Articol de GSP - Publicat sambata, 27 aprilie 2013 00:00 / Actualizat sambata, 27 aprilie 2013 15:11
Dan Petrescu a cîştigat duelul românesc cu Dorinel Munteanu din această după-amiază, impunîndu-se cu 3-1, iar toate golurile s-au înscris în primele 36 de minute.
Dinamo Moscova a început partida în forţă şi Yusupov a deschis scorul încă din minutul 4. Imediat, golgeterul Kuranyi a "muşcat" din apărarea Mordoviei Saransk. Trupa lui Dorinel Munteanu a revenit pe tabelă în minutul 28, prin Panchenko, însă acelaşi Kuranyi a refăcut diferenţa de două goluri de pe tabelă.
VIDEO cu golurile din Dinamo Moscova - Mordovia Saransk
Pînă la final nu s-a mai marcat chiar dacă au fost ocazii de ambele părţi. După acest succes, Dinamo Moscova a urcat pe locul 4 şi aşteaptă partidele lui Spartak Moscova şi Rubin Kazan pentru a vedea dacă rămîne pe loc de Europa la finalul etapei. Cele două, ocupantele locurilor 5 şi 6 în acest moment, au confruntări dificile cu ŢSKA Moscova şi Anji.
Mordovia rămîne în zona retrogradării, iar şansele de salvare sînt minime în acest moment.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!