INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  FLASH

Boloni, obiectiv turistic

Articol de GSP - Publicat miercuri, 02 februarie 2011 00:00 / Actualizat marti, 01 februarie 2011 22:28

Musafiri inediţi la Ladislau Boloni. În timp ce conducea antrenamentul lui Lens, tehnicianul român a primit vizita a doi compatrioţi, originari tot din Tg. Mureş, Keresszegi Petras Elod şi Benedek Lehel (foto).

Cei doi au pornit de 9 luni într-un tur al Europei pe bicicletă, iar în traseul prin Franţa au oprit la Lens special pentru a se întîlni cu Loţi. Încîntat, acesta le-a arătat baza sportivă, i-a prezentat jucătorilor, au făcut poze cu toţii. La final le-a dăruit două tricouri, apoi au luat masa împreună. "Impresionaţi de întîlnirea cu Boloni", Elod şi Lehel şi-au continuat drumul, trecînd în Anglia. Primul a precizat: "Ne-am hotărît să vizităm Europa şi să arătăm că se poate şi cu bicicleta, nu doar cu maşina. E mai sănătos, nu poluează. Am parcurs 17.000 de kilometri, mai avem pînă la 31.000". (Constantin Popescu)

TURCIA. Ziarul "Fotomac" a dezvăluit ieri că Hagi are termen pînă în iunie să-l convingă pe preşedintele Galatei că este capabil să se bată la titlu din sezonul viitor. "Mai sînt 4 luni pînă la finele stagiunii. Hagi are la dispoziţie toţi jucătorii pe care i-a cerut. A vrut să-l scoată din lot pe Misimovici, i-am făcut pe plac. Acum să arate că poate aduce mentalitatea corectă la echipă. Am luat 5 jucători importanţi în iarnă şi trebuie să începem să luăm puncte!", i-a cerut Adnan Polat. După 19 etape, Galatasaray e pe locul 10, la 17 "lungimi" de lider.

- CHIVU are rival nou pe flancul stîng. Inter a făcut schimb cu Cesena: l-a luat pe japonezul Nagatomo, cu 2 milioane şi alte 4 la vară, şi l-a împrumutat pe Santon.
- MUTU a avut o ofertă scrisă de la Flamengo, refuzată însă de Fiorentina. Potrivit agentului Victor Becali, brazilienii ofereau un salariu anual de 1,7 milioane de euro.
- JUVENTUS s-a întărit cu Matri. A plătit acum pentru atacantul lui Cagliari 2,5 milioane de euro şi mai achită 15,5 la vară. Torinezii l-au împrumutat pe Amauri la Parma.
- NAPOLI i-a adus pe stoperul Ruiz (Espanol), cu 6 milioane de euro, şi pe Mascara (Catania), cu 1,2 milioane.
- MILAN a mai luat un jucător gratis, Legrottaglie, al cărui contract cu Juve expira la finele sezonului.
- MARTINS s-a întors în Anglia. Birmingham l-a împrumutat pe vîrful nigerian 6 luni de la Rubin Kazan.
- LIEDSON pleacă de la Sporting. Atacantul portughez de origine braziliană a fost cumpărat de Corinthians cu 2,1 milioane de euro.
- REAL MADRID e cotată cu 7,80 ca să ia titlul în Spania. Cu 7 puncte avans faţă de "galactici", liderul Barcelona este mare favorită, cu 1,12!
- FANII lui Flamengo au stat 4 ore la coadă la bilete pentru a vedea debutul lui Ronaldinho, care se va produce azi, în meciul cu Nova Iguazu.

Citește și:
„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”
Handbal

Rezultat ISTORIC înregistrat în Liga Națiunilor! Nu mai pierduseră așa rău din 1938
Liga Națiunilor
Rezultat ISTORIC înregistrat în Liga Națiunilor! Nu mai pierduseră așa rău din 1938
Și-a anunțat venirea la FCSB?! Îi dă luni răspunsul lui Becali, dar a furat startul: „Oricâte schimbări ar aduce viața...”
Superliga

Soția l-a înșelat cu Dan Alexa, dar sportivul nu a vrut să divorțeze: „Vezi ce repede își găsește un bărbat?”
Stiri extrasport
Soția l-a înșelat cu Dan Alexa, dar sportivul nu a vrut să divorțeze: „Vezi ce repede își găsește un bărbat?”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”

Gigi Becali dezvăluie: „El e singurul român în fața căruia mă înclin! I-am zis: «Tu ești și mai bogat și ești și mai deștept»”

Comentarii (1)
doze
doze  •  02 Februarie 2011, 11:13

ungurii aia or fi cei postati pe youtube intr-un filmulet cu bicicleta si o buturuga.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează