INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  MALLORCA - GETAFE 2-1

Cosmin Contra îşi apără coechipierii şi pe portarul sîrb Stojkovici: "Trebuie să fim alături de el, toţi greşim"

Articol de GSP - Publicat luni, 04 mai 2009 00:00

După ce a fost căpitanul naţionalei României la ultimul meci disputat de naţionala României (1-2 cu Austria), internaţionalul român Cosmin Contra se comportă ca un lider şi în vestiarul lui Getafe. Fundaşul dreapta în vîrstă de 33 de ani şi-a încurajat coechipierii după eşecul suferit în ultima etapă de campionat, cu un plus pentru portarul sîrb Vladimir Stojkovici, adversar al tricolorilor în preliminariile CM 2010 şi cel care a greşit la golul victoriei Mallorcăi (1-2). Getafe ocupă poziţia a 17-a în Primera Division, cu 34 de puncte, la egalitate cu formaţia de pe primul loc retrogradabil, Sporting Gijon.

"Sîntem trişti pentru că nu am reuşit să scoatem măcar un punct, deşi am jucat bine, dar dacă vom sta să plîngem după punctele pe care am fi meritat să le cîştigăm, dar nu am făcut-o, vom ajunge şi mai jos de atît. Trebuie să ne pregătim foarte bine în această săptămînă, pentru că avem o partidă foarte grea, contra Osasunei. Nu trebuie să le mai facem cadouri adversarelor.

Trebuie să fim cu toţii alături de Stojkovici. I se putea întîmpla oricui să greşească. Să nu uităm că el ne-a salvat în partidele cu Barcelona, Villareal şi Real Madrid. Trebuie să-i ridicăm şi lui moralul, dar şi noi între noi trebuie să facem asta. Trebuie să fim mai concentraţi, pentru că formăm o echipă foarte bună. Dacă vom repeta şi cu Osasuna prestaţia din meciul cu Mallorca, vom cîştiga", a declarat Cosmin Contra pentru cotidianul spaniol AS.

Citește și:
Imagini șocante! Jamal Musiala s-a prăbușit din nou pe gazon în timpul meciului, la doar trei zile de la primul incident
Campionate

CFR Cluj, amanetat la propriu » Cine sunt antreprenorii cărora Ioan Varga le predă clubul: acuzații de manipulare a pieței, afaceri cu aur și un puci eșuat
Superliga

MM Stoica a anunțat când revine Dan Petrescu pe bancă: „Ca să fie lucrurile clare”

Femeia cu peste 1 milion de urmăritori intervine în scandalul de la FCSB: „Nu e nici 1% apreciat! A trecut printre atâția fotbaliști și nu i-ai spus un «bravo»”

EXCLUSIV Mesaj Jumbo către România după scăderea afacerilor
Profit.ro
EXCLUSIV Mesaj Jumbo către România după scăderea afacerilor
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Rusoaica Maria Sharapova, imagini needitate din vacanță! A ales destinația favorită a românilor

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează