INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  INTER

Tuttosport îl trage de mânecă: „Nu, Chivu: așa nu merge! Europa e atât de departe”

Cristi Chivu a pierdut cu Real, 1-2, la debutul în noul sezon de Champions, foto: Imago Images
Cristi Chivu a pierdut cu Real, 1-2, la debutul în noul sezon de Champions, foto: Imago Images

Articol de - Publicat joi, 10 septembrie 2026, 15:02 / Actualizat joi, 10 septembrie 2026 15:20

Cotidianul italian Tuttosport scrie că stilul de joc practicat de Interul lui Cristi Chivu e mai puțin productiv în Liga Campionilor decât în Serie A.

Tuttosport observă că, sub conducerea lui Cristian Chivu, Inter, proaspăt ieșită din două finale ale Ligii Campionilor în trei ani, a jucat 11 meciuri în prima competiție a continentului, pierzând șase. De fapt, șase din ultimele șapte meciuri disputate, cu o medie de două goluri primite pe meci.

Pe de altă parte, înscrie prea puțin, comparativ cu numărul de ocazii pe care-l are: „La Madrid, nerazzurrii au avut cel puțin șase ocazii uriașe, dar, fără paradele lui Martinez, meciul s-ar fi putut termina cu un 6-3 pentru Real, ca în tenis”.

Tuttosport îi recomandă lui Cristi Chivu „să regândească managementul defensiv al echipei”

Dacă-n campionat merge, vezi acel 3-2 cu Napoli, în care Inter a revenit spectaculos în final, de la 0-2, competiția numărul 1 a Europei e cu totul altă mâncare de pește. Concluzia Tuttosport: „Nu, Chivu: nu asta e calea de urmat. Europa e atât de departe.

În Europa, decalajul se mărește pentru că echipele mari se apără mai bine și atacă mai bine. Inter încearcă să domine, dar numărul de goluri primite e un record negativ.

Invitația lui Chivu către club de a căuta jucători din Premier League ar putea fi o modalitate de a reduce parțial decalajul, mai ales dacă acest lucru este combinat cu o regândire a managementului defensiv”.

Tuttosport: „Cristi Chivu știe asta: în fotbal contează rezultatul de pe tabelă”

La acest Inter, remarcă Tuttosport, „toți se cred stăpânii balonului, dar puțini par să fie conștienți de riscurile pe care le poate implica o astfel de atitudine. Inter-ul lui Inzaghi, de la care Chivu a moștenit sistemul 3-5-2, știa cum să paseze mingea, dar și cum să replice pe contraatac și era extrem de concentrat pe marcajul preventiv.

Trebuie reiterat - și dubla Campionat - Cupa Italiei din sezonul trecut o dovedește - că fotbalul lui Chivu strălucește prin eficacitate în Italia, unde își trage puterea dintr-o diferență marcantă de calitate individuală față de adversarii săi.

În Liga Campionilor, muzica se schimbă, iar echipa ar trebui să se adapteze. Inter primește prea multe goluri și marchează prea puține. Problema devine o constantă, în ciuda unui stil de joc care a rămas întotdeauna plăcut chiar și la înfrângere.

Totuși — și Chivu este primul care știe asta — în fotbal, ceea ce contează cel mai mult este rezultatul de pe tabela de marcaj”.

Citește și:
S-a întors la FCSB și poate juca cu Petrolul: „E foarte, foarte bine”
Superliga
S-a întors la FCSB și poate juca cu Petrolul: „E foarte, foarte bine”
Răzvan Burleanu, discurs incredibil după ce Istvan Kovacs s-a făcut de râs la derby-ul Dinamo - FCSB
Superliga
Răzvan Burleanu, discurs incredibil după ce Istvan Kovacs s-a făcut de râs la derby-ul Dinamo - FCSB
Sydney Sweeney, cea mai în vogă imagine de la Hollywood, reclamă la limită pentru o casă de pariuri
Pariuri sportive
Sydney Sweeney, cea mai în vogă imagine de la Hollywood, reclamă la limită pentru o casă de pariuri
Moment istoric în Turcia » O fostă fotbalistă de 22 de ani a fost numită antrenoare principală: „Această eră va fi de bun augur”
Campionate
Moment istoric în Turcia » O fostă fotbalistă de 22 de ani a fost numită antrenoare principală: „Această eră va fi de bun augur”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează