INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  UCRAINA

Românul cu opt trofee la Dinamo Kiev știe ce se va întâmpla cu Vladislav Blănuță: „A jucat un meci și și-a dat autogol”

Vladislav Blănuță. FOTO: Instagram Dinamo Kiev
Vladislav Blănuță. FOTO: Instagram Dinamo Kiev

Articol de - Publicat luni, 29 septembrie 2025 15:32 / Actualizat luni, 29 septembrie 2025 15:38

Tiberiu Ghioane (44 de ani), fostul jucător emblematic al lui Dinamo Kiev, a comentat situația atacantului Vladislav Blănuță (23 de ani) în Ucraina. Contestat vehement de suporteri pentru postările pro-ruse, fotbalistul are viață grea la noua echipă.

La ultimele meciuri fanii au protestat față de fotbalist prin intermediul unor bannere. În prima repriză a meciului de la Lvov, cu Karpaty, terminat 3-3, fanii lui Dinamo Kiev au afișat un nou banner cu mesajul „Blănuță este diavolul”, asemănător cu cel de la meciul cu Obolon, pe 13 septembrie.

Mai mult decât atât, aceștia au aruncat în el cu ouă la ultimele partide, iar despre acest aspecte a discutat și Tiberiu Ghioane. Din 2001 până în 2011 a fost sub contract cu Dinamo Kiev, pentru care are în campionat 168 meciuri și 32 goluri.

Tiberiu Ghioane a lămurit situația lui Vladislav Blănuță la Dinamo Kiev: „Va pleca mai mult ca sigur în iarnă”

Tiberiu Ghioane a amintit de meciul disputat pe 17 septembrie, atunci când Dinamo Kiev s-a impus pe terenul celor de la Oleksandriya, scor 2-1. Atunci, Blănuță a fost aproape de a-și da autogol.

„L-am văzut jucând doar la televizor. Și-a dat și autogol. Când se întâmplă să fie rău, vine unul după altul. Eu și Florin Cernat am jucat împreună 500 de meciuri la Dinamo Kiev și nu ne-am dat niciun autogol. Iar băiatul a jucat un meci și jumătate și și-a dat autogol. Mai e și atacant.

Dacă debuta cu câte două goluri pe meci, altfel era situația. Din păcate, a început rău. Apoi i-a mers și mai rău și probabil la iarnă se vor despărți. Păcat, n-am știut de situația cu postările. Situația de acolo e pe viață și pe moarte.

Oamenii încearcă să-și vadă de viața lor obișnuită. Oamenii merg și pe stadion acum. Sperăm să nu fie atacuri asupra stadioanelor. Doamne ferește să se întâmple ceva. Și Kiev-ul a jucat cu spectatori ultimele meciuri”, a explicat Ghioane, potrivit sptfm.ro.

Palmaresul lui Tiberiu Ghioane în Ucraina: 4 titluri, 4 Cupe, 3 Supercupe. A adunat 21 de meciuri pentru echipa națională, marcând două goluri. Ladislau Boloni i-a oferit debutul sub tricolor în 2001, chiar la un meci cu Ucraina.

  • Blănuță a jucat 4 meciuri pentru Dinamo Kiev, fără să înscrie sau să ofere vreun assist.

2 milioane de euroe cota lui Blănuță, potrivit Transfermarkt

Citește și:
Florin Răducioiu a publicat imagini din culisele nunții din weekend: „Am spus «da»”
Stiri extrasport
Florin Răducioiu a publicat imagini din culisele nunții din weekend: „Am spus «da»”
Gică Hagi a lăsat PATRU fotbaliști în afara lotului pentru România - Suedia!
Nationala
Gică Hagi a lăsat PATRU fotbaliști în afara lotului pentru România - Suedia!
Fiica lui Guardiola, apariție spectaculoasă la Săptămâna Modei de la Paris » Iată imaginile!
Campionate
Fiica lui Guardiola, apariție spectaculoasă la Săptămâna Modei de la Paris » Iată imaginile!
„Nu poți să-l întrebi așa ceva pe Hagi” » Radu Naum l-a pus la punct în direct: „Îl trimitea să stea la coadă să-i dea Ianis autograf!”
Nationala
„Nu poți să-l întrebi așa ceva pe Hagi” » Radu Naum l-a pus la punct în direct: „Îl trimitea să stea la coadă să-i dea Ianis autograf!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Soția lui Adrian Mutu rupe tăcerea după ce a debutat ca prezentatoare TV: „A contat foarte mult”


Comentarii (1)
Ciriaco
Ciriaco  •  29 Septembrie 2025, 17:05

Vorba ceea:,,Ce face omul cu mâna lui nici dracu' nu mai desface!"A postat ce i-a trecut prin cap,apoi s-a dus chiar acolo...Asta denotă nu inteligență,ci GENIALITATE!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează