INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  MIRCEA LUCESCU ACCIDENT AUTO

UPDATE Mircea Lucescu va fi externat mîine.cînd va susţine şi o conferinţă de presă

Articol de GSP - Publicat duminica, 22 ianuarie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 22 ianuarie 2012 19:14

UPDATE ora 19.10 // Mircea Lucescu va fi externat în cursul zilei de mîine, iar la ora 11.30 va susţine o conferinţă de presă alături de managerul Spitalului Universitar Bucureşti, Cătălin Cîrstoiu

Starea lui Mircea Lucescu este bună, echipa pluridisciplinară va face o nouă evaluare luni, iar dacă rezultatele investigaţiilor arată că nu există niciun risc, ar putea fi luată în calcul externarea acestuia.

Mircea Lucescu a continuat săptămâna aceasta recuperarea, evoluţia stării sale de sănătate a fost bună, iar dacă nu apar alte probleme, în urma evaluării ar putea fi luată decizia externării acestuia, au precizat medicii, conform Mediafax. Aceştia au adăugat că recuperarea fracturilor durează între 30 şi 45 de zile, dar Mircea Lucescu poate sta şi acasă în această perioadă.

Mircea Lucescu este internat în Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) din 6 ianuarie, cu fracturi ale coastelor, în urma unui accident rutier, fiind operat două zile mai târziu. Patronul grupării Şahtior Doneţk, Rinat Ahmetov, l-a vizitat le Mircea Lucescu la SUUB de două ori, în 8 şi 15 ianuarie. Ahmetov a spus că oricât de mult şi-ar dori să-l ia acasă imediat pe Lucescu, va ţine cont de decizia medicilor.

Mircea Lucescu a declarat, joi, pentru site-ul oficial al grupării ucrainene, că după ce se va recupera în urma accidentului auto în care a fost implicat la începutul anului, va reveni la volanul unor maşini. Lucescu s-a arătat emoţionat de faptul că în Doneţk au apărut panouri de publicitate stradală cu chipul său şi cu mesaje de încurajare. "Pe bune? Nu ştiam. Să fiu sincer, este emoţionant. Vă mulţumesc frumos", a adăugat Lucescu.

Sursă: Mediafax

Citește și:
Lăsat acasă de Hagi, titularul din Superliga a plecat în vacanță alături de Alexandra: „Singura țară unde m-aș muta!”
Superliga
Lăsat acasă de Hagi, titularul din Superliga a plecat în vacanță alături de Alexandra: „Singura țară unde m-aș muta!”
Mihai Pintilii și-a dat demisia: „Acesta e motivul”. Revine la FCSB?!
Campionate
Mihai Pintilii și-a dat demisia: „Acesta e motivul”. Revine la FCSB?!
S-a montat gazonul pe cea mai nouă arenă din România: se apropie inaugurarea!
Liga 2
S-a montat gazonul pe cea mai nouă arenă din România: se apropie inaugurarea!
Robert Ilyeș, pe drum să preia echipa: „Am demonstrat la Csikszereda ce pot să fac”
Liga 2
Robert Ilyeș, pe drum să preia echipa: „Am demonstrat la Csikszereda ce pot să fac”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Suedezul trecut prin Superliga dezvăluie ce l-a uimit în România și solicită: „UE trebuie să se implice, ceva trebuie făcut la voi”

Am intrat în baza sportivă din România construită cu sprijinul lui Ion Iliescu: „Specialiștii spun că e a treia din lume”


Comentarii (2)
macaz111
macaz111  •  22 Ianuarie 2012, 19:58

Ce frustrat esti u_NULe! Daca ai facut accident in Bucuresti, inseamna ca esti beat, nu?

un_u
un_u  •  22 Ianuarie 2012, 18:26

mircea tzuicescu. unde e testul la tzuica dupa accident. ai platit politia sa isi tina gura.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează