INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  GETAFE

VIDEO / Contra s-a bătut cu un coechipier la antrenamentul de azi al lui Getafe!

Cosmin Contra
Cosmin Contra

Articol de GSP - Publicat vineri, 21 noiembrie 2008 00:00

Internaţionalul român Cosmin Contra a fost implicat într-un incident la şedinţa de pregătire de astăzi a lui Getafe. Contra a fost lovit de unul dintre coechipieri, Mario Cotelo, dar, din fericire, riposta i-a fost oprită de intervenţia tehnicianului formaţiei madrilene, Victor Munoz.

Ce s-a întîmplat, mai exact. La un execriţiu în care echipa a fost împărţită în două, Contra & Co. trebuiau să îşi paseze mingea cu mîna încercînd să evite ca balonul să ajungă la adversari.

Contra a încercat să-l deposedeze pe Cotelo, moment în care spaniolul a reacţionat nervos la adresa internaţionalului român pe care l-a lovit de două ori. Fundaşul s-a ridicat de la pămînt şi a şutat puternic în direcţia coechipierului său, după care a încercat să-şi facă dreptate. Furia i-a fost potolită de intervenţia promptă a celorlalţi jucători şi a antrenorului Victor Munoz.

Citește și:
„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”
Handbal
„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”
Rezultat ISTORIC înregistrat în Liga Națiunilor! Nu mai pierduseră așa rău din 1938
Liga Națiunilor
Rezultat ISTORIC înregistrat în Liga Națiunilor! Nu mai pierduseră așa rău din 1938
Și-a anunțat venirea la FCSB?! Îi dă luni răspunsul lui Becali, dar a furat startul: „Oricâte schimbări ar aduce viața...”
Superliga
Și-a anunțat venirea la FCSB?! Îi dă luni răspunsul lui Becali, dar a furat startul: „Oricâte schimbări ar aduce viața...”
Soția i-a anunțat transferul: „Cu cât mai repede, cu atât mai bine”
Campionate
Soția i-a anunțat transferul: „Cu cât mai repede, cu atât mai bine”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”

Gigi Becali dezvăluie: „El e singurul român în fața căruia mă înclin! I-am zis: «Tu ești și mai bogat și ești și mai deștept»”


Comentarii (23)
 •  23 Ianuarie 2009, 10:32

care vorbiti ce nu stiti, mai bine va dati cu capul de pereti. ar trebui sa aveti un pic de respect.Nu o sa ajungeti ca el nici voi nici neamul vostru

 •  22 Noiembrie 2008, 04:29

unde vezi tu ca a dat contra cu pumnii idiotule?era sa ofure el nu sa-si faca singur dreptate.miopule

 •  21 Noiembrie 2008, 22:19

gurita nu stie decat sa injure si sa loveasca... asta e el, un golan...

Vezi toate comentariile (23)
Comentează