INTERNATIONAL  »  PRELIMINARII CM 2010  »  SERBIA - ROMÂNIA 5-0

Preşedintele Serbiei, trimis în justiţie pentru consum de alcool în timpul partidei Serbia-România

Articol de GSP - Publicat vineri, 16 octombrie 2009 00:00

Poliţia a depus plângere împotriva preşedintelui sârb Boris Tadici, acuzându-l de încălcarea legii împotriva violenţei pe stadioane, pentru că a deschis o sticlă de şampanie când Serbia s-a calificat la Campionatul Mondial din 2010, după ce a învins România, relatează agenţia Beta citată de AFP.

Tadici şi mai mulţi oficiali sârbi au deschis o sticlă de şampanie în loja de pe stadionul Steaua Roşie, de la Belgrad, pentru a sărbători victoria Serbiei în faţa României.

Poliţia din Belgrad a depus plângere la tribunalul local din Belgrad împotriva lui Tadici, a preşedintelui Asociaţiei sârbe de Fotbal Tomislav Karadzici, a ministrului sporturilor Snezana Markovici-Samardzici şi a altor oficiali, pentru că "au încălat legea pentru prevenirea violenţei şi comportamentului indecent la evenimentele sportive". Această lege interzice vânzarea şi consumul de alcool pe stadioane şi în cluburi sportive.

Tadici a dat asigurări că va plăti amenda, dacă va fi găsit vinovat.

Sebia a fost în ultimele săptămâni teatrul unei serii de episoane de violenţă, comise în special de grupări ultranaţionaliste şi de huligani.

Sursa: NewsIn

Citește și:
Și-a etalat formele lucrate la sală pe plajele din Egipt » Campioana națională, imagini spectaculoase din vacanță
Stiri extrasport
Și-a etalat formele lucrate la sală pe plajele din Egipt » Campioana națională, imagini spectaculoase din vacanță
Gigi Becali: „Hai să vă spun ce face Mihai Stoica. Vă spun tot, tot”
Superliga

A venit un fotbalist de 3 mil. € în România: „Un fel de Bîrligea. Va fi bun cu O SINGURĂ condiție”

Reacția lui Adrian Mititelu, după ce Juan Bauza a semnat cu Levadiakos: „E jucătorul nostru!”
Liga 4

“Regele Pantofilor” aduce în România un nou mare brand de magazine
Profit.ro
“Regele Pantofilor” aduce în România un nou mare brand de magazine
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Omul din umbră din echipa „Zeiței de la Montreal”: „Nota 10? Meritul Nadiei 80%. Eu – 1%!” + De ce nu vorbește Comăneci despre barbariile lui Karolyi

Dinamo își schimbă din nou sigla!

Comentarii (1)
 •  16 Octombrie 2009, 20:48

incredibil... nu vb atat de reactia politiei (nu fac bancuri cu politisti) cat de raspunsul dlui Tadici; nu cauta sa se disculpe si sa dea vina pe bucurie, pe fazele lunii sau Euribor... ci se supune ca orice muritor de rand unei legi a statului; Doamne, noi in ce tara traim?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează