INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  RUSIA

Pleacă toți? Lucescu ar putea rămâne fără trei din vedetele sale: vara aceasta l-a pierdut și pe Hulk

Lucescu e pe locul 4 în Rusia cu Zenit, la patru puncte în spatele liderului Spartak
Lucescu e pe locul 4 în Rusia cu Zenit, la patru puncte în spatele liderului Spartak

Articol de - Publicat miercuri, 31 august 2016 00:00

Lucescu ar putea rămâne fără încă trei stranieri la Zenit: Witsel negociază cu Juventus, iar Criscito și Garay vor și ei să plece. Hulk s-a transferat în China pentru 55,8 milioane.

"Deocamdată, am probleme. Mai sunt trei zile de transferuri și mă aștept la absolut orice", s-a plâns Mircea Lucescu la Dolce. Când a venit la Zenit, brazilianul Hulk era acolo. Apoi, a fost vândut la Shanghai SIPG cu 55,8 milioane de euro.

"Jocul echipei depindea de el. După plecarea lui, a trebuit să schimb totul, inclusiv metodele de antrenament, fiindcă întreaga strategie s-a modificat". Și Luce va continua să improvizeze, pentru că Zenit pregătește alte mutări chiar pe ultimii metri de mercato!

Belgianul Witsel e la un pas să semneze cu Juventus. "Afacerea este foarte aproape", crede Gazzetta dello Sport. Torinezii au oferit 15 milioane de euro, plus două milioane ca bonus, dacă atinge diferite clauze.

Rușii au refuzat, și bianconerii au revenit: 17 milioane direct, fără să mai depindă de nimic. "Witsel a refuzat o propunere bună de la Everton. Mai are câteva zile să ajungă la un acord", spune Lucescu.

"Și Garay vrea să plece la Valencia". Nu doar el. Criscito a declarat presei italiene: "Îmi doresc să semnez cu Napoli". Fundașul, cumpărat cu 11 milioane în 2011, ar costa 10 milioane.

Luce e azi la Nyon, alături de marii antrenori europeni

Ionuț Lupescu, directorul Comisiei Tehnice a forului continental, va conduce azi la Nyon "UEFA Elite Club Coaches Forum". Va fi acolo și Mircea Lucescu, antrenorul lui Zenit dezvăluind că se va întreține din nou cu Alex Ferguson: "O întâlnire între prieteni, ca anul trecut. Discuții amicale, fotografii de prestigiu".

Față de ședința precedentă, va lipsi Michel Platini, fostul președinte UEFA fiind suspendat pentru corupție. Luce a stat în 2015 între Arsene Wenger și Platini la poza oficială. "Vom discuta și probleme serioase, inclusiv reorganizarea Champions League". Din 2018, meciurile Ligii nu vor mai începe la 21:45, ci la 20:00 și 22:00, la fel ca în Europa League.

4.500.000 €este salariul lui Lucescu la Zenit; a semnat un contract pe doi ani, cu opțiune pentru încă un sezon suplimentar

Citește și:
GOLUL ANULUI în Steaua - Sepsi » O „rabona” cum nu se vede nici în Liga Campionilor în ziua aniversării de la Sevilla!
Liga 2
GOLUL ANULUI în Steaua - Sepsi » O „rabona” cum nu se vede nici în Liga Campionilor în ziua aniversării de la Sevilla!
Raluca i-a dat vestea, imediat după promovarea Corvinului în Superliga
Liga 2
Raluca i-a dat vestea, imediat după promovarea Corvinului în Superliga
Gabi Balint a deschis ușa casei, la Sângeorz-Băi » Spumos la 40 de ani de la Sevilla: „În timp ce mergeam să bat penalty-ul, îl înjuram în gând pe Lăcătuș”
Superliga
Gabi Balint a deschis ușa casei, la Sângeorz-Băi » Spumos la 40 de ani de la Sevilla: „În timp ce mergeam să bat penalty-ul, îl înjuram în gând pe Lăcătuș”
Pe drum spre marele meci, s-a dezbrăcat și s-a pozat în toaleta avionului: „Regina se întoarce!”
Box
Pe drum spre marele meci, s-a dezbrăcat și s-a pozat în toaleta avionului: „Regina se întoarce!”
FOTO Dacia aduce cel mai puternic Sandero, hibridul cu care va ataca Toyota Yaris și MG3
Profit.ro
FOTO Dacia aduce cel mai puternic Sandero, hibridul cu care va ataca Toyota Yaris și MG3
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mărturia-document a eroului Helmut Duckadam despre Sevilla '86: „Valentin a obținut o facilitate nesperată!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează