INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ESPANOL BARCELONA

Fractură bizară » Dinu Moldovan a suferit o accidentare rară

Articol de GSP - Publicat vineri, 10 decembrie 2010 00:00

Portarul echipei secunde a lui Espanol a fost, alături de 4 colegi, victima jocului violent practicat de adversari

Dinu Bogdan Moldovan se remarcă din nou. Dacă în vară o făcea prin cooptarea sa în lotul mare al lui Espanol, acum atrage atenţia printr-o accidentare. Nu una oarecare însă. Întors la formaţia secundă a clubului catalan, portarul român a jucat miercuri la Balaguer (1-3), în liga a 3-a. Cu permisivitatea arbitrilor, gazdele au evoluat din start foarte dur, iar cei de la Espanol B au început să cadă ca muştele. Nu mai puţin de 5 dintre ei au devenit "răniţi de război", cum a notat site-ul clubului.

Printre victime s-a numărat Moldovan: el şi-a fracturat penisul în zona prepuţului la o intrare tare a unui rival. Goal-keeperul de 20 de ani a trebuit dus la spital, unde i s-au aplicat 6 puncte de sutură. "Am primit o lovitură zdravănă în zona sensibilă. Am continuat să joc, dar cînd am văzut sînge în vestiar, m-am speriat", a povestit românul, căruia i s-au recomandat 8 zile de repaus. Dintre colegi, cel mai rău a păţit-o Joselu (foto): pomete fracturat şi traumatism craniocerebral.

FC BARCELONA. Sponsor pe echipament?
Conducerea "blaugrana" studiază posibilitatea de a face publicitate pe echipament. Ar fi o premieră în istoria de 111 de ani a clubului catalan! Din 2006, Xavi (foto) şi ceilalţi au scris pe tricou Unicef, în urma unui acord cu această organizaţie a ONU. Barca nu primeşte însă bani, ci dă, 1,5 milioane de euro pe sezon. Noua măsură ar urma să contribuie la buget. Se estimează ca reclama pe tricou să fie vîndută cu 25 de milioane de euro pentru faţă şi 12 milioane pentru spate, iar cea de pe şort - cu o sumă între 6 şi 12 milioane. O decizie similară a luat Bilbao în 2008: în premieră, bascii (112 ani) au acceptat să facă reclamă pe echipament contra a 2 milioane de euro stagional. (Constantin Popescu)

Citește și:
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Box

Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Superliga

Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele

Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Campionate

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează