INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  LA LIGA

Toșca s-a destăinuit în presa din Spania: ce l-a impresionat la Sevilla și cum a trăit debutul cu Barcelona: "Asta îmi doream"

FOTO: Reuters
FOTO: Reuters

Articol de GSP - Publicat luni, 13 februarie 2017 15:03

Recent transferat la Betis, fundașul român Alin Toșca (24 ani) a acordat un amplu interviu publicației Estadio Deportivo, în care a vorbit despre debutul din meciul cu Barcelona, preferințele culinare și ce l-a impresionat cel mai mult la Sevilla. 

"M-am simțit foarte bine, debutul a fost foarte emoționant. Au fost emoții pozitive. M-am înțeles foarte bine cu colegii și cu antrenorii.

Desigur că mă așteptam să joc cât mai repede, asta îmi doream și mă bucur că am făcut un meci bun. Atmosfera a fost spectaculoasă pe «Villamarin», sper ca fanii să vină la fiecare meci cu aceeași dorință.

Am învățat deja câteva cuvinte pentru a comunica pe teren cu colegii și mi-au fost de ajutor, mi-au ușurat munca. Deocamdată, cunosc doar cuvintele de bază: «stânga, dreapta, haide»", a spus Toșca în publicația iberică. 

"Aici îmi place foarte mult șunca, la fel și la mine în țară. Sunt, de asemenea, un fan al fructelor de mare"

"Am avut ocazia să cunosc orașul. E foarte frumos, iar vremea e fantastică" Alin Toșca

Citește și:
Mircea Rednic l-a făcut praf pe Gheorghe Hagi: „Nu își dă seama unde e! Cicâldău e peste Stanciu sau Ianis”
Nationala
Mircea Rednic l-a făcut praf pe Gheorghe Hagi: „Nu își dă seama unde e! Cicâldău e peste Stanciu sau Ianis”
Reacția Simonei Halep, după colapsul AnimaWings: „Am decis să reziliez contractul de imagine”
Tenis
Reacția Simonei Halep, după colapsul AnimaWings: „Am decis să reziliez contractul de imagine”
Portughezii au identificat motivul nervilor lui Ronaldo » Îl voia și pe fiul lui convocat!
Liga Națiunilor
Portughezii au identificat motivul nervilor lui Ronaldo » Îl voia și pe fiul lui convocat!
„Gigi e «The Special One»”! Numit „vagabond” de Becali și pedepsit să conducă un Matiz, n-a trecut peste trauma din România: „Nu-l voi uita niciodată”
Nationala
„Gigi e «The Special One»”! Numit „vagabond” de Becali și pedepsit să conducă un Matiz, n-a trecut peste trauma din România: „Nu-l voi uita niciodată”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Business-ul românesc care a intrat puternic pe piața din Polonia » Experiment în Varșovia: cât am plătit pe un produs cumpărat cu 2 lei la București


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează