INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  INTER

Pe cine înfruntă Inter în optimi la Campionatul Mondial al Cluburilor » Cristi Chivu are un traseu infernal: posibil duel cu Guardiola

Inter, echipa antrenată de Cristi Chivu, s-a calificat în optimi la Campionatul Mondial al Cluburilor, unde o va înfrunta pe Fluminense.
Inter, echipa antrenată de Cristi Chivu, s-a calificat în optimi la Campionatul Mondial al Cluburilor, unde o va înfrunta pe Fluminense.

Articol de - Publicat joi, 26 iunie 2025 07:38 / Actualizat joi, 26 iunie 2025 11:02

Inter, echipa antrenată de Cristi Chivu, s-a calificat în optimi la Campionatul Mondial al Cluburilor, unde o va înfrunta pe Fluminense. Dacă trece de brazilieni, formația italiană va avea un traseu infernal începând din sferturi, dacă se respectă calculele hârtiei.

  • La Campionatul Mondial al Cluburilor au participat 32 de echipe, repartizate în opt grupe;
  • Primele două echipe din fiecare grupă se califică în „optimi”;
  • Finala va avea loc la New York, pe 13 iulie, ora 22:00.

Inter a câștigat cu River Plate, scor 2-0, în ultima etapă a fazei grupelor la Mondialul Cluburilor. Echipa lui Chivu a terminat pe primul loc grupa E, cu 7 puncte. Astfel, a fost repartizată în optimi cu echipa care a încheiat pe poziția a doua grupa F, Fluminense. Brazilienii au avut 5 puncte într-o grupă cu Dortmund (locul 1), Mamelodi (locul 3) și Ulsan (locul 4).

Scene ireale după Inter - River » Cristi Chivu a sprintat și l-a luat de guler + Dumfries a fugit la vestiare pentru a evita haosul
INTER
Scene ireale după Inter - River » Cristi Chivu a sprintat și l-a luat de guler + Dumfries a fugit la vestiare pentru a evita haosul

Inter dă peste Fluminense în optimi și e mare favorită

Inter pleacă favorită în meciul cu Fluminense, câștigătoarea Copa Libertadores din 2023. Brazilienii au un lot cotat la 82 de milioane de euro. Elevii lui Chivu sunt evaluați de 9 ori mai bine pe Transfermarkt, având o cotă de 721 de milioane de euro.

Fluminense e neînvinsă la Mondialul Cluburilor, dar a câștigat numai împotriva lui Ulsan, cea mai slabă echipă din grupa F. Brazilienii i-au învins pe sud-coreeni cu 4-2. Cu Dortmund și Mamelodi au remizat cu același scor, 0-0.

Posibil traseu pentru echipa lui Cristi Chivu

Pe cine înfruntă Inter în optimi la Campionatul Mondial al Cluburilor » Cristi Chivu are un traseu infernal: posibil duel cu Guardiola
Tabloul fazelor finale la CM al Cluburilor

Optimea care dă posibila adversară a Interului în sferturi se va juca între câștigătoarea grupei G și echipa care va termina pe 2 în grupa H.

În grupa G, Juventus și Manchester City sunt deja calificate, rămâne de stabilit ordinea. Ambele au 6 puncte și se întâlnesc în ultima etapă. Cu un egal, bianconerrii câștigă grupa și merg pe partea de tablou a echipei lui Chivu.

În grupa H, lider e Real Madrid, cu 4 puncte. Pe doi e Salzburg, cu același punctaj. Cele două se întâlnesc în ultima etapă, madrilenii fiind mari favoriți. Dacă se respectă calculele hârtiei și „los blancos” câștigă cu austriecii, atunci Inter va scăpa de Real Madrid de pe partea ei de tablou. Aici, și Al Hilal speră la calificare. Are nevoie de victorie cu Pachuca.

În orice caz, oricare echipă în afară de Real Madrid ar pleca ca outsider într-o optime cu Juventus/Manchester City. Astfel, Inter ar avea cele mai mari șanse să dea peste una dintre cele două formații din grupa G în sferturi. Iar într-o eventuală semifinală, Chivu ar da peste una dintre Botafogo, Palmeiras, Benfica și Chelsea.

Citește și:
În ziua în care a împlinit 22 de ani, internaţionalul a primit un mesaj special din partea iubitei: „Mereu a ta”
Campionate
În ziua în care a împlinit 22 de ani, internaţionalul a primit un mesaj special din partea iubitei: „Mereu a ta”
Decizia lui Donald Trump „aruncă în aer” finalul sezonului din Formula 1
Formula 1
Decizia lui Donald Trump „aruncă în aer” finalul sezonului din Formula 1
Se umple Arena Națională! Anunțul FRF înaintea meciului în care UEFA ne-a închis stadionul
Nationala
Se umple Arena Națională! Anunțul FRF înaintea meciului în care UEFA ne-a închis stadionul
Ea este cea care îi decide viitorul lui Nicolae Stanciu: „Ei sunt de copii împreună”
Stiri extrasport
Ea este cea care îi decide viitorul lui Nicolae Stanciu: „Ei sunt de copii împreună”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ion Țiriac, despre românul controversat care a schimbat istoria sportului: „A făcut tot ce există astăzi în Statele Unite”

Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează