INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  LA LIGA

„Comisar” la națională, imperial în Spania! Nota lui Andrei Rațiu în succesul din La Liga

Andrei Rațiu, în Vallecano - Elche // FOTO: Imago Images
Andrei Rațiu, în Vallecano - Elche // FOTO: Imago Images

Articol de - Publicat sambata, 04 aprilie 2026 08:19 / Actualizat sambata, 04 aprilie 2026 09:18

Fundașul dreapta Andrei Rațiu (27 de ani) a fost integralist în succesul lui Rayo Vallecano de pe teren propriu cu Elche, scor 1-0, în etapa 30 din La Liga.

Internaționalul român a fost unul dintre cei mai buni jucători, în antiteză cu evoluția de la echipa națională, atunci când a greșit în mai multe rânduri, inclusiv la golul marcat de Ferdi Kadioglu în meciul de baraj pierdut la Istanbul.

Andrei Rațiu, prestație solidă în Vallecano - Elche, la 8 zile de la barajul Turcia - România în care a fost cel mai criticat jucător

Vallecano a obținut un succes important în Spania, profitând și de faptul că Elche a rămas în inferioritate numerică încă din prima repriză, atunci când Pedro Bigas a văzut cartonașul roșu după două „galbene” primite într-un interval de 17 minute (22', respectiv 39').

Unicul gol al partidei a fost marcat de Randy Nteka și a venit în minutul 74.

Andrei Rațiu a primit nota 8,5 din partea celor de la eldesmarque.com, a doua cea mai mare după fundașul central Florian Lejeune (9):

„Foarte solid atât în atac, cât și în apărare. A câștigat majoritatea duelurilor disputate și a apărut în terenul advers pentru a trimite centrări și chiar pentru a căuta golul prin șuturi puternice”, scriu spaniolii.

De asemenea, cotidianul Mundo Deportivo i-a acordat trei stele românului, fiind poziționat pe aceeași treaptă cu Nteka, Jorge de Frutos și Alvaro Garcia.

În urma acestui rezultat, Rayo Vallecano a urcat pe locul 12 în La Liga, cu 35 de puncte după 30 de etape. De cealaltă parte, Elche rămâne pe 17. Pentru echipa lui Rațiu urmează duelul de pe teren propriu cu AEK Atena, (9 aprilie), turul din „sferturile” Conference League.

Rațiu nu are atitudine la echipa națională! Vine și ne ia peste picior pe toți! Că asta face Rațiu când vine la echipa națională. Țineți minte meciul cu Bosnia, am luat gol din cauza lui. Că stai, că n-a fost el... El era și acolo! Puneți faza de 100 de ori să vedeți.

Acum, cu Turcia la fel. E alt fotbalist la echipa de club, la națională vine și joacă din talent.

- Mihai Stoica, după Turcia - România 1-0

Cifrele lui Andrei Rațiu din Vallecano - Elche

  • 7/13 dueluri câștigate

  • 1/1 dueluri aeriene câștigate

  • 6/12 dueluri la nivelul gazonului câștigate

  • 1/2 deposedări reușite

  • 39/44 pase reușite

  • 18/20 pase reușite în ultima treime

  • 3/3 pase lungi reușite

Clasamentul la zi din La Liga

Citește și:
„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei
Europa League
„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei
După Răzvan Lucescu, dezastrul » PAOK, scoasă din Europa de o reprezentantă a „țării-minune”: 4 echipe în grupe
Conference League
După Răzvan Lucescu, dezastrul » PAOK, scoasă din Europa de o reprezentantă a „țării-minune”: 4 echipe în grupe
Doborât de modul în care Universitatea Craiova a pierdut în Armenia: „Îți vine să te lași! Mă simt terminat psihic”
Europa League
Doborât de modul în care Universitatea Craiova a pierdut în Armenia: „Îți vine să te lași! Mă simt terminat psihic”
Fosta iubită s-a dezbrăcat și a postat provocator, după ce în patul fotbalistului a apărut o nouă „cucerire”
Campionate
Fosta iubită s-a dezbrăcat și a postat provocator, după ce în patul fotbalistului a apărut o nouă „cucerire”
Doi români s-au trezit cu ANAF-ul pe cap după ce au cerut sfatul unui chatbot de tip ChatGPT
Profit.ro
Doi români s-au trezit cu ANAF-ul pe cap după ce au cerut sfatul unui chatbot de tip ChatGPT
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea


Comentarii (7)
Stelian66
Stelian66  •  06 Aprilie 2026, 08:52
Postat de florinberceni pe 04 Aprilie 2026, 18:31

Dacă Rațiu este umflat, atunci ce să spunem de Ianis Hagi?

Eanis ? E super umflat . Măcar Rațiu mai aleargă, mai face câte ceva . Prințișorul e zero .

florinberceni
florinberceni  •  04 Aprilie 2026, 18:31
Postat de Stelian66 pe 04 Aprilie 2026, 09:54

Cand o sa încetați sa îl “umflați “ pe Rațiu ? Echipă din a doua jumătate a clasamentului , meciuri fara istoric și voi il poleiți . În meciurile grele , inclusiv la naționala , este indisciplinat , haotic și periculos doar pentru propria poartă . Chiar nu vedeți ?

Dacă Rațiu este umflat, atunci ce să spunem de Ianis Hagi?

donqhote
donqhote  •  04 Aprilie 2026, 09:57
Postat de Paksi pe 04 Aprilie 2026, 08:35

Poate nu Rațiu este de vina! In mod sigur nu este!! Sistemul cooperatist din țară este de vină. Nu este din gașca fraților Becali,trebuie eliminat cu cineva care le aduce bani prin vînzare.

ai scris mesajul acum 20 de ani si i-ai dat Send abia acum?

Vezi toate comentariile (7)
Comentează