INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  TURCIA

Oferta cu adevărat nebună refuzată de Șumudică! Toate detaliile au ieșit la iveală: salariu amețitor

Articol de GSP - Publicat miercuri, 03 ianuarie 2018 23:00

Marius Șumudică, 46 de ani, putea pleca de la Kayserispor mai repede decât s-ar fi așteptat. Tehnicianul român a avut o ofertă de 1,8 milioane de euro din Qatar, de la Al Gharafa, însă a refuzat-o pentru a rămâne la turci. 

Antrenorul explicat de ce a luat această decizie.

"Oricine are nevoie de bani, oricărui om îi plac banii. E clar, este o putere din toate punctele de vedere, dar am stat şi m-am gândit foarte bine. E adevărat, am avut o ofertă pentru doi ani de contract de la o echipă mare din Qatar.

Şi atunci, în momentul respectiv, m-am gândit foarte bine, am pus în balanţă tot ceea ce se întampla și am zis: «Ar trebui să plec dintr-un campionat în care în momentul de faţă sunt foarte bine și m-aş duce pentru partea materială practic, fiindcă e greu să faci performanţă în Qatar».

Cred că mai am timp să ajung acolo. E adevărat că din punct de vedere material era un contract de 4-5 ori mai mare decât aici, dar am pus în balanţă şi momentul pe care-l trăiesc la Kayseri, cât sunt de respectat. Mă duceam într-un fotbal nou, nu prea-mi place să iau echipele aşa, la jumătate de drum sau ceva de genul ăsta.

Aici am plecat la un proiect, respect jucătorii pe care i-am adus, era destul de greu. Oferte vor mai veni, dar Turcia este un campionat care îmi place foarte mult", a spus Şumudică pentru TV Digi Sport.

"Am văzut propunerea, Șumudică a venit și mi-a arătat-o, 1,8 milioane de euro și contract pe doi ani", a spus pentru TRT Spor președintele clubului, Erol Bedir.

480.000 €câștigă Șumudică pe sezon la Kayserispor

500.000 €este clauza de reziliere pe care i-au fixat-o turcii

Citește și:
Andrei Coubiș, cumpărat după doar 5 meciuri în Superliga!
Superliga
Andrei Coubiș, cumpărat după doar 5 meciuri în Superliga!
Căsătoria cu coafeza anulată după 24 de zile! » „Împăratul” a dezvăluit acum motivul incredibil: „Într-o zi, mi-am invitat prietenii acasă...”
Campionate
Căsătoria cu coafeza anulată după 24 de zile! » „Împăratul” a dezvăluit acum motivul incredibil: „Într-o zi, mi-am invitat prietenii acasă...”
Universitatea Craiova - Metaloglobus, duel între echipele despărțite de 45 de puncte
Superliga
Universitatea Craiova - Metaloglobus, duel între echipele despărțite de 45 de puncte
Stupoare în conferința lui FC Argeș, angajatul piteștenilor a strigat: „Hai, Dinamo!” » Ce a urmat
Superliga
Stupoare în conferința lui FC Argeș, angajatul piteștenilor a strigat: „Hai, Dinamo!” » Ce a urmat
O companie concediază 4.000 de angajați din cauza inteligenței artificiale
Profit.ro
O companie concediază 4.000 de angajați din cauza inteligenței artificiale
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cel mai medaliat sportiv olimpic din istorie, mărturisire crudă: „Nu vreau ca fiii mei să treacă prin ce am trecut eu”

Ce pensie are Marin Condescu, fostul șef de la Pandurii și mare lider sindical la Târgu-Jiu: „Nu e normal! Mi-am mai luat un serviciu”


Comentarii (3)
mosvasile
mosvasile  •  04 Ianuarie 2018, 12:37

Ce-i asa de "nebuna" oferta aia?Daca o fi reala1Ce-i asa de "ametitor"salariul de 1.800.000 euro? Piturca a avut si mai si-tot de la arabi- astfel de oferte,in timp ce era la nationala,pregatind tactica la cazinou, alaturi de dansatoare din spatiul ex sovietic!

jack_the_stripper
jack_the_stripper  •  04 Ianuarie 2018, 07:56

Stai, ca ne lamureste oxervatoru` fiedieral... Sau zizu... Sau nebraska... Astia care-s vocea ratiunii...

corectu
corectu  •  04 Ianuarie 2018, 07:45

A refuzat-o? Sa o credeti voi.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează