INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ITALIA

Românii de la Pisa vor lucra cu fostul coechipier al lui Adi Mutu!

Alberto Gilardino / Foto: Imago
Alberto Gilardino / Foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 16 iunie 2025 13:55 / Actualizat luni, 16 iunie 2025 14:08

Pisa i-a găsit înlocuitor lui Filippo Inzaghi: Alberto Gilardino (42 de ani). Noul antrenor a semnat pe două sezoane și va primi 1 milion de euro pe an.

Gata cu incertitudinea băncii tehnice la Pisa. După despărțirea de Filippo Inzaghi, plecat s-o promoveze și pe Palermo, clubul românilor Adrian Rus, Marius Marin și Olimpiu Moruțan a angajat un alt fost mare atacant al Italiei: Alberto Gilardino!

Cristi Chivu și Inter îi trântesc ușa-n nas Galatei: „Nu se mișcă!”
INTER
Cristi Chivu și Inter îi trântesc ușa-n nas Galatei: „Nu se mișcă!”

Alberto Gilardino a fost preferat lui Marco Giampaolo

Fost coechipier cu Adrian Mutu la Fiorentina, Gilardino a semnat un contract pe 2 sezoane cu proaspăt promovata în Serie A. Iar potrivit cotidianului Corriere dello Sport, va încasa aproximativ 1 milion de euro pe stagiune.

Alături de Gilardino, ultima oară la Genoa, pe lista celor de la Pisa a mai fost Marco Giampaolo (57 de ani), demis de Lecce la scurt timp după încheierea sezonului 2024/2025.

Inzaghi, la rându-i, pare decis să se specializeze pe promovări. După ce tocmai a făcut-o cu gruparea din Toscana, cu care mai avea contract până-n 2027, acum a acceptat provocarea propusă de Palermo.

Pisa îl cumpără definitiv pe Olimpiu Moruțan

În ceea ce-l privește pe Olimpiu Moruțan, împrumutat de la Ankaragucu, Pisa vrea să-l cumpere definitiv. Suma cerută de turci se ridică la 2 milioane de euro, însă clubul italian speră să iasă mai ieftin.

Moruțan a mai evoluat pentru „nerazzurrii” revenți în Serie A după 34 de ani și în perioada 2022-2023, în care a marcat de șase ori și a oferit opt pase decisive, fiind unul dintre cei mai buni jucători ai echipei.

Din informațiile GSP, Galatasaray a păstrat un procent de 20% dintr-un viitor transfer în momentul în care l-a cedat la Ankaragucu, în august 2023, astfel că oficialii formației din capitala Turciei încearcă să obțină de la Pisa o sumă cât mai apropiată de cea stipulată în contractul de împrumut.

Tratativele tind să devină o formalitate, întrucât turcii nu îl au în plan Olimpiu Moruțan pentru viitorul sezon. Clubul din Ankara a plătit 3 milioane de euro grupării „Cimbom”, în urmă cu două stagiuni.

Impresarul Ioan Becali e încrezător

Impresarul lui Olimpiu Moruțan, Ioan Becali, e sigur că transferul este ca și făcut. Într-o reacție pentru Gazeta Sporturilor, Becali a precizat că Pisa îl vede pe jucătorul său ca fiind o piesă importantă și în Serie A, astfel că va achita clauza, în situația în care clubul turc va insista.

Cei de la Ankaragucu au un angajament cu Galatasaray, mai departe, dar nu e treaba noastră. S-a vorbit deja, pe final de iunie vor avea loc ultimele discuții, pentru că acum e perioada aceasta de vacanță. Discută doar președinții, Pisa vrea să achite clauza, până la urmă o va achita, dacă nu vor ajunge la o altă sumă. Ne interesează foarte mult ce salariu va avea Moruțan, să aibă o stabilitate și să ajungă la punctul lui maxim de formă după pregătirea din vară
Giovanni Becali, impresarul lui Olimpiu Moruțan

Citește și:
Turcia - România, marele meci pentru Campionatul Mondial » Echipa aleasă de Mircea Lucescu: decizia în cazul lui Ionuț Radu
Nationala
Turcia - România, marele meci pentru Campionatul Mondial » Echipa aleasă de Mircea Lucescu: decizia în cazul lui Ionuț Radu
A repetat gestul lui Nouma din 2002 » Mircea Lucescu, surprins de față cu zeci de jurnaliști turci și români
Nationala
A repetat gestul lui Nouma din 2002 » Mircea Lucescu, surprins de față cu zeci de jurnaliști turci și români
„Trebuie să refac zilnic stocul!” » În Marele Bazar din Istanbul, reporterii GSP au găsit legătura cu România: costă 15 euro și „rupe piața”
Nationala
„Trebuie să refac zilnic stocul!” » În Marele Bazar din Istanbul, reporterii GSP au găsit legătura cu România: costă 15 euro și „rupe piața”
Rivalul chinezesc pentru Tesla, surprins pe străzile din Europa! Peste 100.000 de rezervări în doar două săptămâni de la lansare
Noutati auto
Rivalul chinezesc pentru Tesla, surprins pe străzile din Europa! Peste 100.000 de rezervări în doar două săptămâni de la lansare
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Profit.ro
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cine a fost, cu adevărat, Chuck Norris? 5 centuri negre, 35 de Dani: „A numărat până la infinit. De două ori”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează