INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  INTERVIU

Şumudică la Kavala: "Au vrut un antrenor bun şi coleric. Mă urmăreau de un an, ştiau absolut totul despre mine"

Marius Şumudică este cunoscut pentru temperamentul lui coleric
Marius Şumudică este cunoscut pentru temperamentul lui coleric

Articol de GSP - Publicat miercuri, 13 iulie 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 13 iulie 2011 15:15

Marius Şumudică (40 de ani) este de astăzi noul antrenor al grecilor de la Kavala, fosta echipă a lui Marius Niculae. După ce au terminat sezonul trecut pe locul 7, cei de la Kavala vor de la Şumi să îi ducă în Europa League. Obiectiv indentic cu cel avut la Rapid, salariu puţin mai mare, aproximativ 130.000 de euro pe sezon.


- Şumi, pînă la urmă ai semnat, nu?
- Da, sînt la Atena, unde patronii clubului au venit pentru nişte afaceri. Am semnat, vin acasă să îmi iau lucrurile şi sîmbătă sînt la Kavala, să-i dăm drumul la treabă.

- Bine, atunci, de ce ai negat vehement informaţia, în emisiunea Sport Cafe de la GSPTV, marţi dimineaţa?
- Acum îmi cer scuze faţă de voi, dar încercaţi să mă înţelegeţi. Mi-a fost teamă că se duce naibii totul. Nu ştiu cum a aflat gsp.ro informaţia, aţi dat-o exclusiv, şi ştiţi cum se întîmplă în cazuri dintr-astea, pînă baţi palma se găsesc tot felul de tipi care sună să îşi pună ei oamenii, să îşi rezolve problemele. Aici nu a fost cazul, dar din acest motiv v-am păcălit.

"Ştiau că am pupat arbitrul"

- Cum au ajuns la tine, nu a răsuflat nimic?
- Mă urmăreau de un an! Nu mi-a venit să cred, dar ştiau absolut totul despre mine. Cînd am discutat la telefon, am încercat să le explic patronilor filozofia mea. M-au oprit spunîndu-mi că mă cunosc în amănunt. Ştiau tot, şi că am intrat în teren şi am pupat arbitrul, tot.

- Aşadar, gesturile tale excentrice nu ţi-au afectat cariera, cum se spunea?
- M-a şi apucat rîsul, preşedintele mi-a spus aşa: "Nu mai vrem antrenori care să stea pe bancă. Vrem unul bun, care să intre în teren, să fie coleric!".

Un portar şi încă 2-3 români

- Vei lua cu tine jucători din România?
- Da! Cred că voi duce 2-3 fotbalişti de la noi, ştiu către cine mă gîndesc, sper să îi iau şi în acest caz nu le spun numele. Vă zic doar că vreau un portar.

- Şi stafful?
- Evident, format din români. O să mă decid asupra numelor, clar e Bebe Bărbulescu, preparatorul fizic cu care am lucrat la Rapid şi Bistriţa, şi mai vedem.

Nu au probleme din cauza crizei

- Ai discutat şi cu Marius Niculae? A jucat aici!
- Sigur, unul dintre primii pe care i-am sunat a fost el. Mi-am făcut o părere, am aflat că nu sînt afectaţi de criză, că s-au dat mereu banii. Ştiu ce echipă am, cine a plecat şi ce trebuie să aduc. Vom face un stagiu de pregătire destul de aproape, la munte, la 800 de metri altitudine. Şi am auzit că e un oraş superb.

- Obiectivul e Europa League. Realizabil?
- Sigur. Am reuşit la Rapid, voi duce şi Kavala acolo!

Citește și:
Laila, iubita-fotomodel a lui Sinner, la momentul mărturisirilor: „Complimentul favorit? Când cineva îmi spune asta”
Stiri extrasport
Laila, iubita-fotomodel a lui Sinner, la momentul mărturisirilor: „Complimentul favorit? Când cineva îmi spune asta”
Becali l-a auzit pe colegul de platou al lui Baciu și a sunat să-l corecteze: „De ce faci fake news?!”
Superliga
Becali l-a auzit pe colegul de platou al lui Baciu și a sunat să-l corecteze: „De ce faci fake news?!”
Arsenal nu mai poate câștiga titlul în Premier League la golaveraj
Campionate
Arsenal nu mai poate câștiga titlul în Premier League la golaveraj
Lotul Braziliei pentru Cupa Mondială » Ancelotti a luat hotărârea în cazul lui Neymar
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Lotul Braziliei pentru Cupa Mondială » Ancelotti a luat hotărârea în cazul lui Neymar
Schimbare importantă pregătită în facturile de telefonie din România
Profit.ro
Schimbare importantă pregătită în facturile de telefonie din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (10)
somalia
somalia  •  14 Iulie 2011, 09:27

Dar Hagi ca antrenor ce a facut? Sumi a dus Rapidul in europa,a salvat bistrita,asa ca liniste stelistilor. Apropo grecii il stiau ,dar oare tot de pe dvd-uri ? Forza Sumi

rapid_visiniu
rapid_visiniu  •  13 Iulie 2011, 18:30

Multa bafta,Sumi!

cameliamih
cameliamih  •  13 Iulie 2011, 17:27

antrenor bunicel dar caracter =o/ atat am avut d spus

Vezi toate comentariile (10)
Comentează
Close