INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  BAYERN - BARCELONA 3-2 (3-5 LA GENERAL)

VIDEO Barca tripletei de aur şi mîndria bavareză » Leo Messi - Luis Suarez - Neymar: ei au calificat dream-team-ul catalan în finală!

Neuer e la pămînt, Neymar e sus şi mingea în plasă. 1-1, Barca nu mai putea rata finala // Foto: Guliver/GettyImages
Neuer e la pămînt, Neymar e sus şi mingea în plasă. 1-1, Barca nu mai putea rata finala // Foto: Guliver/GettyImages

Articol de , - Publicat miercuri, 13 mai 2015 00:00

Bayern a avut o mulţime de ocazii pe "Allianz", a marcat de trei ori, dar a şi ratat enorm, iar apărarea a fost iarăşi formată din manechine de carton. Imposibil să opreşti Barca cu asemenea jaloane. Chiar şi o Barcelonă atît de relaxată după pauză.

Ce ciudat! Jucătorii sînt pe tunel, iar Robben e şi el acolo, ochii îi sclipesc, olandezul Bavariei pare gata să iasă în iarbă şi s-o alerge pe Barca. Dar, nu! Îmbrăcat în blugi şi în pulover, n-are ce să facă.

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Leziunea musculară nu-l lasă în pace. Şi tot o accidentare îl transformă în pacient etern şi pe Ribery. Cum să întorci un 0-3 în faţa catalanilor cînd nu-i ai pe Robben şi Ribery?

 "Un oraş, un vis". 1-0!

Fanii munchenezi cred încă. La imn, mii de plăcuţe lansează un mesaj care să-i inspire pe roş-albaştri: "Eine Stadt, ein Traum". Un oraş, un vis. Şi arbitrul englez fluieră.

Pep începe cu aceeaşi formulă, însă are 4 în apărare, nu 3, ca la dezastrul de pe Camp Nou. Iar Bayern e mai agresivă, mai prezentă în joc. "Batem cu 4-0", clama Alaba luni. Austriacul nu e în iarbă, însă gazdele deschid scorul la un corner. Busquets nu sare, profită Benatia. Cap, gol: 1-0. E de-abia minutul 7.

MSN perfect o repriză. Suarez MVP

"Fără Messi, Barcelona e o echipă oarecare", anunţa Herr Beckenbauer înaintea returului. Nu e departe de adevăr. Messi apare şi îi trezeşte pe catalani din letargie. Pasă filtrantă Leo, Suarez e singur cu portarul. Nu şutează, "canibalul" atît de generos îi oferă lui Neymar şansa golului: 1-1 (15).

Iarăşi Kaiser Franz: "N-am văzut niciodată trei fotbalişti să se înţeleagă atît de bine pe teren". MSN, combinaţie perfectă. Şi, după ce bavarezii irosesc încă două şanse mari (cît au ratat nemţii aseară!), scorul devine 1-2. Tot MSN. Messi deviază cu capul spre Suarez, altă centrare a uruguayanului, MVP în prima repriză, şi acelaşi Neymar punctează (29).

Bayern are forţă de atac. Îşi creează o mulţime de ocazii. Are 6 şuturi cadrate în 45 de minute, în tur n-a avut nici unul un meci întreg. Nu are însă apărare. Deloc! Cînd vrea, Barca dă gol.

Orgoliu german

Semi finala e terminată. Se ştie finalista. A doua repriză e în ritm de vals, ca un amical sau un antrenament. Intensitatea dispare, oaspeţii se relaxează prea mult (fără Suarez, uşor accidentat la ischiotibiali, şi cu Messi spectator ultimele 45 de minute), iar Lewandowski marchează şi el, în sfîrşit, după o suită de ratări. 2-2 (59). Şi se încheie 3-2, gol Muller (75).

Nemţii şi-au salvat onoarea, dar s-a dus visul finalei.

Beckenbauer spune: "Aş fi cel mai fericit dacă Guardiola ar prelungi cu Bayern". Totuşi, Pep ratează două finale la rînd. În timp ce Barca e din nou în ultimul act. A 8-a oară. Va fi şi al 5-lea trofeu?

Mingea lui Lewa n-a depășit linia în întregime

Emoții pentru Barca în minutul 40, la 1-2. Mingea ricoșată dintr-un fundaș al catalanilor a ajuns la Lewandowski. Iar polonezul, singur la 6 metri, perpendicular pe poartă, a tras puternic, dar aproape pe centru. Cu un reflex excelent, Ter Stegen a deviat balonul ce părea că se va opri totuşi în plasă.

Cînd toată lumea se pregătea să înregistreze golul, același Ter Stegen a plonjat și ajuns mingea cu mîna stîngă chiar înainte de a depăși linia porții cu toată circumferința.

"Din toată inima vă spun, sper ca Barca să cîștige Liga. Campionatul e deja adjudecat"
Pep Guardiola, antrenor Bayern

114 goluria marcat MSN, tripleta Barcei, în toate competiţiile din acest sezon (53 Messi, 37 Neymar, 24 Suarez)

7 partide oficiale consecutive cu gol înscris are Neymar pentru Barca. O asemenea performanță mai reușise Messi în octombrie-noiembrie 2010

BAYERN - BARCELONA    3-2 ( în tur 0-3)

(Benatia 7, Lewandowski 59, Muller 74   - Neymar 15, 29)

BAYERN: Neuer - Rafinha, Benatia, Boateng, Bernat - Lahm (68 Rode), Xabi Alonso, Schweinsteiger (87 Javi Martinez), Thiago - Muller (87 Gotze), Lewandowski. Antr. P. Guardiola

BARCELONA: Ter Stegen - Dani Alves, Pique, Mascherano, Alba - Rakitici (72 Mathieu), Busquets, Iniesta (75 Xavi) - Messi, Suarez (46 Pedro), Neymar. Antr. L. Enrique

A arbitrat Mark Clattenburg (Anglia)

Citește și:
Efect de domino la FCSB: „Ne gândim să meargă împrumut”
Superliga
Efect de domino la FCSB: „Ne gândim să meargă împrumut”
Ea e artistă cu milioane de vizualizări, el e fotbalist în România! Cuplul care nu se mai ascunde: imaginile postate
Altele
Ea e artistă cu milioane de vizualizări, el e fotbalist în România! Cuplul care nu se mai ascunde: imaginile postate
Gloria Bistrița s-a calificat într-un mod FABULOS în „sferturile” Ligii Campionilor! So Delgado, prestație rar văzută în handbal + următoarea adversară
Handbal
Gloria Bistrița s-a calificat într-un mod FABULOS în „sferturile” Ligii Campionilor! So Delgado, prestație rar văzută în handbal + următoarea adversară
CSM București își construiește sală multifuncțională! Cât costă și în ce zonă a Capitalei va fi ridicată
Handbal
CSM București își construiește sală multifuncțională! Cât costă și în ce zonă a Capitalei va fi ridicată
FOTO Cel mai mare food hall din Europa de Est, în România. Este dezvăluit primul val de branduri
Profit.ro
FOTO Cel mai mare food hall din Europa de Est, în România. Este dezvăluit primul val de branduri
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (6)
marioa
marioa  •  13 Mai 2015, 09:16

Un meci amical foarte frumos. Barca si-a respectat fostul antrenor!

wollt
wollt  •  13 Mai 2015, 09:22

Barca - Juve in finala

dodel88
dodel88  •  13 Mai 2015, 11:18

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează