INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  

Lotito: „Ştefan Radu va fi răscumpărat”

Articol de GSP - Publicat luni, 19 mai 2008 00:00

Preşedintele clubului Lazio Roma, Claudio Lotito, a anunţat că fundaşul Ştefan Radu va fi cumpărat definitiv de la FC Dinamo, grupare de la care a fost împrumutat în iarnă până la finalul acestui sezon, informează presa italiană.

„Radu va fi răscumpărat", a spus Lotito într-un interviu acordat publicaţiei Corriere dello Sport, în care a precizat că situaţiile lui Bianchi şi Rozehnal vor fi analizate în curând pentru a se stabili dacă vor fi păstraţi în lot.

Ştefan Radu evoluează la Lazio Roma din luna ianuarie. În momentul tranzacţiei, presa italiană scria că fundaşul Ştefan Radu a fost împrumutat până la finalul sezonului pentru 1.190.000 de euro, urmând ca Lazio să mai achite diferenţa până la 5.400.000 de euro, în cazul în care va decide să-l cumpere definitiv pe internaţionalul român.

Claudio Lotito a pus pe seama lipsei de unitate din vestiar sezonul nereuşit al formaţiei romane, care a terminat campionatul pe locul 12. "Bilanţul este în mod cert unul negativ. Anul acesta a lipsit unitatea din vestiar. Vom elimina persoanele care au creat probleme. Clasarea noastră slabă nu depinde de un factor de natură tehnică. În ianuarie am inserat patru elemente şi jocul a început să meargă, apoi echipa a căzut din nou, ceea ce îmi confirmă raţionamentul că, deşi am crezut că am de a face cu persoane mature şi responsabile, realitatea este de fapt alta", a explicat Lotito, citat de publicaţia Il Tempo.

Oficialul de la Lazio nu a clarificat, însă, situaţia antrenorului Delio Rossi. "Are contract până în 2009 şi în acest moment clubul nu l-a reziliat, trebuie să ne uităm peste toate problemele. Totuşi, echipa nu are vicii de ordin tehnic", a subliniat Claudio Lotito.

sursa Mediafax

Citește și:
Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor
Stiri extrasport
Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor
Ce s-a întâmplat după Sepsi - Dinamo, meci întrerupt două minute din cauza scadărilor xenofobe
Superliga

O nouă mașină își face debutul în România » Costă sub 30.000 de euro și a fost prezentată la Salonul Auto București
Noutati auto
O nouă mașină își face debutul în România » Costă sub 30.000 de euro și a fost prezentată la Salonul Auto București
„Am toate motivele să ciocnesc un pahar” » S-a finalizat divorțul anului în fotbalul mondial: decizia în privința pensiei de 250.000 de euro
Campionate

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor

Fosta Miss debutează în boxul profesionist » Visează la titlul mondial: „Tocurile înalte și mănușile se potrivesc”

Comentarii (1)
 •  19 Mai 2008, 14:01

ma bucur pt tine , desi sunt stelist bafta si incearca sa schimbi impresia proasta pe care o au italienii despre noi

Vezi toate comentariile (1)
Comentează