INTERNATIONAL  »  PRELIMINARII CM 2010  »  ADVERSARI » AUSTRIA - SERBIA (21:30, SPORT.RO DIRECT)

Krstajici: "Atacăm din start"

Articol de - Publicat miercuri, 15 octombrie 2008 00:00

Stankovici susţine că sîrbii pot profita de starea de şoc în care se află Austria după remiza din Feroe

Victoria în faţa Lituaniei (3-0) a avut efectul unui afrodisiac asupra sîrbilor. Pînă şi experimentatul Dejan Stankovici s-a lăsat purtat de val şi ia meciul de diseară cu Austria ca pe o bagatelă.

"Am venit la Viena să luăm trei puncte şi vom ataca din primul minut", s-a dezlănţuit căpitanul plavilor la conferinţa de presă. Coechipierul lui Chivu la Inter susţine că ai lui pot profita de faptul că adversarii "sînt încă în stare de şoc după ce s-au întors doar cu o remiză din Feroe. Adevărul e că nici noi nu ne aşteptam la acest rezultat".

Pe aceeaşi lungime de undă cu Stankovici e şi Krstajici. Fundaşul lui Schalke îi cam ia peste picior pe austrieci, "au un joc rudimentar, nu ştiu decît să lupte", şi crede că ai lui deţin toate atuurile pentru că au "o cultură fotbalistică mult superioară". Krstajici visează la o confruntare în care "dăm gol repede, după care facem spectacol, pentru deliciul suporterilor. Ca la 3-0 cu Lituania".

Bruckner schimbă sistemul
Cotidianul Kurier susţine că Austria va reveni diseară la sistemul 4-5-1, folosit în amicalul cu Italia (2-2) şi apoi la 3-1 cu Franţa. "După 0-2 în Lituania şi 1-1 în Feroe, selecţionerul Karel Bruckner s-a convins că echipa nu e în stare să joace într-o aşezare ofensivă", susţine ziarul vienez, care acuză lipsa unor jucători creativi în linia mediană: "Toate golurile noastre din august încoace, şase la număr, au venit numai în urma unor faze fixe".

Sîntem suporterii Austriei
O victorie a Austriei, diseară, le-ar conveni cel mai mult "tricolorilor". Considerată încă din start principala noastră contracandidată la locul doi în grupă, Serbia ar fi împiedicată astfel să se detaşeze în fruntea clasamentului. În plus, o înfrîngere le-ar mai tăia plavilor şi din elan, în perspectiva întîlnirii cu noi, programată pe 28 martie. Austriecii, în schimb, se anunţă un adversar mai accesibil, fapt demonstrat inclusiv de derapajele lor din Lituania şi din Feroe. :)

ECHIPE PROBABILE

AUSTRIA - SERBIA (21:30, sport.ro în direct)

AUSTRIA: Manninger - Garics, Prodl, Stranzl, Pogatetz - Holzl, Aufhauser, Ivanschitz, Scharner, Fuchs - Janko.
Antr. K. Bruckner

SERBIA: Stojkovici - Ivanovici, Vidici, Krstajici, Obradovici - Milijas, D. Stankovici, Krasici, Jovanovici - Zigici, Pantelici.
Antr. R. Antici
Arbitru: Mike Riley (Anglia)

Citește și:
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele

Îl recunoști? Campion în Liga 1, acum e șofer pe autobuz la el în oraș! Și-a spus povestea neștiută pentru GSP: „Altfel, n-aș putea face față la ce trafic e!”
Superliga

Varianta lui Gael » Monfils explică despărțirea de Elina Svitolina: „Chiar dacă mă doare...”
Tenis

Din lojă, Valeriu Iftime a anunțat cu cine vrea să îl înlocuiască pe Marius Croitoru » O plecare iminentă de la Botoșani: „Mă face de râs”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (1)
 •  15 Octombrie 2008, 10:44

Hai Serbja !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează