaca prea putin.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează