INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  NAPOLI - LAZIO 1-1

VIDEO Repetiție pentru Lewa » Chiricheș a jucat aproape fără greșeală și e pregătit de meciul cu Polonia

Vlad Chiricheș (în duel cu Immobile) a fost notat cu 6,5 de Il Mattino din Napoli // FOTO Reuters
Vlad Chiricheș (în duel cu Immobile) a fost notat cu 6,5 de Il Mattino din Napoli // FOTO Reuters

Articol de - Publicat luni, 07 noiembrie 2016 00:00

Chiricheș a jucat aproape fără greșeală, putând fi însă mai atent la golul lui Keita. Duelul românesc s-a încheiat nedecis. Și Radu Ștefan a avut o prestație consistentă.

Daum poate fi optimist în perspectiva duelului cu Polonia. Chiricheș e pregătit să dea ochii cu Lewandowski. Vlad a dovedit-o și sâmbătă, la 1-1 cu Lazio, suplinindu-l pe Raul Albiol.

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Deși duelul românesc cu Ștefan Radu s-a terminat nedecis, stoperul lui Napoli a părut mai bun și cu puține greșeli. Integralist în 4 din ultimele 5 partide, Chiricheș a participat activ la ambele faze.

Elegant, natural, ofensiv

"S-a înțeles aproape perfect cu Koulibaly", îl laudă Gazzetta dello Sport. "Elegant în a ține linia apărării, fără hazard, nu a renunțat la construcție. Și l-a liniștit pe Immobile", a punctat Corriere dello Sport.

Completat de Il Mattino: "I-a blocat cu multă naturalețe pe Immobile și pe Keita. N-a bubuit niciodată mingile, inițiind des acțiunile. A invadat jumătatea lazială, s-a retras prompt".

"Nu l-a blocat pe Keita"

Totuși, de lângă Vlad a egalat Keita Balde, cu complicitatea portarului Reina. "Keita l-a surprins la gol", i-a reproșat Gazzetta. La fel, Tuttosport: "Singura imprecizie, ce atârnă greu, intervenția întârziată la Keita". Corriere l-a cauționat pe Vlad: "Nu poți fi vinovat c-ai lăsat liber colțul scurt".

Conflict la cornere cu Radu

Chiricheș s-a întâlnit în careu la fazele fixe cu Radu și n-a lipsit mult ca lazialul să ia un "roșu" pentru proteste. "În așteptarea unui corner, l-a ținut pe Chiricheș, iar Damato l-a avertizat că trebuie să privească mingea, altfel e fault. A doua oară, când balonul nu era iar în joc, a primit cartonașul. Radu și-a pierdut cumpătul, înjurându-l clar pe arbitru. Și a riscat eliminarea", scrie Corriere dello Sport.

"A alergat mult după Callejon și l-a stăvilit, făcându-l inofensiv. În final, a intervenit providențial la Gabbiadini și a securizat remiza"
Gazzetta dello Sport, cotidian italian

CIFRELE LUI VLAD CU LAZIO

Pase/reușite: 83/78 (94%)
Dueluri/câștigate: 7/5
Recuperări: 17
Intercepții: 3
Șuturi/pe poartă: 1/0
Mingi respinse: 3

Citește și:
Simona Halep și omul de afaceri Dorin Mateiu, fotografiați în loja regală de la Wimbledon, lângă Prințesa Kate și Sharapova
Tenis
Simona Halep și omul de afaceri Dorin Mateiu, fotografiați în loja regală de la Wimbledon, lângă Prințesa Kate și Sharapova
Când a apărut ea, nimeni nu s-a mai uitat la Haaland și Kane » Ivana Knoll a făcut show la Norvegia - Anglia
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Când a apărut ea, nimeni nu s-a mai uitat la Haaland și Kane » Ivana Knoll a făcut show la Norvegia - Anglia
Controversa serii: mingea a lovit un cablu înainte ca Anglia să înscrie!
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Controversa serii: mingea a lovit un cablu înainte ca Anglia să înscrie!
Iubita lui Haaland a dat din casă: „E puțin jenant că vă spun” » Ce face starul norvegian în fiecare seară
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Iubita lui Haaland a dat din casă: „E puțin jenant că vă spun” » Ce face starul norvegian în fiecare seară
Rusia a început să producă mașini BMW contrafăcute cu piese abandonate de compania germană în 2022
Profit.ro
Rusia a început să producă mașini BMW contrafăcute cu piese abandonate de compania germană în 2022
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep și omul de afaceri Dorin Mateiu, fotografiați în loja regală de la Wimbledon, lângă Prințesa Kate și Sharapova

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (1)
10203839225041363
Vasi Mar  •  07 Noiembrie 2016, 11:12

"ziaristule" de cand este Napoli in grupa de calificare pt. CM din Rusia, a fost Polonia descalificata?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează