INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  CHINA

EXCLUSIV Antrenorul român din China e sigur pe ce spune: „Primele 5 echipe de aici iau titlul în Liga 1”

Florin Pârvu, în stânga imaginii
Florin Pârvu, în stânga imaginii

Articol de - Publicat miercuri, 03 martie 2021 22:40 / Actualizat miercuri, 03 martie 2021 22:54

Antrenor de fotbal în Țara Marelui Zid, Florin Pârvu (Henan Jianye U19), s-a întors în China, unde doar testele care se fac la tot pasul le aduc aminte oamenilor că trăiesc în „era coronavirus”.

Florin Pârvu împlinește 46 de ani luna viitoare și lucrează de mai multă vreme în China, fiind antrenor principal la echipa Under 19 a celor de la Henan Jianye. De fapt, are acest job de mai bine de 4 ani, după ce-a fost fotbalist în această țară, dar și selecționer al provinciei. Ploieșteanul trăiește și lucrează într-o metropolă, Zhengzhou, de 10 milioane de locuitori, la aproximativ 3 ore distanță, cu trenul de mare viteză, de Wuhan, locul de unde a pornit, oficial, pandemia de coronavirus.

Cum luptă chinezii împotriva Covid-19

- Florin, cum e în China? 
- Dacă nu ai fi știut că e coronavirus în lume, oficial, de un an și ceva, nu ai spune că suntem în pandemie totuși. Mă refer la viața de zi cu zi.

- Povestește-ne, cum e acolo? 
- Mai întâi, toți respectau și respectă și acum regulile cu strictețe. Eu îți spun de marile orașe, despre cum e aici și ceea ce mai văd pe unde merg. Nu s-a schimbat nimic față de ceea ce era înainte de 2020. Se recomandă purtarea măștii, dar ei o purtau și înainte! Masca e un must have aici de multă vreme. În rest, nu sunt restricții, nu e închis nimic. Au manageriat bine situația asta. Pe finalul sezonului trecut, au jucat cu spectatori, ca fapt divers.

- Ce restricții sunt? 
- Vii din altă țară, 14 zile carantină. Apoi, în orasul în care te duci, 7 zile monitorizare de către guvernul orașului respectiv. Și nu te joci! Sunt foarte stricți cu străinii care vin din afară să lucreze, dar și cu chinezii care vin din străinătate. Nu contează cine ești, 14 zile carantină, teste înainte, când urci în avion test, când te dai jos din avion test, apoi test iar în localitatea respectivă unde joci! Te monitorizează de fiecare dată.

- Ție ți-a fost teamă vreun moment? 
- M-am întors deja de trei luni, am trecut prin toate filtrele. Sunt OK. Mai am un an de contract și dacă se va putea să extind, probabil, o voi face, să vedem ce va mai fi. Eu sunt într-un oras de 10 milioane de locuitori si nu e niciun caz de coronavirus. Oamenii chiar respectă regulile! Dacă e recomandată masca, o poartă. Sunt foarte disciplinați, nu fac nimic la mișto!

- Îți merge bine, în rest?
- Sunt antrenor principal la Under 19, am un staff de 6 oameni, doctori, fizioterapeut, antrenori secunzi, preparatori, sper că n-am uitat pe nimeni. Suntem ca o echipă de Liga 1, dar una cu bani, de titlu, facem deplasări doar cu avionul.

5 idei despre China de la Pârvu:

  • „Eu stau în Zhengzhou, oraș de 10 milioane de locuitori. Avem și autostrăzi, și căi de acces supraetajate. Gândește-te că la noi, acolo, sunt 5 milioane de mașini și ceva mai multe biciclete. Dar e o organizare mult peste București”
  • „Am ajuns să înțeleg chineza. Mă descurc în oraș fără translator. Cu scrisul mi-e foarte greu. Dacă văd reclame sau chestiile legate de fotbal recunosc cuvinte, expresii. Mă mai folosesc de limba engleză, de mâini, dar mă ajut de chineză cel mai mult când vreau să transmit o idee, cu o anumită tonalitate”
  • „Olăroiu a făcut o performanță senzațională, e foarte respectat! Și chinezii mei zic că a ajuns un idol în toată țara. Ce mult înseamnă să ai un om de succes care să ridice întreg brandul de țară!”
  • Orice echipă de top 5 din China poate câștiga oricând campionatul în România. Multe au condiții top class, de nivelul formațiilor din Europa”
  • „Chinezii pot să dărâme peste noapte o clădire gen ASE-ul din București și toarnă un bloc monolit, contratimp, de 40-50 de etaje. Dar când ajung în Europa sunt fascinați și-și fac poze cu case din secolul XIX".

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Marius Șumudică și-a anunțat plecarea de la Rizespor: „Nu vreau să-mi pierd viața pe bancă!”

Panathinaikos continuă seria proastă » Ladislau Boloni, eliminat din Cupă, 2-4 la general!

A uitat-o pe Ghenea? » Dimitrov are o nouă cucerire celebră: filmați pe străzile din Monte Carlo

„Dacă mănânci o lună de la penitenciar, dai colțul!” » Dănuț Lupu, despre condițiile de la Rahova: „Să mă ierte doamna Rodica, dar la Marriott era mai ieftin ...”


Comentarii (5)
remarque
remarque  •  04 Martie 2021, 09:31
Postat de albalbastru72 pe 03 Martie 2021, 23:48

Daca arbitreaza nea Istvan nu ia campionatul aici nici AC Milan.

clonele PSD-iste nu au cum sa castige campionatul cand iau clar bataie acasa in meci decisiv. Cu toate ca in respectivul meci franarii au avut si doua penalty-uri neacordate, asa cum s-a scris la vremea respectiva in presa. In editia actuala, PSDU Craiova a inceput campionatul in forta, victorii pe linie, penalty-uri la fiecare meci, toate bune pana s-a accidentat Koljic. Acum juvetii joaca in stilul CFR-ului lui Dan Petrescu, joc pe care il criticau din toti rarunchii, dau cate un gol si baga autobaza in poarta. Ce campioni visati sa ajungeti mai? Ca ma matura Lokomitivi-le din toate tarile. Sunteti brelocul lui Gigi, va bate cand vrea si cum vrea. Hai sa va vad cu celalat breloc moldovenesc ce meci mare si ce rezultat notabil faceti.

sibelius
sibelius  •  04 Martie 2021, 07:46
Postat de 81mada pe 03 Martie 2021, 23:36

Unde i gasiti???

Pe el in China, pe Sosoaca si Bittman in Bucuresti.

1481130088847024
Constantin Vaetus  •  04 Martie 2021, 07:26

Pârvu nu este cumva "comunist" chinez? Trebuie să i să interzică să mai vorbească! Face "propagandă"!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează