INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ITALIA

A scăpat de operaţie » Radu se sacrifică şi revine în Europa League

Din cauza genunchiului, Ștefan Radu i-a lipsit lui Lazio în 6 dintre cele 23 de etape ale acestui sezon
Din cauza genunchiului, Ștefan Radu i-a lipsit lui Lazio în 6 dintre cele 23 de etape ale acestui sezon

Articol de - Publicat sambata, 11 februarie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 10 februarie 2012 21:30

Absent la triumful (3-2) cu Cesena, fundaşul lazial ar trebui să mai stea pe tuşă două săptămîni, din cauza problemelor la genunchi. Va forţa însă joi, cu Atletico.

A ratat joi seară duelul cu Mutu, doar pentru că antrenorul Reja nu a vrut să rişte. Ştefan Radu a fost la un pas de o nouă intervenţie chirurgicală după operaţia la genunchiul drept suferită în decembrie 2010. Miercuri, fundaşul român a făcut o rezonanţă magnetică şi a aflat că ar avea nevoie de repaus de 20 de zile ca să scape de inflamaţia la tendonul posterior al genunchiului.

Criza de efectiv în defensivă îl obligă să se sacrifice. Ştefan nu vrea să piardă al treilea joc la rînd şi va reintra joi în "16"-imile Europa League. "Radu strînge din dinţi, face terapie specifică şi speră să primească acordul medicilor să joace cu Atletico", a anunţat "Corriere dello Sport".

"Fenomen o repriză"!
Prima repriză excelentă a lui Mutu a fost compromisă de sinuciderea Cesenei după pauză. "L-am regăsit pe dragul vechi «Fenomen», măcar o repriză. Nimic nu i-a lipsit: a deschis scorul şi a scos penaltyul, pe care i l-a dăruit apoi lui Iaquinta", l-a lăudat ziarul "La Voce di Romagna".

Citește și:
Reghecampf a vorbit cu Neubert și a luat decizia de ultimă oră la FCSB
Superliga
Reghecampf a vorbit cu Neubert și a luat decizia de ultimă oră la FCSB
Becali l-a propus pe Boutoutaou la Dinamo, iar Nicolescu a dat primul răspuns: „Atunci negociem și noi”
Superliga
Becali l-a propus pe Boutoutaou la Dinamo, iar Nicolescu a dat primul răspuns: „Atunci negociem și noi”
Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”
Nationala
Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”
Venirea lui Reghe l-a dezlănțuit pe Becali, care alungă un titular: „Gata, i-am spus lui MM să-l propună pe 500.000 la Dinamo și Rapid!”
Superliga
Venirea lui Reghe l-a dezlănțuit pe Becali, care alungă un titular: „Gata, i-am spus lui MM să-l propună pe 500.000 la Dinamo și Rapid!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Reghecampf și-a stabilit staff-ul tehnic la FCSB: două noutăți

Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează