INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  REUȘITĂ

VIDEO Ce „rachetă”! Nicolae Stanciu, GOL de generic în Arabia Saudită » Comentatorul a avut o reacție unică

Nicolae Stanciu a înscris un gol superb în Al Fayha - Damac +14   FOTO
Nicolae Stanciu a înscris un gol superb în Al Fayha - Damac

Articol de - Publicat vineri, 02 mai 2025 21:08 / Actualizat vineri, 02 mai 2025 21:20

Nicolae Stanciu (31 de ani), mijlocașul lui Damac și căpitanul echipei naționale a României, a înscris un gol superb în meciul din deplasare cu Al Fayha, din runda 30 a primei ligi din Arabia Saudită. Damac a pierdut, scor 1-2.

Vorbim deja despre al treilea gol consecutiv marcat de Nicolae Stanciu. Seria a început cu Al Kholood, a continuat cu Al Nassr, echipa lui Cristiano Ronaldo, iar vineri românul a recidivat.

Titular în linia de mijloc a echipei lui, Nicolae Stanciu a deschis scorul în minutul 40. A fost al 5-lea gol marcat de internaționalul român pentru Damac în actualul sezon. Mai are și 6 pase decisive.

GALERIE FOTO. „Racheta” reușită de Nicolae Stanciu în Al Fayha - Damac

+9 FOTO

Stanciu a preluat balonul fără probleme, a driblat un adversar, a pătruns în careu și a trimis o „torpilă” cu piciorul stâng, în stilu-i caracteristic.

Portarul Orlando Mosquera (30 de ani) s-a aruncat, însă n-a avut nicio șansă. Comentatorul partidei a fost surprins de execuția lui Stanciu și a început să-i strige numele lui Nicolae Stanciu, cel care se află într-o formă de excepție.

Tot la Damac, Florin Niță (37 de ani), portarul echipei naționale, a fost integralist. Din păcate pentru echipa românilor, Al Fayha s-a impus în cele din urmă, scor 2-1.

Soarta partidei a fost, practic, stabilită în primele 6 minute din repriza a doua. Al Sahafi a egalat la 1 în minutul 48, iar autogolul lui Al Anazi (51) a stabilit scorul final.

În urma acestui rezultat, Damac a coborât pe locul 13, cu 31 de puncte, doar 2 în plus față de Al Wehda, ocupanta primului loc retrogradabil, cu 4 etape înainte de finalul sezonului.

La sfârșitul acestui sezon, Nicolae Stanciu o va părăsi pe Damac, pentru care joacă din 2023, și va face pasul în Serie A, la Genoa, echipa lui Dan Șucu, cu care deja a semnat.

4 milioane de euroe cota lui Nicolae Stanciu, potrivit Transfermarkt

Citește și:
CFR Cluj - U Cluj: meci întrerupt, la 4 minute după gol!
Superliga
CFR Cluj - U Cluj: meci întrerupt, la 4 minute după gol!
Rușini stropite cu vin » Șefii și selecționerul României, party cu alcool acasă la Nicu Gheară, în Ibiza. Când vine demiterea
Nationala
Rușini stropite cu vin » Șefii și selecționerul României, party cu alcool acasă la Nicu Gheară, în Ibiza. Când vine demiterea
Cea mai frumoasă femeie a țării în 2022 i-a lăsat mască pe toți, la 33 de ani: „A sosit momentul să îmi trăiesc visul!”
Box
Cea mai frumoasă femeie a țării în 2022 i-a lăsat mască pe toți, la 33 de ani: „A sosit momentul să îmi trăiesc visul!”
Reghecampf l-a convins pe titularul lui FCSB: „Da, acum chiar putem câștiga următoarele 10 meciuri!”
Superliga
Reghecampf l-a convins pe titularul lui FCSB: „Da, acum chiar putem câștiga următoarele 10 meciuri!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Fosta Miss debutează în boxul profesionist » Visează la titlul mondial: „Tocurile înalte și mănușile se potrivesc”


Comentarii (2)
dobrin
dobrin  •  02 Mai 2025, 23:46
Postat de utilizator șters pe 02 Mai 2025, 23:30

Alt purtător de tricou! La ce nivel e acolo, e ca și cum ai scris în curtea școlii!

Umbla vorba prin targ ca "racheta" din penaltiul cu Muntenegru inca mai orbiteaza in jurul Pamantului :))))

utilizator șters
utilizator șters  •  02 Mai 2025, 23:30

Alt purtător de tricou! La ce nivel e acolo, e ca și cum ai scris în curtea școlii!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează