INTERNATIONAL  »  LIGA NAȚIUNILOR  »  PORTUGALIA

O legendă îi sare în apărare lui Cristiano Ronaldo: „Este deranjant că lumea îl judecă exclusiv după ultimele 3 sau 4 sezoane”

Cristiano Ronaldo, rezervă timp de 90 de minute în Norvegia - Portugalia 1-2 / Foto: Imago
Cristiano Ronaldo, rezervă timp de 90 de minute în Norvegia - Portugalia 1-2 / Foto: Imago

Articol de - Publicat vineri, 02 octombrie 2026 18:33 / Actualizat vineri, 02 octombrie 2026 19:33

Fostul fundaș al celor de la Manchester United și al naționalei Angliei, Rio Ferdinand, i-a luat apărarea fostului său coechipier, Cristiano Ronaldo. Reacția acestuia a venit în urma deciziei atacantului de a părăsi cantonamentul Portugaliei.

Ronaldo a plecat de la lot înaintea meciului din Liga Națiunilor de la Copenhaga împotriva Danemarcei, încheiat cu o victorie cu 4-2, motivul fiind un conflict cu selecționerul Jorge Jesus.

Titular în primul meci din Nations League, cu Țara Galilor, Ronaldo a fost rezervă neutilizată cu Norvegia, deși Jesus l-a scos la încălzire în repriza a doua. Ulterior, Cristiano nu s-a mai antrenat cu lotul și a plecat de la națională înainte de duelul cu Danemarca.

Rio Ferdinand i-a luat apărarea lui Cristiano Ronaldo

Printr-un fragment din podcastul său, Ferdinand a trecut în revistă cariera impresionantă a golgheterului și a criticat atitudinea la adresa acestuia.

„Unde era Portugalia înainte de Cristiano Ronaldo? Ce reușiseră să câștige vreodată? Se calificau măcar la turneele finale majore? Este deranjant că lumea îl judecă exclusiv după ultimele trei sau patru sezoane. El continuă să aibă cifre incredibile pentru vârsta lui.

Indiferent în ce campionat joacă, aceste statistici sunt impresionante. Oamenii ar trebui să stea o clipă și să se gândească. Amintiți-vă de perioada de la Juventus și de ce a realizat acolo. Priviți perioada petrecută la Real Madrid și anii de la Manchester United.

Este ca și cum ar fi concentrat trei cariere separate de clasă mondială într-una singură. Arătați-i respectul cuvenit lui Ronaldo.”, a declarat Ferdinand, citat de sportal.bg.

O legendă îi sare în apărare lui Cristiano Ronaldo: „Este deranjant că lumea îl judecă exclusiv după ultimele 3 sau 4 sezoane”
Rio Ferdinand, fost fundaș cu 455 de meciuri la Manchester United și acum analist TV. Foto: Instagram

După conferința de presă a echipei naționale și în urma unei discuții cu președintele Federației Portugheze de Fotbal, am decis să părăsesc cantonamentul echipei naționale. La momentul potrivit, le voi spune tuturor portughezilor adevărul despre motivele care m-au determinat să plec de la echipa națională, căreia m-am dedicat întotdeauna. Acum este momentul să le urez mult succes Portugaliei și tuturor colegilor mei, fără excepție.

- Cristiano Ronaldo

3 trofeeare Ronaldo naționala Portugaliei: un European și două Nations League. Acestea sunt singurele trofee din istoria echipei lusitane

Citește și:
„«Frate, de ce să mai joc fotbal? Am bani cât pentru 3 generații»” » Cum a luat-o la vale cariera unei mașinării de goluri, la doar 22 de ani
Campionate
„«Frate, de ce să mai joc fotbal? Am bani cât pentru 3 generații»” » Cum a luat-o la vale cariera unei mașinării de goluri, la doar 22 de ani
„Hagi, suntem ca Andorra, lumea a 3-a există!” » Discurs virulent, în direct: „De ce a jucat el?! Gâfâia! Bagă-l pe Cîrjan!”
Nationala
„Hagi, suntem ca Andorra, lumea a 3-a există!” » Discurs virulent, în direct: „De ce a jucat el?! Gâfâia! Bagă-l pe Cîrjan!”
Sorana Cîrstea a mers în vizită acasă la Ana Ivanovic și s-au fotografiat în diferite ipostaze
Tenis
Sorana Cîrstea a mers în vizită acasă la Ana Ivanovic și s-au fotografiat în diferite ipostaze
Galeria i-a cerut să-i dea afară, Gigi Becali a anunțat ce a decis: „Mai bine mă împușc în cap!”
Superliga
Galeria i-a cerut să-i dea afară, Gigi Becali a anunțat ce a decis: „Mai bine mă împușc în cap!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Hagi evaziv, supărare și ședință la FRF » Ce urmează la națională după prestațiile horror din Liga Națiunilor


Comentarii (2)
BogdanAurel
BogdanAurel  •  02 Octombrie 2026, 21:28

Toți marii sportivi ne vorbesc despre "fairplay" dar când vine vorba să respecte această regulă ne amintesc cine sunt ei si ce au făcut ei pentru sport .

CostelushM
CostelushM  •  02 Octombrie 2026, 20:24

Singura persoana care demolează cărămidă cu cărămidă statuia lui Cristiano Ronaldo e Cristiano Ronaldo însuși. In loc sa se comporte decent și să fie exemplu pentru noua generație, a ales calea vedetei răzgâiate care crede că i se cuvine totul.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează