INTERNATIONAL  »  PRELIMINARII CM 2010  »  IRAK

Federaţia irakiană vrea să-i prelungească angajamentul sîrbului Bora Milutinovici

Articol de GSP - Publicat duminica, 21 iunie 2009 00:00

Preşedintele Federaţiei de Fotbal a Irakului, Hussein Said Mohammed, a declarat că intenţionează să-l păstreze la cârma primei reprezentative pe tehnicianul sârb Bora Milutinovici, al cărui contract a expirat sâmbătă, în urma eliminării echipei asiatice de la Cupa Confederaţiilor, informează AFP.

"Înţelegerea noastră a fost valabilă doar trei luni din cauza faptului că lui Bora îi era dificil să locuiască împreună cu familia sa în Irak. Cu toate acestea, sper să continue alături de noi. Bora este nu numai un antrenor valoros, dar şi un fin cunoscător al psihologiei umane. El înţelege foarte bine actuala situaţie din ţara noastră", a spus Said.

Milutinovici, singurul tehnician care a participat la cinci ediţii ale Campionatului Mondial cu cinci naţionale diferite, a preluat reprezentativa Irakului pe data de 16 aprilie, înlocuindu-l atunci pe brazilianul Jorvan Vieira.

În urma remizei din meciul cu Noua Zeelandă, rezultat ce a echivalat cu eliminarea echipei sale de la Cupa Confederaţiilor, antrenorul sârb în vârstă de 64 de ani a refuzat să vorbească despre viitorului său: "Nu este momentul potrivit să discut despre contractul meu. Sunt doar un tehnician modest care aşteaptă un telefon, iar dacă acesta nu va veni, atunci îmi voi vedea de viaţa mea".

De-a lungul carierei sale, Bora Milutinovici a condus repezentativele Mexicului, Costa Ricăi, Statelor United, Nigeriei, dar şi pe cea a Chinei, pe care a calificat-o în premieră la Campionatul Mondial din 2002.

NewsIn

Citește și:
Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid
Superliga

I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele

FCSB - Rapid, derby-ul toamnei pe Arena Națională » Echipele de START + Toate informațiile de la stadion

Cum au apărut Lionel Messi și soția Antonela la întâlnirea cu Prințesa Leonor » Sunt imaginile momentului
Campionate

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (3)
 •  22 Iunie 2009, 18:53
Postat de pe 21 Iunie 2009, 14:53

"sunt doar un tehnician modest" ... oare pitzurca ce-ar fi spus despre el,daca avea palmaresul sarbului ...

Ar fi dat vina pe jucatori, Federatia Irakiana de Fotbal, presa, teren, FIFA, arbitraje, vant, adversar (k nu si-au dat autogol), krma, divinitate, etc. ;)

 •  21 Iunie 2009, 16:10

oare ce facea lupescu in aprilie cand l-au angajat irakienii pe Bora? nu ca ar fi obtinut el vreo performanta cu irakul, insa nici nu mai trebuie sa o faca pentru a-l recomanda pe banca oricarei 'nationale'..

 •  21 Iunie 2009, 14:53

"sunt doar un tehnician modest" ... oare pitzurca ce-ar fi spus despre el,daca avea palmaresul sarbului ...

Vezi toate comentariile (3)
Comentează