INTERNATIONAL  »  PRELIMINARII CM 2010  »  BASILE A RENUNŢAT LA “NAŢIONALA” ARGENTINEI

Demisie

Articol de - Publicat sambata, 18 octombrie 2008 00:00

Selecţionerului i-a fost fatal eşecul de miercuri, 0-1 cu Chile în preliminariile Mondialului

"Nici nu ştiam ce jucăm". Cuvintele lui Messi, după 0-1 cu Chile în preliminariile CM 2010, l-au terminat pe Alfio Basile. Joi seară, selecţionerul Argentinei l-a anunţat pe preşedintele federaţiei că pleacă. "Am motive personale", a sunat explicaţia.

Degeaba a încercat Julio Grondona să-l facă să se răzgîndească. "Sîntem pe locul 3, ne calificăm", i-a spus acesta. N-a reuşit. "În faţa unui om hotărît şi cu personalitate, am luptat împotriva curentului. Demisie acceptată".

Aşa a luat sfîrşit şi a doua "eră Basile". Prima (1991-'94) se încheiase pe 3 iulie '94, după 2-3 cu România :O în "optimi" la World Cup. A doua începuse în iulie 2006. 28 de meciuri, 14 victorii şi 6 eşecuri, 74 de jucători folosiţi.

Seria negativă, cu un singur succes în ultimele 7 partide, i-a fost fatală. I s-au reproşat multe: lipsa soluţiilor tactice, echipa nu are nici spirit, nici identitate, iar dezordinea de pe teren nu l-a ajutat deloc.

Cine vine? Suficiente nume pe listă. Batista, Simeone, Russo, Batistuta... "Sau va fi rîndul lui Maradona?", se întreabă cotidianul Clarin.

Citește și:
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
Stiri extrasport
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Box

Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Superliga

Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează