INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  SERIE A

Radu Ştefan a impresionat în meciul cu Genoa, scor 0-0

Articol de GSP - Publicat vineri, 07 ianuarie 2011 00:00

Fundaşul român a reuşit o partidă foarte bună în meciul cu Genoa, scor 0-0, reuşind să-şi atraga simpatia presei din peninsulă. Revenit pe gazon după o lună de indisponibilitate, Radu Ştefan a fost unul din remarcaţii partidei.

Cotidianul il Tempo a scris că fundaşul adus de la Dinamo "a readus echilibru apărării. În repriza a doua au apărut însă multe pericole în zona sa şi a fost imprecis când a ieşit în atac".

Şi agenţia Datasport a lăudat prestaţia românului, pe care l-a notat cu 6.5, în timp ce calciomercatto i-a acordat nota 6, apreciind că a acoperit bine partea sa în faţa atacurilor lui Rossi şi Rafinha.

După 18 etape, Lazio ocupă locul secund în Serie A, cu 34 de puncte, la cinci punct în spatele liderului AC Milan.

Citește și:
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele

Îl recunoști? Campion în Liga 1, acum e șofer pe autobuz la el în oraș! Și-a spus povestea neștiută pentru GSP: „Altfel, n-aș putea face față la ce trafic e!”
Superliga

Varianta lui Gael » Monfils explică despărțirea de Elina Svitolina: „Chiar dacă mă doare...”
Tenis

Din lojă, Valeriu Iftime a anunțat cu cine vrea să îl înlocuiască pe Marius Croitoru » O plecare iminentă de la Botoșani: „Mă face de râs”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (3)
dameel
dameel  •  07 Ianuarie 2011, 19:33

titular incontestabil la lazio si dupa pret al treilea cel mai scump stranier dupa chivu si mutu.ce rost are sa fe titular la nationala cand rat face un meci bun si 15 rele.

teleghidat
teleghidat  •  07 Ianuarie 2011, 17:12

bafta Radule!

paulirimia
paulirimia  •  07 Ianuarie 2011, 15:16

Oricum nu-i ne de nationala de desene animate a lui mucescu...............

Vezi toate comentariile (3)
Comentează