INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  NOUTĂŢI DESPRE IL LUCE

Mircea Lucescu: "Recuperarea decurge normal!"

Mircea Lucescu
Mircea Lucescu

Articol de GSP - Publicat vineri, 17 iulie 2009 00:00

Aflat peste hotare, în concediu, Ovidiu Ioaniţoaia, a avut în această dimineaţă un lung dialog telefonic cu Mircea Lucescu, încă în spital după operaţia pe cord suferită ieri noapte la Doneţk.

Cunoscutul antrenor a declarat că se simte bine şi că recuperarea decurge normal. Dintr-o clipă-n alta, urmează să fie mutat din secţia de terapie intersivă într-o rezervă a clinicii. Şi-a recăpătat pofta de mîncare, iar tensiunea arterială a revenit la parametrii obişnuiţi.

Conform medicilor care îi acordă tehnicianului român o atenţie deosebită, Mircea Lucescu, va putea să părăsească spitalul la începutul săptămînii viitoare. Va putea să asiste la antrenamente în următoarele zile, dar îi va fi interzis circa 2-3 săptămîni să facă efort fizic.

Folosindu-se de prilej antrenorul celor de la Şahtior a ţinut să le mulţumească mult prin intermediul directorului GSP tuturor celor care s-au interesat de situaţia lui. Le-a cerut înţelegere acestora pentru faptul că, la cererea expresă a medicilor a trebuit să-şi închidă telefoanele, în cursul zilei de joi.

I-a asigurat însă pe toţi că nu trebuie să-şi facă probleme şi că va fi apt de lucru foarte curînd.

Citește și:
Rușini stropite cu vin » Șefii și selecționerul României, party cu alcool acasă la Nicu Gheară, în Ibiza. Când vine demiterea
Nationala
Rușini stropite cu vin » Șefii și selecționerul României, party cu alcool acasă la Nicu Gheară, în Ibiza. Când vine demiterea
„Chemați întăriri!” » Incidente grave în Sibiu, în apropierea a două licee, înainte de Poli Timișoara - Steaua
Liga 2
„Chemați întăriri!” » Incidente grave în Sibiu, în apropierea a două licee, înainte de Poli Timișoara - Steaua
A câștigat două milioane de euro, dar i-a „spart” pe toți » Fostul fotbalist român trăiește cu 5000 de lei pe lună
Superliga
A câștigat două milioane de euro, dar i-a „spart” pe toți » Fostul fotbalist român trăiește cu 5000 de lei pe lună
Cuplul momentului în sportul românesc » Fotbalistul din Liga 2 se iubește cu o artistă faimoasă
Stiri extrasport
Cuplul momentului în sportul românesc » Fotbalistul din Liga 2 se iubește cu o artistă faimoasă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Hagi evaziv, supărare și ședință la FRF » Ce urmează la națională după prestațiile horror din Liga Națiunilor


Comentarii (5)
ronaldo666
ronaldo666  •  17 Iulie 2009, 13:16

multa sanatate sh o viatza lunga

 •  17 Iulie 2009, 13:04

multa sanatate Mircea Lucescu! meriti respectul tutror romanilor, ai facut pentru tara asta mai mult decat toata clasa politica a Romaniei! din toata inima multa sanatate si putere sa treci peste acest hop!

 •  17 Iulie 2009, 12:25

Multa sanatate Lucescu! cel mai valabil antrenor roman nu poate muri chiar acum cind sintem in buda si cu fotbalul si cu tot!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează