Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat duminica, 30 august 2026, 18:40 / Actualizat duminica, 30 august 2026 18:58
Presa din Italia a scris câteva rânduri despre Daniel Bîrligea (26 de ani), după ce fostul atacant de la FCSB a debutat în tricoul celor de Frosinone în meciul câștigat cu scorul de 3-0 pe terenul Fiorentinei.
Frosinone a avut un meci de vis pe terenul Fiorentinei în etapa a doua din Serie A. Daniel Bîrligea a început pe banca de rezerve și a intrat pe teren în minutul 89. Antonio Raimondo, concurent pe post cu atacantul român, a reușit o dublă.
Bîrligea va trebui să se lupte pentru un post de titular și cu Tomas Bobcek, transferat recent pentru aproape 11 milioane de euro. Acesta este văzut drept principala soluție pentru acest post.
Gazzetta dello Sport, despre Daniel Bîrligea: „Va trebui să facă față concurenței”
Cei de la Gazzetta dello Sport au subliniat care vor fi sarcinile lui Bîrligea. Italenii nu au uitat că atacantul român va trebui mai întâi să își câștige postul de titular.
„Transferat sub formă de împrumut cu opțiune de cumpărare, el va avea sarcina de a spori numărul de goluri al echipei antrenate de Alvini.
Versatil în atac și abil în fața porții, el posedă calitățile necesare pentru a deveni un jucător-cheie în schema tactică a echipei care joacă în galben și albastru, dar pentru a reuși în această misiune, va trebui mai întâi să facă față concurenței puternice din acea zonă a terenului”, au scris italienii.
Chiar m-am bucurat în seara aceasta când am văzut că mai ajunge un român la Frosinone.
Din ce știu, el a mai jucat în Italia, a făcut junioratul acolo, deci ar trebui să fie pregătit. Făcând junioratul acolo, a văzut de mic ce înseamnă fotbalul din Italia și nu cred că-l va surprinde nimic. Eu cred că se va integra bine.
- Andrei Cordoș, românul care a evoluat pentru Frosinone
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.