INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  REUȘITĂ

VIDEO Ca-n vremurile bune: Dorin Rotariu a înscris fabulos în Turcia! Execuție de kinogramă, direct în vinclu

Dorin Rotariu a marcat un gol de pus în ramă în Turcia // FOTO: captură X
Dorin Rotariu a marcat un gol de pus în ramă în Turcia // FOTO: captură X

Articol de - Publicat miercuri, 24 decembrie 2025 14:49 / Actualizat miercuri, 24 decembrie 2025 15:59

Igdir FK, echipa mijlocașului dreapta Dorin Rotariu (30 de ani), a remizat pe teren propriu cu Aliaga, scor 2-2, în Cupa Turciei. Românul a început partida ca rezervă, a fost trimis pe teren în minutul 64, iar impactul a fost instant.

9 minute mai târziu, la scorul de 1-1, fostul jucător de la Dinamo și FCSB a înscris un gol fabulos, o „ghiulea” direct în vinclul porții apărate de Ahmet Pekgoz.

VIDEO | Dorin Rotariu a marcat un gol de pus în ramă în Turcia

Oaspeții din liga a treia au deschis scorul în minutul 37, prin Veli Cetin. Igdir a restabilit egalitatea până-n pauză, prin Ozder Ozcan (38').

În minutul 64, antrenorul Ibrahim Uzulmez l-a introdus pe teren pe Rotariu. Iar fostul jucător de la Dinamo și FCSB i-a răsplătit imediat încrederea.

A luat o acțiune pe cont propriu din banda dreaptă, a driblat doi adversari și a ajuns în centru, și-a făcut mingea pe piciorul stâng și a expediat o „bombă” direct în vinclul celor de la Aliaga.

Din păcate pentru el și echipa lui, oaspeții au restabilit egalitatea în minutul 90, prin Ahmet Ozek. S-a terminat 2-2, iar Igdir se află pe locul 3 în Grupa B din Cupa Turciei, cu un punct.

Genclerbirligi și Konyaspor au câte 3, iar din grupă mai fac parte Aliaga, Samsunspor, Eyupspor, Bodrumspor și Antalyaspor.

Rotariu a jucat 16 meciuri pentru Igdir în acest sezon, perioadă în care a marcat un gol și a oferit o pasă decisivă.

Contractul lui Rotariu cu Igdir FK expiră la finalul actualului sezon.

Rotariu a început fotbalul la Poli Timișoara, iar în 2013 a ajuns la echipa mare a celor de la Dinamo, dar a fost trimis înapoi împrumut la Poli. La revenire, Dorin Rotariu a devenit om de bază la Dinamo unde a evoluat timp de 4 ani. În 2017 pleca la Club Brugge, iar belgienii plăteau 2,2 milioane de euro pentru transferul său.

A mai evoluat ulterior pentru Mouscron, Alkmaar, Astana, Ludogorets, Atromitos, FCSB și Ankaragucu, înainte de a ajunge la Igdir.

300.000 de euroe cota lui Dorin Rotariu, potrivit Transfermarkt

Citește și:
A renunțat la o sumă uriașă pentru a semna cu FCSB: „El a propus. E mare lucru”
Superliga
A renunțat la o sumă uriașă pentru a semna cu FCSB: „El a propus. E mare lucru”
Câți bani a câștigat Sorana Cîrstea la US Open » Urcă și în clasamentul WTA
Tenis
Câți bani a câștigat Sorana Cîrstea la US Open » Urcă și în clasamentul WTA
Culisele haosului de la FCSB » Gigi Becali a mințit în direct la TV ca să-și impună noul favorit pe bancă
Superliga
Culisele haosului de la FCSB » Gigi Becali a mințit în direct la TV ca să-și impună noul favorit pe bancă
Vlad Chiricheș, despre două momente în care a fost umilit public de Gigi Becali: „Apăsător. Mă gândeam că nu poate să mi se întâmple”
Superliga
Vlad Chiricheș, despre două momente în care a fost umilit public de Gigi Becali: „Apăsător. Mă gândeam că nu poate să mi se întâmple”
FOTO Lidl pregătește în România cel mai mare supermarket local al său
Profit.ro
FOTO Lidl pregătește în România cel mai mare supermarket local al său
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (3)
Armata1947
Armata1947  •  24 Decembrie 2025, 20:12
Postat de Van___Basten__ pe 24 Decembrie 2025, 18:31

Il vrei la fcsb?!

a fosr

Van___Basten__
Van___Basten__  •  24 Decembrie 2025, 18:31

Il vrei la fcsb?!

Cocos_nelu
Cocos_nelu  •  24 Decembrie 2025, 17:49

Un adevarat derby acest Igdir FK - Aliaga, un fel de Spicu Toporu - Sageata Stejaru de la noi

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Close