INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  UNGARIA

VIDEO Marius Corbu, decisiv pentru Ferencvaros » „Dublă” importantă în lupta la titlu din Ungaria

Marius Corbu, decisiv pentru Ferencvaros în meciul cu Debrecen / foto: Instagram @marius.corbu
Marius Corbu, decisiv pentru Ferencvaros în meciul cu Debrecen / foto: Instagram @marius.corbu

Articol de - Publicat luni, 06 aprilie 2026 10:05 / Actualizat luni, 06 aprilie 2026 10:23

Marius Corbu (23 de ani) a marcat cele două goluri ale lui Ferencvaros în victoria obținută duminică împotriva lui Debrecen, scor 2-0.

Ajuns la echipa din Ungaria la începutul acestui an, acestea au fost primele goluri marcate de mijlocașul român în tricoul lui Ferencvaros.

Marius Corbu, primele goluri în tricoul lui Ferencvaros

Marius Corbu a început titular partida din cadrul rundei cu numărul 28 din campionatul Ungariei, de pe terenul lui Debrecen. Prima repriză a duelului a fost una echilibrată, scorul la pauză fiind de 0-0.

În repriza a doua, mijlocașul român a avut nevoie doar de 7 minute pentru a decide soarta partidei. În minutul 53 a deschis scorul, ca în minutul 60 să semneze „dubla”, stabilind scorul final al partidei, 2-0.

Rezultatul a fost unul foarte important pentru Ferencvaros, care se află în lupta pentru titlul de campioană. Echipa lui Corbu se află pe locul 2, cu 3 puncte în spatele lui Gyor, echipă la care sunt legitimați 4 jucători români: Dejan Boldor, Ștefan Vlădoiu, Paul Anton și Claudiu Bumba.

Cele două echipe se vor întâlni într-un meci care poate fi decisiv în lupta pentru titlu. Meciul dintre Gyor și Ferencvaros este programat pe 19 aprilie, de la ora 20:30.

Marius Corbu, decisiv pentru Ferencvaros » „Dublă” importantă în lupta la titlu din Ungaria
Clasamentul din Ungaria / foto: flashscore.ro

Rezumatul video al partidei. Golurile lui Corbu la 0.30 și 1.05

Variantă pentru echipa națională

Înaintea semifinalei barajului de calificare la Campionatul Mondial, pierdută în fața Turciei cu 0-1, Marius Corbu s-a aflat pe lista preliminară a stranierilor convocați pentru acest duel. Cu toate acestea, mijlocașul nu a prins lista finală.

Acesta nu a debutat pentru reprezentativa mare a echipei naționale, dar pentru reprezentativa U21 a evoluat în 21 de partide.

Înainte să fie transferat de campioana Ungariei de la Apoel Nicosia pentru 1,5 milioane de euro, Marius Corbu a avut 18 apariții, 4 goluri și 6 assist-uri în campionatul Ciprului. Potrivit Transfermarkt, cota acestuia de piață este de 1.3 milioane de euro.

Marius Corbu, decisiv pentru Ferencvaros » „Dublă” importantă în lupta la titlu din Ungaria
Marius Corbu
Citește și:
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
Stiri extrasport
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Box
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Superliga
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează