INTERNATIONAL  »  STEAUA - AJAX  »  STEAUA

De ce nu poate evolua Szukala cu Ajax » Explicaţiile chirurgului din Turcia care l-a examinat primul pe jucător

Medicul turc care-l tratează pe Szukala explică pentru Gazetă de ce apărătorul nu poate evolua la Amsterdam
Medicul turc care-l tratează pe Szukala explică pentru Gazetă de ce apărătorul nu poate evolua la Amsterdam

Articol de GSP - Publicat marti, 05 februarie 2013 00:00 / Actualizat marti, 05 februarie 2013 15:07

Polonezului i-a fost "reparat" nasul rupt şi în weekend va primi o mască de folosit la antrenamente, un accesoriu cu care ar putea forţa prezenţa pe teren abia în returul cu Ajax.

Lukasz Szukala nu mai e în calcule pentru meciul de la Amsterdam, însă ar putea fi folosit în returul de la Bucureşti cu Ajax, chiar dacă steliştii sînt pesimişti în privinţa asta. Medicul turc care l-a preluat pe Szukala în seara în care acesta a ajuns de la teren la spital cu nasul rupt crede că există şanse ca polonezul să poată juca pe 21 februarie fără să-i recidiveze accidentarea.

"Doar cu mască!"
Doctorul Edip Ilgaz, chirurg la spitalul Anadolu, din Belek, explică în ce condiţii revenirea pe teren a lui Lukasz s-ar produce la timp: "În mod normal, lui îi trebuie trei, chiar patru săptămîni ca să se vindece complet. Ştiu despre meciul cu Ajax, mi-au zis şi cei de la club că era vorba despre o urgenţă, că e necesar ca Szukala să joace pe 14 sau, dacă nu, măcar pe 21 februarie. Pe 14 e exclus, la o nouă lovitură primită, chiar de mai mică intensitate, şi-ar rupe nasul iar! Dar cu o săptămînă mai tîrziu ar fi posibil să se afle pe teren cu o mască de protecţie".

Se antrenează săptămîna viitoare
Szukala a fost protejat de la antrenamente din momentul în care s-a accidentat, în minutul 26 al amicalului cu Sturm Graz, ceea ce constituie o altă problemă, întrucît condiţia fizică a fotbalistului e afectată de zilele de pauză.

Medicul anunţă că fundaşul de 29 de ani se va putea pregăti normal la Amsterdam, unde Steaua aterizează pe 10 februarie: "Fotbalistul va veni la spital marţi, ca să testeze o mască din carbon. E nevoie de test ca să-i confecţionăm o mască potrivită pentru el. Pe aceasta o va primi în weekend, probabil vineri, şi se va putea antrena cu ea, ca să poată lovi mingea cu capul fără să existe riscuri".

Steaua joacă sîmbătă ultimul amical din Turcia, cu Jablonec, partidă în care prezenţa lui Lukasz e exclusă, iar duminică decolează spre Olanda.

Are dureri de cap
"Fotbalistul a suferit şi o comoţie, pe lîngă că şi-a rupt un os al nasului", explică doctorul Ilgaz diagnosticul lui Szukala. Jucătorul i-a transmis medicului zilele acestea că încă mai are dureri de cap. Turcul l-a liniştit: "E ceva normal şi cîteva zile de acum înainte va mai avea dureri de cap în continuare. Accidentarea a fost gravă!".

"Vin sute de accidentaţi în fiecare iarnă!"
Spitalul din Belek e înconjurat de terenuri de antrenament şi de hoteluri în care sînt cazate echipe de fotbal. Asta atrage şi accidentări. Medicul care-l tratează pe Szukala povesteşte că iarna cantonamentele îi sporesc numărul pacienţilor: "Anul acesta a fost mai liniştit, deocamdată, dar anul trecut am avut sute de fotbalişti! Majoritatea vin cu accidentări la glezne sau la genunchi. Situaţia celui de la Steaua, cu nasul rupt, e una rar întîlnită".

Gică Popescu: "Szukala e de naţională!"
Fost internaţional al echipei naţionale, Gică Popescu a oferit un interviu în presa din Polonia despre jucătorul Stelei, Lukasz Szukala, oferindu-le sfaturi celor din federaţia leşilor. "Apelaţi la Lukasz pentru echipa naţională a Poloniei. Bănuiesc că dacă era român, el ar fi jucat sigur în echipa noastră naţională. Szukala este un jucător foarte bun şi cu siguranţă este unul dintre cele mai bune transferuri făcute în România", a precizat Popescu.

Şi Gardoş are probleme
Reghecampf a rămas numai cu doi stoperi pentru meciul tur cu Ajax, Gardoş şi Chiricheş. Primul s-a lovit şi el în amicalul cu Dinamo Moscova, după un contact cu un adversar în careul ruşilor. Florin s-a ridicat şi a continuat partida, dar s-a antrenat ieri monitorizat de medicul Paligora, fiindcă tot mai simţea dureri.

"Masca din carbon îi va proteja osul care i-a fost rupt. Dacă el se va simţi OK, cred că ar putea juca pe 21 februarie. Medicul Stelei trebuie să decidă atunci dacă jucătorul e apt" (Edip Ilgaz, medic chirurg)

Playtech: BOMBĂ! Anamaria Prodan a spus ADEVĂRUL! Prima reacție despre divorțul de Reghecampf


Comentarii (3)
dinamofan1
dinamofan1  •  05 Februarie 2013, 16:29

blaturile se razbuna

cobra234
cobra234  •  05 Februarie 2013, 16:00
Postat de d_3amon pe 05 Februarie 2013, 15:34

In retur poate sa joace , ca nu mai conteaza, rezolva meciul inca din tur cuplul chereches 100 mil $ si gardos par de fasole fara probleme. Cu putin ajutor de la vedeta proaspat transferata Ripa iar se saluta stelisti cu hi5 dupa meci.

VOI CU CINE JUCATI? ..AM CAM UITAT DE CAND VA VAD PE DINAFARA :)))

d_3amon
d_3amon  •  05 Februarie 2013, 15:34

In retur poate sa joace , ca nu mai conteaza, rezolva meciul inca din tur cuplul chereches 100 mil $ si gardos par de fasole fara probleme. Cu putin ajutor de la vedeta proaspat transferata Ripa iar se saluta stelisti cu hi5 dupa meci.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează