INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  IONIKOS - PAOK 3-2

Situație critică pentru Răzvan Lucescu » Lăsat singur la PAOK?! „A greșit când s-a întors”

Răzvan Lucescu // Foto: Imago
Răzvan Lucescu // Foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 06 decembrie 2021 11:35 / Actualizat luni, 06 decembrie 2021 16:31

Revenit după doi ani la PAOK Salonic, Răzvan Lucescu, 52 de ani, a descoperit o echipă cu un lot redus, îmbătrânită și fără susținerea patronului Ivan Savvidis, care nici nu mai vine la Salonic. PAOK are 7 înfrângeri, 5 în campionat, 3 consecutive!

În primăvara lui 2019, Răzvan s-a despărțit de PAOK după event, după ce cucerise titlul așteptat la Salonic de 34 de ani. S-a întors vara trecută, anunțând aceleași ținte mari, campionatul și cupa, dar situația este mult mai dificilă decât s-ar fi așteptat și devine mai dramatică de la meci la meci.

Răzvan Lucescu nu a mai învins de o lună!

Ultimul eșec, 2-3 în deplasare cu Ionikos, și echipa alunecă tot mai mult în prăpastie. Nimic nu pare să mai funcționeze, iar rezultatele sunt greu de suportat.

  • Trei înfrângeri consecutive în liga elenă, cinci în total de la startul sezonului, și e pe locul 3, la 13 puncte în spatele liderului Olympiakos, când s-au disputat numai 12 etape.
  • Nu a mai învins de o lună, de la 3-1 cu Panathinaikos la Atena, pe 7 noiembrie. Cinci partide la rând fără victorie în toate competițiile.
  • Apărarea, cândva punctul forte al formației lui Lucescu, e plină de fisuri. PAOK are opt partide în șir în campionat cu cel puțin un gol primit. Au trecut 71 de zile de la ultima confruntare în care poarta sa nu a fost atinsă (2-0 cu AEK, pe 26 septembrie).
Ce fac stranierii » Șumudică a remizat cu locul 2 din Turcia, dar rămâne la retrogradare. Contestat după meci: „Este o rușine că acest om este implicat în fotbalul turc”
LIVEBLOG
Ce fac stranierii » Șumudică a remizat cu locul 2 din Turcia, dar rămâne la retrogradare. Contestat după meci: „Este o rușine că acest om este implicat în fotbalul turc”

PAOK îi resuscitează pe adversari

Jurnaliștii greci au observat că alb-negrii îi ajută pe adversari să se trezească:

  • La 0-2 cu Atromitos, vârful Koulouris a reușit primele sale două goluri din actuala stagiune, formația sa a câștigat întâia oară și, de atunci, a scăpat de „lanterna roșie.”
  • Aris nu mai luase trei puncte pe „Toumba” în derby de 11 ani. S-a impus acum, 1-0.
  • Înaintea duelului cu PAOK, Ionikos marcase doar de opt ori în 11 runde. Duminică, s-a revanșat. Trei! 3-2!

Răzvan Lucescu: „Singurul responsabil e antrenorul”

La sfârșitul partidei din weekend, Răzvan i-a ținut o oră în vestiar. „Au fost multe discuții, multe ședințe. E o problemă mentală. Tot ce facem se întoarce împotriva noastră. Adversarii au o ocazie și marchează, noi avem cinci șanse și nu înscriem. Schimbăm de la un meci la altul, dar reacția este aceeași. Unii joacă bine când vin de pe bancă, mai puțin bine când sunt titulari... E ceva mental, dar și de personalitate. 

În asemenea momente, singurul responsabil e antrenorul, eu trebuie să pătrund în mintea jucătorilor și să provoc o reacție, dar și mie îmi este greu, pentru că nu avem timp să rezolvăm problemele în această perioadă plină de meciuri și cu mai puține antrenamente. Aștept o victorie care să schimbe totul”, a declarat Lucescu la conferință.

Mă enervează că echipa primește atâtea goluri. E frustrant, mă afectează profund, nu pot accepta asta - Răzvan Lucescu, antrenor PAOK

Răzvan Lucescu: „Am stabilit ținte prea mari”

A negat că ar fi apărut o ruptură în vestiar. „Poate că nu s-au creat legături puternice între băieți, dar atmosfera e bună. Totuși, chiar și acum, după meci, au venit unii jucători la mine și mi-au zis că nu știu ce să facă, nu știu cum să reacționeze”, a dezvăluit el. 

Și-a asumat vina: „Probabil că am stabilit ținte prea mari, am creat așteptări prea mari, iar acum, când au apărut dificultăți, când titlul se îndepărtează, toți au început să-și piardă încrederea. E nevoie de o schimbare, să fixez alte obiective.”

Lucescu e un antrenor care fixează ținte importante întotdeauna, convins că e suficient pentru a menține întreg lotul în stare de alertă, dar acum a greșit - Gazzetta.gr, site grec

Jurnaliștii greci: „E ca un manager și are probleme”

Ceea ce simte tehnicianul realizează și ziariștii eleni. „E ca un coșmar. Alergi și nu câștigi nimic. Ideea eșecului se întipărește tot mai adânc în mintea jucătorilor, dacă nu le-a paralizat-o deja”, scrie Stavros Soudoulidis, în Gazzetta.gr.

Gherasimos Manolidis, de la Sportime, crede că „Lucescu a greșit întorcându-se la PAOK. „În primul rând, a riscat prea mult. Din clipa în care a cucerit titlul, nu mai ai dreptul să greșești. Toată lumea se așteaptă să repeți performanța, deși situația nu mai este aceeași. Calitățile de antrenor ale lui Răzvan nu pot fi puse la îndoială, dar acum el este mai mult decât un antrenor. E ca un manager și are probleme.”

Imaginea lui Răzvan, ceea ce a creat cu atât de mult efort, se deteriorează. Pare foarte dificil de schimbat această situație - Sportime, cotidian grec

Nu se discută momentan despărțirea de Lucescu

Sursele Gazetei la Salonic afirmă că Lucescu nu se aștepta să ajungă într-un moment atât de periculos la PAOK: „Lot redus, mulți jucători bătrâni și lipsă de sprijin din partea patronului. Ivan Savvidis locuiește în Rusia, la Rostov, nu mai vine în oraș, nu mai apare la meciuri, să susțină echipa, intră doar pe Skype, și totul se simte.” 

Antrenorul e lăsat singur să se descurce. Deocamdată, nu se discută nimic despre despărțirea de Răzvan. Nici demisie, nici demitere. Dar momentul este mai mult decât dificil.

7înfrângeri a suferit PAOK în acest sezon, cinci în campionat și două în Conference League

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

CCA mai are mult de învățat! Nemții au rezolvat cel mai mare scandal de arbitraj în doar 24 de ore!

Adrian Mutu, din ce în ce mai aproape să revină pe bancă » Surprins pe stadionul echipei cu care negociază

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (3)
ray51
ray51  •  08 Decembrie 2021, 12:22

Prima tinta: nici o infrangere in urmatoarele 3 meciuri. A doua tinta: nici un egal in urmatoarele 3 meciuri dupa primele 3. A treia tinta: alcatuirea unui 'sfat' al batranilor dintre jucatorii in varsta. A patra tinta: o vizita la Rostov (fara kalasnicov!). Daca nu va merge acest plan, trebuie sa astepte sa se activeze patronul.

gica.paunescu
gica.paunescu  •  06 Decembrie 2021, 14:42

Lucescu jr. este un antrenor cu destule calitati, inteligent, sobru . Faptul ca-si face autocritica in privinta jocului slab al echipei este un lucru benefic, doar asa poate sa-i ,,tina'' aproape pe echipierii sai. Chiar daca titlul este o tinta pierduta, clasarea in primii 3 la finalul sezonului este inca posibila. Hai ca se poate, Razvane ! ( Nu cred snoava conform careia, din cand in cand, se mai ,, consulta'' cu Lucescu sr. O zic rautaciosii ! )

octavianus
octavianus  •  06 Decembrie 2021, 14:02

HAI ACASA RAZVANE !!! anul ce vine se deschide noul stadion, nu va exista atmosfera mai frumoasa si dragoste mai multa de fotbal cum va fi la fiecare meci de acasa al RAPIDULUI . Ce ar putea fi mai frumos ? ce ar putea fi mai motivant ? decat sa-ti auzi numele strigat din 14.000 de piepturi ? FZR !! si Doamne ajuta !!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Close