INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ANGLIA

VIDEO Au pus camerele pe ei, după Tottenham - Qarabag: cum au interacționat Drăgușin și Bergvall la antrenament

Articol de - Publicat sambata, 28 septembrie 2024 09:43 / Actualizat sambata, 28 septembrie 2024 10:03

După eliminarea lui Radu Drăgușin, joi, în Tottenham - Qarabag 3-0, Lucas Bergvall a fost înlocuit de managerul Ange Postecoglou și apoi a fost surprins foarte supărat pe bancă.

Lui Lucas Bergvall, 18 ani, nu i-a picat bine că, urmare a eliminării lui Radu Drăgușin, managerul Ange Postecoglou l-a sacrificat din motive tactice.

Mijlocașul suedez nu și-a putut ascunde dezamăgirea, iar mulți dintre suporterii lui Tottenham au dat vina pe internaționalul român, care a văzut „roșu” direct în minutul 8 al meciului din Europa League cu Qarabag (3-0), urmarea unui fault în situație de ultim apărător.

Au pus camerele pe ei, după Tottenham - Qarabag: cum au interacționat Drăgușin și Bergvall la antrenament
Lucas Bergvall, furios, pe bancă / captură TV

VIDEO. Radu Drăgușin și Lucas Bergvall nu și-au vorbit și au stat la distanță unul de altul

Postul de televiziune Sky Sports a urmărit subiectul, iar la antrenamentul de a doua zi, unde au participat rezervele și jucătorii care evoluaseră puțin contra azerilor, reporterii aflați la fața locului au pus camera de luat vederi pe Drăgușin și pe Bergvall, pentru a vedea dacă și cum interacționează.

Cei doi nu și-au vorbit, văzându-și fiecare de treabă, ba au păstrat chiar o anume distanță. Iar Bergvall părea la fel de supărat ca în timpul meciului, după ce a fost înlocuit. Drăgușin a reacționat, în schimb, pe rețelele de socializare, la aproximativ 23 de ore distanță de la fluierul final.

Reacția lui Radu Drăgușin: „Am făcut o greșeală din care trebuie să învăț”

„În mod cert nu a fost modul în care voiam să încep pe plan personal aventura noastră europeană, dar echipa este cea mai importantă și colegii mei au făcut un meci incredibil, obținând toate punctele.

Am făcut o greșeală din care trebuie să învăț. Trebuie să continui să muncesc din greu în procesul meu de dezvoltare. Sunt recunoscător pentru toate mesajele primite, vă sunt veșnic recunoscător pentru sprijin. COYS”, a scris Drăgușin.

Radu Drăgușin a fost suspendat de UEFA o etapă și va sta contra lui Ferencvaros

După meci, antrenorul Ange Postecoglou a fost întrebat despre eliminarea fundașului român. El a sugerat că Drăgușin s-a „deconectat” la acea fază:

„Nu a fost un start ideal de meci. Nu am fost mulțumit pentru că am simțit că am început foarte neglijent. Am vorbit despre a începe cu un ritm ridicat. Am fost pasivi când am pasat, iar când se întâmplă asta cineva se deconectează. Reacția de după aceea a fost bună, dar nu sunt mulțumit de început”.

Potrivit cotidianului Football London, Drăgușin va fi suspendat doar o etapă, pe 3 octombrie, contra lui Ferencvaros: „Drăgușin nu a comis o abatere gravă a regulamentului, care să determine Comisia de Disciplină de la UEFA să îl suspende mai mult de un meci”.

Citește și:
Granzii din Superligă, despărțiți de 20 km » FCSB e într-un complex de top, Dinamo și Rapid pe malul apei, iar Craiova e pe urmele lui Obama și Putin
Superliga
Granzii din Superligă, despărțiți de 20 km » FCSB e într-un complex de top, Dinamo și Rapid pe malul apei, iar Craiova e pe urmele lui Obama și Putin
Natalia Mateuț, apariție incendiară într-o destinație exotică: „Cel mai bun loc de pe Pământ”
Stiri extrasport
Natalia Mateuț, apariție incendiară într-o destinație exotică: „Cel mai bun loc de pe Pământ”
Americanii vor tot » CFR Cluj mai poate pierde o vedetă: 4 milioane de euro
Superliga
Americanii vor tot » CFR Cluj mai poate pierde o vedetă: 4 milioane de euro
Florin Răducioiu a apărut lângă o blondă în noaptea dintre ani! Cine e femeia de care e îndrăgostit fostul internațional
Stiri extrasport
Florin Răducioiu a apărut lângă o blondă în noaptea dintre ani! Cine e femeia de care e îndrăgostit fostul internațional
Ryanair renunță la o rută din România. Nicio altă companie nu o mai operează
Profit.ro
Ryanair renunță la o rută din România. Nicio altă companie nu o mai operează
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Florin Răducioiu a apărut lângă o blondă în noaptea dintre ani! Cine e femeia de care e îndrăgostit fostul internațional

Dan Negru a văzut audiențele de Revelion, în bătălia Pro TV - Antena 1, și a reacționat! A fost și un duel al foștilor fotbaliști


Comentarii (4)
dobrin
dobrin  •  28 Septembrie 2024, 11:22
Postat de eugenrc pe 28 Septembrie 2024, 10:50

Povestea clasica romaneasca se repeta. Jucator tanar, bani multi, bagat mult in seama de presa romaneasca = motivare, concentrare si ambite diminuate proportional cu suma de bani primita de fotbalist. Parca e o boala ce se transmite de la unul la altul. In loc sa invete sa joace simplu si eficient asa cum fac cei de la echipele mari simt nevoia sa arate ce grozavi sunt si isi complica existenta din cauza asta.

Bine macar ca mai e lasat sa se antreneze cu echipa.Chiar, a mai avut Rangers B vreun amical? Ca deja simt lipsa unui articol cu Ianis.

_Van_Basten
_Van_Basten  •  28 Septembrie 2024, 10:52

Ce articol de doi lei cincizeci de bani.

eugenrc
eugenrc  •  28 Septembrie 2024, 10:50

Povestea clasica romaneasca se repeta. Jucator tanar, bani multi, bagat mult in seama de presa romaneasca = motivare, concentrare si ambite diminuate proportional cu suma de bani primita de fotbalist. Parca e o boala ce se transmite de la unul la altul. In loc sa invete sa joace simplu si eficient asa cum fac cei de la echipele mari simt nevoia sa arate ce grozavi sunt si isi complica existenta din cauza asta.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează