OPINII  »  EDITORIAL

Cine va lua Ballon d’Or?

Balonul de Aur câștigat de Lionel Messi în 2023 // FOTO: Getty Images
Balonul de Aur câștigat de Lionel Messi în 2023 // FOTO: Getty Images

Articol de - Publicat miercuri, 16 septembrie 2026 15:43 / Actualizat miercuri, 16 septembrie 2026 20:35

Pe măsură ce se apropie ziua decernării Balonului de Aur, cel mai important trofeu individual din fotbal urmând să fie înmânat pe 26 octombrie la Londra, se întețesc discuțiile privitoare la laureatul pe 2026. Apar din ce în ce mai multe controverse pe marginea listei celor 30 de candidați nominalizați recent de France Football.

Listă ce cuprinde câteva nume „exotice”, precum ecuadorianul Willian Pacho (PSG), mexicanul Julian Quinones (Al Qadsiah) ori senegalezul Sadio Mané (Al Nassr), dar nu include, surprinzător, o serie de jucători de top. În frunte cu Cr. Ronaldo, Raphinha, Julian Alvarez și Pedri. Absența acestora a stârnit destule nedumeriri.

Sigur că e riscant orice pronostic referitor la învingător. Ziariștii invitați de FF să se exprime vor decide câștigătorul și e greu de anticipat, chiar imposibil, cine va fi alesul. Totuși, conform speculațiilor din presa internațională, pare-se că lupta finală se va da între Lamine Yamal (19 ani), Kylian Mbappé (27), Harry Kane (33) și Lionel Messi (39), ca să încep cu cel mai tânăr și să închei cu cel mai în etate. Nu le-am mai trecut celor 4 nici naționalitatea, nici echipa la care joacă, nu mă îndoiesc că le cunoașteți.

De aici încolo intervin preferințele unuia sau altuia, i se acordă ceva șanse și lui Erling Haaland, dar singurul dintre cei 4 care a îndrăznit să se pronunțe a fost chiar Yamal. Acesta a declarat, cu candoare adolescentină, că deși el și Mbappé sunt cei mai buni din lume, trofeul i s-ar cuveni totuși lui însuși! În ciuda faptului, apelez la statistică, că după un an fructuos în tricoul Barcelonei și al Spaniei (24 de goluri și 17 asisturi în 57 de meciuri), Yamal n-a strălucit la CM.

Acolo a marcat un singur gol și n-a dat nicio pasă decisivă, deși Furia Roja și-a adjudecat titlul suprem. Rugat să comenteze vorbele lui Lamine, Mbappé s-a mulțumit să zâmbească subțire și să murmure „E atât de talentat copilul ăsta că n-am curaj să-l contrazic”. Adevărul e că starului lui Real, autorul a 56 de goluri și 12 assisturi în 58 de partide, dar și a 10+4 la CM (incluzând și finala mică, meci care n-ar fi trebuit să se dispute), i-ar prinde de minune un prim Ballon d’Or. Ar lumina un CV excepțional.

Deși mai rezervat, una că e englez și alta că joacă în Germania, nefiind însă desemnat jucătorul anului la Bayern (Olise), Kane e socotit de casele de pariuri ca favoritul nr. 1. În numele celor 73 de goluri marcate în 65 de întâlniri pentru club și pentru reprezentativa Angliei, căreia i-a fost căpitan la CM și pe care a dus-o pe locul 3. Dar și, argument de luat în seamă, al vârstei, apreciindu-se că dacă nu ia Balonul la 33 de ani, împliniți pe 28 iulie, când să-l mai ia?!

Cine va lua Ballon d’Or?
Harry Kane, cel mai bun marcator din istoria Angliei // FOTO: Imago Images

Și ajungem la Messi, veteranul care și-a anunțat deunăzi retragerea din echipa Argentinei, după ce a scos-o campioană mondială în Qatar 2022 și a calificat-o („a târât-o”, a scris la vremea aceea FF) în finala 2026. Pierdută însă fără drept de apel, chiar dacă abia în minutul 106, în fața Spaniei. Campion cu Inter Miami în MLS, ba și, cu 29 de goluri, golgheterul competiției, cu 45 de goluri și 32 de asisturi în întregul sezonul actual, 8+4 dintre ele la CM, Messi e recomandat pentru Ballon d'Or, între alții, de antrenorul lui Atletico Madrid.

Întrebat cui ar trebui acordat trofeul, Diego Simeone a răspuns fără preluare: „În mod cert, lui Messi. După prestația avută la Cupa Mondială și ținând cont de vârsta lui, nu există nicio îndoială, Messi!”. Care ar lua Balonul pentru a 9-a oară, record absolut.

Dacă „Cholo” e și el argentinian, de unde se presupune că nutrește o simpatie deosebită față de Messi, să-l ascultăm dezvoltând aceeași temă pe Zinedine Zidane, proaspătul responsabil al „Cocoșilor Galici”: „Aș vota de o sută de ori pentru Messi. Cred că oamenii chiar nu realizează ce formidabil e să fii printre cei mai buni jucători din lume la 39 de ani”. Atenție, e ceea ce declară compatriotul și selecționerul lui Mbappé, concurentul lui Messi, sud-americanul desemnat în 5 rânduri, alt record!, MVP-ul unui meci la CM.

Deci așa ar vota Simeone și Zidane, pun punct, nu mă mai lungesc. Dumneavoastră cu cine ați vota?

Citește și:
A dat cu ei de pământ, după Craiova - Egnatia: „Grași! Credeam că e trucaj!”
Conference League
A dat cu ei de pământ, după Craiova - Egnatia: „Grași! Credeam că e trucaj!”
De la jucătorul „verde”, la Olguța si sărutul pasional de la VIP » Fotoreporterul GSP a surprins cadre spectaculoase în Bănie
Conference League
De la jucătorul „verde”, la Olguța si sărutul pasional de la VIP » Fotoreporterul GSP a surprins cadre spectaculoase în Bănie
A apărut pe gazon și a captivat asistența în Bănie, la Universitatea Craiova - Egnatia
Conference League
A apărut pe gazon și a captivat asistența în Bănie, la Universitatea Craiova - Egnatia
„Aici s-a încheiat rolul meu” » Mihai Stoica face un pas în spate: „Părerea mea nu contează”
Superliga
„Aici s-a încheiat rolul meu” » Mihai Stoica face un pas în spate: „Părerea mea nu contează”

Comentarii (49)
Contrahateri2025
Contrahateri2025  •  19 Septembrie 2026, 13:28

AI confirma cifrele dvs., dar mai importante decat acestea sunt distantele de la care Messi a marcat cu piciorul slab! Fotbalistii la care piciorul de baza este cel drept au statistici considerabil mai bune decat "stangacii" cand vine vorba despre golurile inscrise cu piciorul slab! Discrepanta sub acest aspect dintre Messi si Ronaldo este confirmata si in cazul comparatiei dintre Mbappe si Yamal (sau Raphinha, golgheterul "la zi" in La Liga)! Am scris "stangul sau exceptional", nu altfel; Boloni folosea aproape in exclusivitate piciorul stang, dar reusitele sale (stopuri, driblinguri, suturi, goluri) nu se pot compara cu ale argentinianului!

therealreddog33
therealreddog33  •  18 Septembrie 2026, 10:06
Postat de Contrahateri2025 pe 17 Septembrie 2026, 13:19

Ati furnizat cifre inexacte pentru "polivalentul" Messi! In afara de "stangul" sau exceptional, Messi nu are mai nimic; golurile cu celalalt picior sau cu loviturile de cap sunt exceptii care intaresc regula (afirmatia ea)! Am dreptate 100% in privinta executiile pretentioase (suturi din "vole" si din "foarfeca"), iar argentinianul a devenit specialist in a marca din lovituri libere tarziu, dupa ce Ronaldo incepuse sa inscrie destul de rar din astfel de situatii! Weghorst l-a suparat teribil pe Messi pentru ca a indraznit sa ... egaleze, facandu-i pe argentinieni sa treaca prin "supliciul" loviturilor de departajare! Messi a fost mai bun si mai eficient acum cateva luni fata de cele dovedite in 2022, cand raul si ramul (FIFA si arbitrii) au fost de partea lui si a necioplitilor lui coechipieri!

Și care erau cifrele inexacte, mă rog? Nu are peste 100 goluri cu dreptul sau nu are peste 30 înscrise cu capul în carieră? Chiar sunt curios sa descopăr statistici noi despre Messi :) Cat despre faptul ca nu are nimic in afara de piciorul stâng…hmm, mă gândesc ca, fiind stângaci, dupa logica asta as putea câștiga și eu Balonul de Aur:)

Ovina2026
Ovina2026  •  18 Septembrie 2026, 00:30

De departe Leo Messi ! Fotbalul lui a adus magie pe stadioane , tehnica absolut unica , nici marele Maradona nu putea sa dribleze ca Messi ...Faptul ca la 39 de ani a tras Argentina dupa el in finala CM plus ca merita si titlul de gogheter acolo spune tot. O cariera de exceptie care merita tot respectul.

Vezi toate comentariile (49)
Comentează