INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  CHELSEA - MILAN

VIDEO Românul lui Milan, meci de coșmar în amicalul cu Chelsea: autogol și „roșu” în primele 20 de minute

Andrei Coubiș, meci de coșmar la AC Milan în fața lui Chelsea
Andrei Coubiș, meci de coșmar la AC Milan în fața lui Chelsea

Articol de - Publicat duminica, 10 august 2025 17:45 / Actualizat duminica, 10 august 2025 18:51

Andrei Coubiș (21 de ani), unul dintre cei doi puști români ai celor de la AC Milan, a avut parte duminică de un amical de coșmar pe terenul celor de la Chelsea. Stoperul și-a dat autogol și a primit cartonaș roșu în primele 18 minute. Englezii i-au învins fără probleme pe italieni, scor 4-1.

Născut la Milano, fundașul central de 1.89m înălțime se află la juniorii lui Milan din august 2019. A urcat treptat până la echipa de tineret a „diavolilor”, unde a fost căpitan.

În această vară a fost promovat la prima echipă, evoluând pentru Milan în amicalul de duminică în fața celor de la Chelsea.

VIDEO. Andrei Coubiș, meci de coșmar la AC Milan în fața lui Chelsea

Allegri a utilizat un sistem cu trei fundași centrali, iar Coubiș a fost coleg în apărare cu Filippo Terracciano (22 de ani), respectiv Fikayo Tomori (27 de ani).

Amicalul a început prost pentru el și Milan încă din minutul 5, atunci când românul și-a dat autogol. Reece James (25 de ani), fundașul dreapta al lui Chelsea, a executat o lovitură liberă de la marginea careului, balonul s-a lovit de Coubiș și a intrat în poarta apărată de Mike Maignan.

Trei minute mai târziu, Joao Pedro a înscris cu capul, fiind servit ideal de Pedro Neto. Brazilianul a fost scăpat din marcaj de fundașii lui Milan și a înscris fără probleme.

În minutul 18, Coubiș a primit direct cartonaș roșu din partea arbitrului Salisbury, pentru un fault în postură de ultim apărător. Portarul lui Chelsea, Sanchez, a degajat, iar balonul a trecut centrul terenului.

Joao Pedro l-a luat la viteză pe român, care n-a putut ține pasul cu starul pe care Chelsea a plătit 70 de milioane de euro. Coubiș l-a faultat, iar „centralul” i-a acordat cartonașul roșu.

Celălat român de la Milan, Matteo Duțu (19 ani), a început ca rezervă amicalul de pe Stamford Bridge și a fost introdus pe teren în minutul 73, în locul lui Yunus Musah (22 de ani).

  • Andrei Coubiș a mai jucat o repriză pentru AC Milan în partida de pregătire cu Leeds United disputată sâmbătă, 9 august, încheiată la egalitate, scor 1-1.

Românul lui Milan, meci de coșmar în amicalul cu Chelsea: autogol și „roșu” în primele 20 de minute
Andrei Coubiș a fost căpitan la Milan Primavera până în 2023, când s-a accidentat grav. Ulterior, a făcut pasul la Milan Futuro. Foto: Imago

Coubiș nu mai vrea să audă de România

Coubiș a jucat pentru România U19 la Campionatul European din 2022. Tatăl lui Andrei a povestit că cei din staff-ul naționalei l-au acuzat pe stoper că a discutat cu doi colegi de la Milan să piardă meciul cu Italia. România a fost învinsă de Squadra Azzurra atunci, scor 2-1, iar Andrei a intrat în minutul 69.

„Andrei nu mai vrea să audă de România. E și un tip cu o personalitate impresionantă. Episodul care l-a dezamăgit cel mai tare și i-a declanșat o ură incredibilă s-a petrecut vara trecută (n.r. - 2022), pe durata Europeanului U19 din Slovacia.

Au stat în același hotel cu italienii și, într-o seară, după ce au mâncat, a urcat în cameră la colegii lui de la Milan să mai stea la taclale înainte de somn. Erau doi băieți, au crescut de mici împreună, se cunosc foarte bine, au stat vreo oră la povești și asta a fost tot.

L-a văzut însă cineva din staff și au ajuns să-i reproșeze că s-a dus să discute ca să piardă meciul direct. S-a simțit foarte prost când a văzut că, după episodul cu amicii de la Milan, n-a fost anunțat în echipă pentru meciul cu Italia. Era convins că va fi titular. Dar nu l-au băgat să joace decât către final”, a declarat Gheorghe Coubiș.

Citește și:
Gigi Becali o acuză frontal pe Dinamo: „Dacă spui asta, ne iei de idioți! Nu mai am încredere în Nicolescu”
Superliga
Gigi Becali o acuză frontal pe Dinamo: „Dacă spui asta, ne iei de idioți! Nu mai am încredere în Nicolescu”
„Ăsta e pronosticul meu!” » Pățit cu Sepsi, Dioszegi face dezvăluiri-șoc din noaptea retrogradării și numește prima echipă care va pica din Superliga: „Enigma e alta”
Liga 2
„Ăsta e pronosticul meu!” » Pățit cu Sepsi, Dioszegi face dezvăluiri-șoc din noaptea retrogradării și numește prima echipă care va pica din Superliga: „Enigma e alta”
Gigi Becali anunță că plătește 900.000 de euro pentru a-i obține semnătura: „Gata, e rezolvată treaba”
Superliga
Gigi Becali anunță că plătește 900.000 de euro pentru a-i obține semnătura: „Gata, e rezolvată treaba”
3 transferuri aliniate la Dinamo » A mai rămas doar prezentarea oficială
Superliga
3 transferuri aliniate la Dinamo » A mai rămas doar prezentarea oficială
Măsură dură luată de Bolojan chiar acum: Taie peste 6.000 posturi de consilieri personali
Profit.ro
Măsură dură luată de Bolojan chiar acum: Taie peste 6.000 posturi de consilieri personali
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cosmin Olăroiu, investiție de milioane de euro într-un proiect major din București

Cuplul viral din sport s-a despărțit după o săptămână de relație intensă


Comentarii (7)
Steaua_e_doar_in_Ghencea
Steaua_e_doar_in_Ghencea  •  10 August 2025, 20:52

Uitati-va in ce hal arata, tatuajele alea demonstreaza ca nu are nimic in cap. Nici la Botosani nu l-ar opri la prima echi[pa.

rapid_forever_1923
rapid_forever_1923  •  10 August 2025, 19:32

E deja plin de tatuaje, a realizat foarte mult in fotbal...mentalitatea asta...

unuldepestrada
unuldepestrada  •  10 August 2025, 19:29

21 ani si plin tatuaje. Se vede samanta de roman in el.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează